Adnan Ash-Shareef

 

 

Studiile ştiinţifice serioase despre albine au început la mijlocul secolului al XVII-lea şi până în momentul de faţă au apărut aproximativ douăzeci de mii de studii despre această insectă minunată şi folositoare care constituie cea mai mare dovadă a falsităţii teoriei evoluţionismului, după cum afirmă astăzi unii cercetători ai comportamentului animalelor. Din puţinele informaţii de mai jos, musulmanii vor înţelege de ce Stăpânul a dat uneia din surele Cărţii Sale Sfinte numele “Albinele”, mai ales că denumirile surelor şi ordinea versetelor au fost poruncite din cer.

1. “Şi Domnul tău le-a revelat albinelor: “Făceţi-vă case în munţi, în pomi şi în ceea ce ei făuresc!”

Libertatea alegerii locului pentru stup: spre deosebire de multe alte insecte, care au nevoie de întrunirea unor condiţii precise pentru alegerea unui loc în care să se reproducă, ceea ce în ştiinţa referitoare la comportamentul animalelor se numeşte “insistenţă în alegerea locuinţei”, roiul de albine face din orice loc pe care îl găseşte în natură sau pe care i-l oferă omul locuinţă pentru construirea stupului, fie că este vorba de o scorbură în stânci, în munţi sau în pomi, fie că este vorba de un stup artificial oferit de om. Geometria stupului: alegerea formei hexagonale pentru ochiurile discurilor de ceară, exactitatea aritmetică şi tehnica deosebită a construcţiei lor sunt lucruri care au stârnit nedumerirea cercetătorilor din domeniile apiculturii, geometriei şi aritmeticii, deopotrivă. În ceea ce priveşte o suprafaţă delimitată, formele hexagonale, aşa cum sunt ochii discurilor albinelor, pot să conţină cea mai mare cantitate de miere. Formele triunghiulare, pătrate, rotunde şi altele conţin o cantitate mai mică, chiar dacă au aceeaşi suprafaţă. Diferenţa între grosimea pereţilor stupului este de circa 2 %. Cum de au ajuns albinele la această realizare uimitoare?

Care sunt instrumentele de măsură care le-au permis să ajungă la această lucrare geometrică precisă?

Probabil tentaculele şi maxilarele cu care natura a înzestrat albinele, ca să folosim expresia biologului Werner Nachtigall, din care am selectat aceste informaţii. Ciudată este logica unor învăţcei – şi nu învăţaţi care se ascund în spatele unor vorbe goale, cum sunt natura, evoluţia sau hazardul, ori de câte ori se trezesc în faţa unei minuni a făpturilor şi ori de câte ori se întreabă despre primul motiv existent în spatele unei astfel de situaţii: Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul.

Entomologul Remy Chauvin, profesor de psihologia animalelor la Universitatea Sorbona din Paris, care declară deschis în cărţile sale că în spatele oricărui lucru minunat şi uimitor din lumea insectelor şi naturii se află Dumnezeu afirmă că viaţa albinelor şi construcţia stupului vin în contradicţie cu teoria evoluţionismului, căci albinele nu au evoluat de la apariţia lor pe faţa pământului cu o sută cincizeci de milioane de ani în urmăşi până astăzi.

2. “Apoi, mâncaţi din toate roadele!”

Creatorul i-a poruncit albinei să mănânce din toate roadele din natură, spre deosebire de multe insecte care se hrănesc doar cu un anumit soi de hranăşi de aceea le-a înzestrat cu tot ceea ce le face apte pentru această sarcină.

În cele două antene ale albinei se află pori şi perişori nervoşi fini, într-un număr variind între câteva  mii şi treizeci de mii, în funcţie de funcţia albinei, şi care alcătuiesc în ansamblu simţurile mirosului şi ale pipăitului. Antenele acţionează ca un radar, îndeosebi în întunericul stupului.

Albina are mai mulţi ochi şi nu doar doi. În zona capului are doi ochi mari, fiecare dintre ei fiind alcătuit la rândul lui din mii de ochi mici aşezaţi unul alături de altul, fiecare dintre aceştia fiind independent în ceea ce priveşte structura şi anatomia, dar completându-i pe ceilalţi în ceea ce priveşte funcţia lor. Albina mai are doi ochi în partea superioară a capului, iar sub ei un al treilea ochi. Aceşti cinci ochi îi permit albinei să aibă un câmp vizual foarte larg. Ea vede până în zare la dreapta şi la stânga, aproape şi departe în acelaşi timp. Vederea ei este mai cuprinzătoare decât vederea omului şi este suficient ca ea să vadă puţină lumină pentru a cunoaşte direcţia soarelui şi poziţia lui exactă, ştiindu-se că ochii albinei nu se mişcă.

Minunile Creatorului în privinţa gurii albinei constau în faptul că ea este dotată cu tot ceea ce îi este necesar pentru îndeplinirea tuturor funcţiilor cerute: ea roade din florile tuturor plantelor, linge, mestecă, suge şi înghite.

Simţul gustului albinei este deosebit de sensibil la tot ceea ce are gust dulce, cu condiţia să nu fie preparate fabricate chimic, pe acestea din urmă evitându-le, fără să coboare pe ele, ca şi cum ar fi inexistente (albinei i s-a poruncit să mănânce din roadele naturale). Ea nu evită însă substanţele  amare, cufundându-le în zahărul dizolvat cu apă de chinină foarte amară.

În ceea ce priveşte simţul auzului, cu toate căştiinţa nu i-a descoperit încă un centru special în organismul albinei, este cert că ea este afectată de sunete cu oscilaţii pe care nu le percepe urechea omului. Unele experimente au înregistrat oscilaţii sonore, care probabil că erau sunete de cerere de ajutor sau semne care indicau direcţia, trimise de albina care pleca spre locul cu flori de unde aduna nectarul.

Albina are patru aripi fără muşchi în ele, însă Domnul le-a înzestrat cu puterea de a purta în zbor o greutate de două ori mai mare decât cea a corpului lor, putând atinge viteza maximă în zbor de 50 km pe orăşi o frecvenţă de 400 de bătăi din aripi pe secundă!

Albina are trei perechi de picioare minunat întocmite, pe care le foloseşte pentru prinderea hranei, pentru gustarea ei, pentru culegerea nectarului, pentru cărarea greutăţilor, pentru extragerea cerii, pentru construirea caselor şi pentru curăţarea corpului. Studierea anatomiei lor şi a modului de folosire a lor, constituie un deliciu pentru acela care voieşte să cunoască ştiinţific şi în mod concret sensul cuvintelor lui Allah:

Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt/ Care a creat şi a plămădit. (Al-‘A’la: 1-2);

Şi în propria voastră făpturăşi în dobitoacele pe care El le-a risipit, se află semne pentru un neam de oameni care crede cu tărie. (Al-Jathiyah: 4);

Nu vezi nici o nepotrivire în creaţia Celui Milostiv. Întoarce-ţi privirea! Oare vezi tu vreo crăpătură?/ Întoarce-ţi iarăşi privirea, de două ori! Privirea se va întoarce la tine umilităşi slabă!  (Al-Mulk : 3-4).

3 – “Şi urmaţi căile uşoare ale Domnului vostru!”

Domnul a făcut căile albinelor uşoare, pentru a le conduce la felurite roade existente în natură prin întocmirea minunată a făpturii ei, aşa după cum am arătat mai sus şi datorită limbii prin care comunică albinele lucrătoare în culegerea nectarului şi prelucrarea lui. Cercetătorul austriac Karl Von Freish a reuşit după zece ani de studiu, să descifreze simbolurile “dansului albinelor”,  primind pentru aceasta premiul Nobel în anul 1973. În cele ce urmează, ne vom referi la unele  secrete ştiinţifice ale “dansului albinelor” care le ajută să urmeze căile ce le conduc la roadele  plantelor.

Dansul circular:

Dacă sursa de hrană se află la o distanţă mai mică de cincizeci de metri, albina care o descoperă dansează la întoarcerea la stup deasupra unuia din discuri un dans circular, în sensul acelor  ceasornicului, care durează de obicei treizeci de secunde , apoi schimbă direcţia în sens invers  mişcării acelor de ceasornicului şi aşa mai departe, iar albinele lucrătoare, culegătoare de nectar  înţeleg că sursa hranei se află la o distanţă mai mică de cincizeci de metri de stup. Albina  descoperitoare secretă, de asemenea, o substanţă chimică, cu un miros pătrunzător, pe sursa de hrană, care ajută albinele lucrătoare s-o descopere şi apoi să o adune şi să o aducă la stup. Apoi şi alte albine conduc la sursa hranei prin acelaşi ritual al “dansului circular”.

Dacă sursa de hrană se află la o distanţă mai mare de cincizeci de metri, albina descoperitoare le ghidează pe celelalte către ea, întorcându-se la stup şi executând pe unul din discurile de ceară un dans în forma cifrei opt aşezate în poziţie orizontală: 8 . Albina merge pe unul din discuri în linie verticală sau înclinată pe o distanţă mică, de sus în jos sau invers, şi în timpul mersului îşi tremură burta. Apoi schimbă direcţia spre stânga cu o mişcare semicirculară în sensul opus mişcării acelor ceasornicului, pentru a ajunge la începutul primei sale linii. Apoi merge din nou pe linia anterioară, iar când ajunge la capătul ei schimbă direcţia spre dreapta într-o mişcare semicirculară, în sensul acelor ceasornicului, revenind pentru a doua oară la începutul liniei, pentru a relua dansul şi rotirea, o dată la stânga, apoi o dată la dreapta (Vezi desenul explicativ). Cu cât dansul ei este mai rapid, cu atât mai aproape de stup se află hrana şi cu cât dansul ei este mai lent, cu atât mai departe de stup se află sursa hranei. Dacă hrana se află la o distanţă de cincizeci de metri, albina face patruzeci de cercuri pe minut, dacă este la o distanţă de cinci sute de metri, face douăzeci şi patru de rotiri pe minut, dacă este la o distanţă de o mie de metri, face optsprezece rotiri pe minut şi aşa mai departe.

Capul albinei care dansează indică întotdeauna direcţia în care se află sursa de hrană. Axa dansului  albinei descoperitoare formează cu linia verticală pe discul pe care dansează acelaşi unghi pe  care îl formează linia dreaptă care se întinde între stup şi sursa hranei cu linia ce se întinde între stup şi soare şi acesta este unghiul solar unde se află hrana.

Pe scurt, forma dansului şi durata lui precizează distanţa, mişcările burţii stabilesc durata zborului şi cantitatea de provizii necesare pentru el, viteza mişcărilor stabileşte abundenţa resurselor, iar desenul unghiului solar stabileşte direcţia. Şi toate acestea se produc în interiorul stupului, iar albinele nu văd în întuneric şi totuşi ele reuşesc, cu ajutorul antenelor, cu care ating burta albinei descoperitoare dansatoare, să transforme mişcările dansului şi mirosul nectarului florilor lipit de aripile şi de burta ei într-un limbaj care ajută să cunoască distanţa locului în care se află rodul pe care îl culeg, direcţia şi unghiul lui şi aceasta graţie unui creier a cărui greutate nu depăşeşte un miligram (Albina are o greutate de aproximativ 95 – 200 miligrame, iar greutatea creierului albinei lucrătoare reprezintă 1/ 174 din greutatea corpului ei). Marja de eroare nu depăşeşte trei grade ale unghiului în privinţa ghidării şi douăzeci de metri în privinţa distanţei. Pornind de la toate aceste considerente, înţelegem mai bine sensul provocării coranice exprimate prin cuvintele lui Allah Preaînaltul: “Aceasta este înfăptuirea lui Allah! Arătaţi-mi mie ce au creat aceia pe care [iaţi luat] în locul Lui!”(Luqman: 11). Toată lumea ştie ce a putut omul să creeze! Nimic! Exact nimic! Iar “Allah este Creatorul tuturor lucrurilor!” Şi unde este măiestria lucrului făcut de om, din materiile prime pe care i le-a dăruit Stăpânul, în comparaţie cu măiestria Creatorului?

4 – “Iese din burţile lor o băutură de diferite culori”

Ştiinţa apiculturii a descoperit nu cu mult timp în urmă că mierea se fabrică în burţile albinelor.

Culegătoarele predau nectarul şi polenul albinelor “făcătoare de miere” care le înghit şi le transformă în burţile lor în miere adevărată, în urma unui proces care implică numeroase modificări chimice, iar acestea, la rândul lor, predau mierea “magazionerelor” care o depozitează în ochiurile discului de ceară.

Dorim să atragem atenţia cititorilor asupra unor realităţi ştiinţifice miraculoase pe care ştiinţa nu lea descoperit decât recent: mierea care iese aparent din gura albinelor este în realitate fabricată în burţile lor şi de aici cuvintele lui Allah Preaînaltul : “iese din burţile lor” şi nu iese din gurile lor.

Masculii nu participă la producerea mierii şi nici la construirea stupului. Constatăm că Domnul s-a adresat albinelor, folosind forma de feminin, pentru a sublinia acest adevăr ştiinţific, descoperit de ştiinţă de curând.

Mierea are diferite culori, în funcţie de nectarul şi polenul cules de albine: există mierea alba apoasă, albă strălucitoare, albă chihlimbarie, chihlimbarie deschisă, chihlimbarie închisă şi de nenumărate alte nuanţe.

5 – “În ea se află tămăduire pentru oameni”

Studiile ştiinţifice recente precum şi experienţa de mii de ani au confirmat efectele terapeutice ale mierii în diverse domenii ale medicinii: în bolile aparatului digestiv, nervos, respirator, în bolile pielii, în geriatrie şi în numeroase alte maladii. Şi nu trebuie să ne mirăm de acest lucru, căci Domnul a înzestrat această insectă folositoare cu calitatea culegerii nectarului florilor şi a altor substanţe utile, aşa cum sunt polenul florilor, răşini dulci secretate de diverşi pomi, secreţiile zaharoase ale diverselor insecte depuse pe tulpinele şi frunzele plantelor, sucul fructelor, zaharurile risipite, şi transformării lor în burtă într-o băutură curativă pentru om. Dacă omul ar exploata aşa cum trebuie acest laborator divin minunat, existent în burta albinei şi ar extrage substanţele alimentare şi terapeutice existente în toate roadele, ar descoperi o miere diferită în privinţa calităţilor sale curative, în funcţie de calitatea florei. Capitolul cercetărilor ştiinţifice în privinţa albinelor rămâne deschis pentru numeroase alte experimente. Dacă s-ar efectua experienţe ştiinţifice programate, constând, de exemplu, în specializarea fiecărei comunităţi de albine în culegerea hranei dintr-un anumit soi de plante, anual ar obţine o miere specială în care se află calităţile curative existente în planta respectivă: calităţile curative ale mierii extrase din florile de lămâi, sunt diferite de cele ale mierii extrase din florile de lucernă, de ceapă etc. În aceasta constă unul din miracolele ştiinţifice ale cuvintelor lui Allah Preaînaltul: “Apoi, mâncaţi  din toate roadele” (An- Nahl: 69), pentru ca albinele să extragă, din toate roadele vegetale, băutura de diferite culori şi cu diverse efecte terapeutice. Tocmai de aceea, noi le recomandăm atât bolnavilor cât şi oamenilor sănătoşi să înghită în fiecare zi o lingură de miere, în a cărei compoziţie intră peste şaptezeci de substanţe diferite: cincisprezece soiuri de zaharuri, nouă sau chiar mai multe soiuri de enzime, douăsprezece feluri de acizi organici care trec în miere din sângele şi din glandele albinei, peste douăzeci de feluri de săruri minerale, între şapte şi cincisprezece feluri de aminoacizi, cel puţin şase soiuri de vitamine, în afară de apă. Fiecare kilogram de miere conţine 3 500 calorii, adică tot atâtea câte conţin 2,5 kilograme de carne de vacă sau 7 litri de lapte sau 10 kilograme de legume proaspete. Mierea are aşadar şi o putere nutritivă înaltă, pe lângă calităţile profilactice şi curative.

6 – “În aceasta, este un semn pentru aceia care cugetă”

Regina albinelor depune între o mie şi trei mii de ouă în fiecare zi. Ea este slujită de o “suită regală ” care o însoţeşte şi o protejează în permanenţă, aşezată într-un “dispozitiv circular” în jurul ei.

Membrele acestei brigăzi de protecţie împart celorlalte albine parfumul regal, o slujesc şi o curăţ pe regină.

Cercetătorii Pain şi Butlet au descoperit în anul 1971 că regina albinelor secretă câteva substanţe chimice cu valoare de reglare, între care o substanţă care atrofiazăşi sterilizează ovarele celorlalte  albine şi o substanţă care porunceşte “brigăzii constructoarelor” de ochiuri de ceară să construiască “ochiuri regale” de albine în care regina depune ouă din care vor ieşi “larve regale” de albine.

Regina secretă, de asemenea, o substanţă care atrage celelalte albine şi le adună strâns în jurul ei,  îndeosebi când familia de albine se scindeazăşi se formează un roi nou, după cum secretă o substanţă care atrage masculii albinelor în timpul fecundării.

Albinele lucrătoare secretă substanţe chimice cu un miros care se răspândeşte rapid din glandele  dispuse pe corpul lor, printre care o substanţă de avertizare, în cazul unui pericol neaşteptat, şi o substanţă care călăuzeşte către sursa de hrană.

Unii cercetători au estimat că albina lucrătoare poate parcurge în fiecare zi o distanţă de 45 kilometri între stup şi zona florilor, ştiut fiind că greutatea ei nu depăşeşte o sută de miligrame.

Culegătoarele de nectar adună un singur soi de nectar dintr-un singur soi de floare până când îl  terminăşi numai după aceea se mută să culeagă un alt fel de nectar. Acest comportament reprezintă unul din secretele şi una din minunile creaţiei pe care le-a descoperit ştiinţa. Prin acest comportament aduce o contribuţie deosebită la polenizarea florilor, prin transmiterea polenului de tip masculin la organele feminine de reproducere ale aceluiaşi fel de flori. Dacă s-ar culege nectar de la flori de soiuri diferite în aceeaşi zi sau în aceeaşi oră, s-ar dezechilibra sistemul polenizării florilor.

Călăuzele, când găsesc o sursă de hrană, secretă o substanţă chimică, care le conduce pe celelalte culegătoare de nectar, iar când această sursă de nectar se epuizează, atât culegătoarele cât şi călăuzele secretă substanţe pentru a se respinge de la ele, iar după aceea se mută la alt soi. Cine le-a învăţat acest lucru? Nevoia, hazardul sau evoluţia? De bună seamă că nimic din toate astea, ci Acela  care a spus în Cartea Sa bine întocmită:

Şi nu există vieţuitoare pe pământ a cărei hrană să nu fie în grija lui Allah.  (Hud: 6);

Şi nu este vietate pe care El să nu o ţină de chica ei. (Hud : 56).

Albinele care lucrează în afara stupului pot să se întoarcă la el şi să-l recunoască din zeci de stupi, chiar dacă s-au îndepărtat câţiva kilometri de el. Dar lucrul cel mai minunat, deşi nu trebuie să ne mirăm de puterea pe care Creatorul o are asupra făpturilor Sale, este faptul că “paznicii” stupului pot să deosebească albinele străine intruse şi le alungă afară sau le ucid, cu toate că numărul indivizilor dintr-un stup poate să ajungă uneori la optzeci de mii de albine.

Lucrătoarea culegătoare poate să transporte în sacul ei 70 miligrame de nectar, cu toate că greutatea ei este de numai 100 miligrame, iar producţia unui stup poate ajunge la 70 kilograme de miere. Reflectaţi la munca uluitoare pe care o execută comunităţile de albine pentru a fabrica mierea, pe care cei mai mulţi dintre noi o consumă fără să-I aducă mulţumiri  Creatorului Darnic, Celui care a făcut ca aceste vietăţi să fie în slujba noastră. Albinele sigilează ochiurile de ceară pe care le-au umplut cu miere şi în felul acesta o protejează de microbi şi ciuperci şi împiedică modificarea gustului şi a calităţilor ei pentru ani de zile.

Acest miracol al naturii albinei, al activităţii diverşilor indivizi ai grupului – călăuze,  descoperitoare, culegătoare, observatoare, lucrătoare, magazionere, educatoare, constructoare,  curăţitoare, păzitoare, alături de reginăşi de masculii care fecundează – în care toţi lucrează pentru toţi  şi individul nu poate trăi fără comunitate – i-a uimit şi continuă să-i uimească pe cercetători. Acest  lucru reprezintă, în opinia celor mai mulţi dintre ei, o lovitură fatală pentru teoriile slabe ce  trebuie să intre în lumea uitării, aşa cum sunt hazardul, natura, nevoia, evoluţia şi altele.

 

 

Centrul Cultural Islamic Islamul Azi