– partea a patra
Orientaliștii neagă autoritatea divină a Coranului de teama Islamului. Multe dintre miracolele care au avut loc au fost asociate cu Coranul. Cel mai vizibil miracol a fost acela de a stabili o civilizație cu o durată de viață lungă. A pus bazele reformelor administrative, legale și fiscale necesare pentru a susține un stat vast compus din comunități culturale diferite și religii. Coranul a insuflat o curiozitate veritabilă oamenilor de a studia natura și de a călători în scopul de a cunoaște alte culturi și alți oameni. Îndemnând oamenii să ofere bani pentru întreprinderi comerciale și pentru a abandona interesele, s-a asigurat astfel că bogăția comunității este în plină creștere. Coranul a inspirat primele programe de combatere a analfabetismului, precum și programe de igienă, deoarece acestea erau foarte importante pentru venerare. Coranul a ordonat de asemenea redistribuirea organizată a surplusului de bogăție celor nevoiași sau săraci, orfanilor sau văduvelor, pentru eliberarea sclavilor și pentru susținerea noilor musulmani.
Lista poate continua considerabil, căci numai Coranul a putut realiza ceea ce mulți oameni își doreau. Au existat multe idei umane de a stabili sau conduce o societate ideală, sau cel puțin un sistem sau o formulă de a rezolva problemele sociale, culturale sau politice în mod egal. Dar a funcționat sau a durat vreodată măcar una dintre ele?
Cei ce neagă autoritatea Divină a Coranului se tem de asemenea de puterea lui și de faptul că într-o zi musulmanii se vor supune comenzilor sale și vor restaura civilizațiile lor. Ei ar prefera ca elita islamică, dar și ceilalți musulmani, să creadă că Coranul este opera unei ființe umane ce aparține unei anumite perioade de timp și loc, și care nu mai este relevant pentru aceste timpuri. O asemenea credință ar retrograda Islamul la statutul curent al creștinității: o aducere aminte a ceva ce a apus de mult.
Asemenea oameni vor ca musulmanii să creadă că Coranul aparține secolului al 7-lea. Ei recunosc, doar pentru a-i măguli pe musulmani, că Coranul deținea idei foarte avansate pentru acele timpuri. Deci, ei sunt cei avansați acum, cei care oferă un stil de viață și libertate intelectuală, iar Islamul și Coranul sunt învechite. Dar, cu toate acestea, progresele științifice atestă acuratețea Coranului asupra întrebărilor bazate pe fenomene naturale și ne ajută să Îl înțelegem mai bine, așa cum îmbunătățirile relațiilor și psihologiei umane din sfera noastră de cunoaștere vor deveni reale.
A pretinde că Coranul a fost scris de mâna unui om presupune eșecul de a înțelege că toți indivizii sunt supuși lui Dumnezeu, Cel care ne-a oferit totul. Noi nu ne creem pe noi înșine, ci viața ne este oferită nouă, așa cum ne sunt oferite și capacitățile de a simți milă, de a contempla și de a înțelege. Ne este oferită această lume extrem de subtilă, variată și care mereu se reînnoiește, pentru a ne exersa aceste abilități. Coranul este un dar milostiv și nu există posibilitatea ca El să fi avut autor uman.
[1] Orientalismul este o disciplină academică ce a rezultat din nevoia crescândă a Europei imperialistice de a înțelege și controla coloniile sale islamice. Conducătorii acestei discipline erau de obicei misionari sau slujitori ai guvernului colonial. Mai multe informații despre dezvoltarea Orientalismului în cartea Orientalismul de Dr. Edward Said (Random House: 1979).
[2] Potrivit site-ului encyclopedia.com, cărțile ce datează de la începutul perioadei creștine au fost scrise în koine, o formă a greceștii folosite în regiuni biblice ale secolului 4 BCE. Greaca modernă este de fapt foarte diferită de aceasta. De fapt, învățații creștini nici măcar nu știu ce limbă folosea Iisus atunci când predica oamenilor sau în relațiile cu ceilalți –ebraică, aramaică sau greacă.
[3] Ne întrebăm de ce învățații creștini și evrei au refuzat, atâția ani, să scoată la iveală papirusul de la Marea Moartă. Ar putea afecta aceste texte anumite interpretări ale creștinilor asupra unor pasaje sau idei biblice?
[4] În trecut unele grupări șiite au afirmat că versetele coranice au fost modificate sau șterse, doar pentru a-l priva pe Ali și pe descendeții lui de locul binemeritat în lumea islamică. Tusi, un învățat șiit renumit, cunoscut pentru două dintre colecțiile șiite de hadis-uri, a respins în mod categoric această afirmație, așa cum o face și marea majoritate a învățaților șiiți. Tusi îi consideră necredincioși pe toți cei care acceptă această afirmație.
Coranul a fost scris pe hârtie din următoarele motive. La scurt timp după moartea Profetului, aproximativ 700 de musulmani care memorase Coranul au fost uciși în timpul bătăliei pe care au avut-o cu Musaylima Mincinosul. Umar i-a cerut lui Abu Bakr să strângă anumite lucruri personale ce aparțineau Profetului (scrieri pe frunze, pietre sau piei), pentru a se asigura că nimic nu va fi modificat, adăugat sau șters. Abu Bakr l-a numit pe Zayd ibn Harith pentru a îndeplini acest ordin, iar acesta a fost cel care a produs copia oficială. Copia a fost apoi verificată de cei care memorase Coranul pe de rost. Ali nu a contestat autenticitatea copiei oficiale și nu a încercat să o schimbe în cei 5 ani de domnie. Recent s-au descoperit cărți coranice vechi de 1400 de ani în Asia Centrală, iar acestea nu diferă cu nimic atunci când sunt comparate cu Coranul din ziua de azi.
[5] Studierea hadis-urilor a devenit o știință exactă între învățații musulmani. Textul hadis-urilor a fost verificat cu cel al Coranului și s-au dovedit a fi autentice. Dacă se găsea orice inadvertență, hadis-ul era îndepărtat imediat. La câteva generații după moartea Profetului s-a descoperit o altă metodă de a verifica autenticitatea hadis-urilor. Această metodă era aceea de a studia viețile celor care transmiteau aceste hadis-uri. S-au scris multe cărți pe tema acestei științe.
ro.fgulen.com