Cine este Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى)?
O întrebare care pare simplă la prima citire, însă mulţi dintre noi, întrebaţi cine este Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), spunem doar un singur cuvânt: – Dumnezeu! – e drept, atotcuprinzător şi definitoriu, însă dacă trebuie să explicăm, exact ce anume înseamnă aceasta, puţini dintre noi ştiu să răspundă.
Şi pentru că luna binecuvântată Ramadan este foarte aproape, iar noi ca musulmani suntem datori să facem dhikr şi să ne îndeplinim misiunea pentru care am fost creaţi, aceea de a îl adora pe Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), îmi permit vă reamintesc celor ce ştiu şi vă fac cunoscut celor care nu ştiu, Cine este Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) şi Cine este Căruia noi, musulmanii, îl venerăm, îl slăvim şi ne închinăm.
Aşadar, Cine este Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) o aflăm din chiar Sfântul Qurân, unde, adresându-se nouă, ca urmaşi ai patriarhilor lumii şi supuşi ai Săi, Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a spus:
[O, voi] urmaşi ai acelora pe care Noi i-am luat împreună cu Noe [în arcă]! El a fost cu adevărat un rob mulţumitor! (Al-Israa:3)
şi că ni s-a orânduit
…religia pe care i-a prescris-o lui Noe, pe care ţi-am revelat-o ţie şi am prescris-o pentru Avraam şi Moise şi Isus: “Intemeiaţi religia şi nu vă despărţiţi întru ea!…. (Ash-Shuraa: 3)
Pentru ca noi să ştim cine este Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), Creatorul omenirii şi orânduitorul religiei noastre, El Insuşi a spus despre Sine:
El este Allah, afară de care nu este alt dumnezeu, Ştiutorul celor nevăzute şi al celor văzute. El este Cel Milostiv, Indurător [Ar-Rahman, Ar-Rahim]. /
El este Allah, afară de care nu este alt dumnezeu: Stăpânitorul [Al-Malik], Cel Sfânt [Al-Quddus], Făcătorul de pace [As-Salam], Apărătorul Credinţei [Al-Mu’min], Veghetorul [Al-Muhaymin], Cel Tare [Al-‘Aziz], Atotputernicul [Al-Jabbar], Cel Preaînalt [Al- Mutakabbir]. Mărire lui Allah! El este mai presus de ceea ce voi Ii asociaţi. /
El este Allah: Făcătorul [Al-Khaliq], Creatorul [Al-Bari’], Dătă- torul de chipuri [Al-Musawwir]. Ale Lui sunt numele cele mai frumoase. Pe El Il laudă cele din ceruri şi cele de pre pământ. El este Cel Puternic [şi] Inţelept [Al-‘Aziz, Al-Hakim]. (Al-Haşr: 22-24)
şi
Allah! Nu există divinitate afară de El, Cel Viu, Veşnicul [Al- Qayyum]! Nici aţipirea, nici somnul nu-L cuprind! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pre pământ! Cine este acela care ar putea mijloci la El fără de îngăduinţa Lui? El le ştie pe cele din faţa lor şi pe cele din urma lor. Şi ei nu pricep nimic din ştiinţa Sa în afară de ceea ce El voieşte. Tronul Lui se întinde peste ceruri şi peste pământ şi nu-I este grea păzirea lor. El este Preaînaltul, Măreţul [Al-Aliyy, Al’Azim]! (Al-Baqarah 2:255)
Prin urmare, Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este Cel care se descrie pe Sine cu cele mai frumoase atribute şi ne învaţă, pe noi supuşii Săi, cum trebuie să ne apropiem de El.
sursa: rasarit.com