Ciclul vieţuitoarelor din natură

Adnan Ash-Sharif

 

 

“Allah creează făptura, apoi, o face din nou, apoi, la El veţi fi aduşi înapoi”967149_527108390684404_1068829727_o

Ştiinţele biologiei, chimiei şi fizicii atomice au descoperit că toate făpturile cu viaţăşi fără viaţă, se compun din unităţile de bază, care sunt atomii, că atomii sunt alcătuiţi din particule, precum electronul, neutronul, protonul şi altele, al căror număr a ajuns până în prezent la mai mult de patruzeci şi că, prin unirea atomilor între ei, s-au format lucrurile din natură, că organismul uman este compus dintr-o sută de mii de miliarde de celule, că fiecare celulă este compusă dintr-o sută de miliarde de atomi, că în natură se află un număr de 92 de elemente, începând cu hidrogenul şi încheind cu uraniul. Orice lucru din univers are un ciclu de viaţăşi o viaţă limitată, după care se întoarce la atomii sau la particulele din care a fost alcătuit.

Viaţa unor atomi radioactivi nu depăşeşte câteva secunde, după care se întorc la particulele din care sunt compuşi, în timp ce viaţa unor aştri din Univers, durează câteva miliarde de ani, după care şi ei dispar, transformându-se în atomii şi particulele lor, din care au fost alcătuiţi, pentru a relua un nou ciclu de viaţă cu durata de milioane de ani.

Omul a fost creat din pământ şi, când moare, se transformă în pământ şi revine la elementele din care a fost compus, precum hidrogenul, oxigenul, carbonul, calciul, fierul, fosforul, magneziul şi altele. Apoi, plantele şi animalele extrag acele elemente de care au nevoie pentru structura diverselor lor componente, animalele şi păsările mănâncă ceea ce le este necesar din plante, omul se hrăneşte cu plantele şi cu carnea animalelor şi păsărilor, pe care aparatul său digestiv o transformă în sânge, iar din acesta testiculele bărbatului şi ovarele femeii, extrag ceea ce este necesar pentru compunerea lichidului seminal al femeii care se întâlneşte cu lichidul seminal al bărbatului. Domnul face să se plămădească din ele o făptură, care după nouă luni devine un om nou, compus din miliarde de miliarde de atomi, a căror origine poate că dateazăde la începutul creaţiei, după ce poate că a avut loc miliarde de cicluri de viaţăşi fără viaţă. Omul – aşa după cum afirmă cercetătorul Hubert Ravez – este compus din praful aştrilor şi din cenuşa lor.

Elementul fier, care intră în structura corpului omenesc, de pildă, a fost creat de Domnul – aşa după cum afirmăştiinţa – Şi Allah ştie cel mai bine! – în urmă cu aproximativ cincisprezece miliarde de ani, în interiorul stelelor. Apoi, fierul şi atomii săi s-au preschimbat în decursul a milioane de cicluri de viaţă în milioane sau miliarde de făpturi fără viaţăşi cu viaţă, înainte de a intra în structura organismului fiecăruia dintre noi, pentru ca, după moarte, să reia ciclurile sale, al căror număr nu-l cunoaşte decât Stăpânul care “cunoaşte numărul din fiecare lucru – Mare este puterea Lui!”.

În lumina acestei explicaţii simple, în legătură cu ciclul făpturilor din Univers, înţelegem ceva din dimensiunea ştiinţifică a cuvintelor lui Allah Preaînaltul :

Allah v-a făcut pe voi să răsăriţi asemenea ierburilor, din pământ, /Apoi, vă va aduce pe voi înapoi la El şi vă va face să ieşiţi cu adevărat. (Nuh: 17-18).

Mărire Celui care le-a creat pe toate perechi, din ceea ce face pământul să creascăşi din ei înşişi şi din cele pe care ei nu le cunosc! (Ya-Sin : 36).

Spune : “Oare se află printre asociaţii voştri vreunul care să creeze o făpturăşi să readucă [la viaţă după moarte]?” Spune: “Allah creează făptura şi apoi o readuce! Cum de puteţi voi să staţi departe? (Yunus: 34).

Nu este El Cel care a început creaţia omului şi apoi îl va face din nou? (An-Naml: 64).

El este Cel care face prima oară făpturile şi apoi le face din nou – şi aceasta este şi mai uşor pentru El. (Ar-Rum: 27).

El este Cel care face prima oară [creaţia] şi El este Cel care o face din nou. (Al-Buruj: 13).

Oare nu ştiu ei cum a făcut Allah făpturile prima oarăşi cum le va face pe ele apoi din nou? (Al-‘Ankabut: 19).

Noi am hotărât pentru voi moartea şi Noi nu suntem împiedicaţi/ Să vă înlocuim cu semenii vostri şi să vă mai refacem [în Ziua de Apoi] într-un chip pe care voi nu-l ştiţi. (Al-Waqi’a: 60-61).

Laudă Aceluia a cărui promisiune s-a adeverit şi ne-a arătat, în secolul al XX-lea, cum plăsmuieşte creaturile şi cum, după aceea, le readuce la viaţă în chipuri şi forme din care nu cunoaştem decât foarte puţine prin intermediul unor operaţiuni pe care le efectuează nenumărate făpturi, printre care “stelele ce fug înapoi,/ Ce grăbesc să se ascundă” (At-Takwir: 15 – 16), aşa după cum vom prezenta, în detaliu, în rândurile ce urmează.

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

În legătură cu o postare