Cea mai bună parte a creaţiei

Aceia care cred într-un Dumnezeu Unic, fără parteneri sau copii, şi care îşi îndeplinesc îndatoririle religioase (în conformitate cu principiile menţionate mai sus) devin coroana creaţiei. Aceasta înseamnă că, deşi firea umană nu este cea mai importantă creaţie a lui Allah, ea are potenţialul de a deveni cea mai bună dintre creaţiile Sale. În capitolul Al-Bayyina, Allah afirmă acest fapt după cum urmează:

Cel mai grav păcat

A contrazice scopul creaţiei este cel mai mare rău pe care fiinţa umană îl poate comite. ’Abdullah a relatat că l-a întrebat pe Profetul lui Allah care dintre păcate este cel mai mare în ochii lui Allah, iar acesta a răspuns: „A-I asocia parteneri lui Allah, chiar dacă El te-a creat.”

A-i adora pe alţii în afara lui Dumnezeu, act numit șirk în limba arabă, este singurul păcat de neiertat. Dacă o fiinţă umană moare fără a se căi pentru păcatele sale, Allah i le-ar putea ierta pe toate, cu excepţia șirk-ului. În această privinţă, Dumnezeu a afirmat în capitolul An-Nisa’:

,,Allah nu iartă să I se facă vreun părtaş. Afară de aceasta, El iartă cui voieşte.” (Coran 4: 48).

A-i adora pe alţii în afara lui Dumnezeu înseamnă a oferi atributele Creatorului creaţiei Sale. Fiecare sectă sau religie face asta în modul său particular. Un grup mic, dar foarte activ de oameni, pur şi simplu a negat existenţa lui Dumnezeu de-a lungul timpului. Pentru a justifica respingerea Creatorului, ei s-au simţit datori să facă afirmaţia ilogică potrivit căreia această lume nu are început. Afirmaţia lor este ilogică pentru că toate părţile observabile ale lumii au începuturi în timp, drept pentru care este raţional să considerăm că suma tuturor părţilor are, la rândul ei, un început. Este, de asemenea, logic să presupunem că orice a determinat naşterea lumii nu ar fi putut fi o parte din lume şi nici nu ar fi putut avea un început asemeni lumii. Afirmaţia ateistă potrivit căreia lumea nu are niciun început înseamnă că materia care constituie universul este eternă. Aceasta este declaraţia de șirk, în vreme ce atributul lui Dumnezeu de a nu avea început este dat de creaţia Sa. Numărul de atei autentici a fost de-a lungul istoriei destul de mic, pentru că, în pofida declaraţiilor lor, ei ştiu instinctiv că Dumnezeu există. Astfel că, în ciuda deceniilor de îndoctrinare comunistă, majoritatea ruşilor şi a chinezilor au continuat să creadă în Dumnezeu. Preaînaltul Creator a evidenţiat acest fenomen în capitolul An-ʻAnʻam, spunând:

„Şi le-au tăgăduit ei, cu nedreptate şi îngâmfare, măcar că sufletele lor erau încredinţate de ele.” (Coran 27: 14).

Pentru atei şi materialişti viaţa nu are niciun scop dincolo de îndeplinirea dorinţelor lor. În consecinţă, dorinţele lor devin zeul căruia i se supun în locul Unicului Dumnezeu Adevărat. În capitolul Al-Furqan al revelaţiei finale, Allah a spus:

„Nu-l vezi pe acela care şi-a luat pofta lui drept divinitate pentru el?” (Coran 25: 43).

Creştinii i-au oferit profetului Iisus atributele Creatorului făcându-l mai întâi etern precum Dumnezeu, iar apoi numindu-l „Dumnezeu Fiul”. Hinduşii, pe de altă parte, cred că Dumnezeu a devenit om în multe epoci, prin încarnări ‒ avatare şi au divizat atributele lui Dumnezeu în trei, numindu-le zei: Brahma creatorul, Vișnu păstrătorul şi Șiva distrugătorul.