Caligrafia islamică
Caligrafia islamica, cunoscută în limbajul colocvial caligrafie arabă, este practica artistică a scrisului de mână, sau caligrafie, şi prin extensie a creării de cărţi, în zonele care au în comun moştenirea culturală islamică. Aceasta formă de artă se bazează pe scrierea arabă, care a fost folosită multa vreme de musulmani în limbile lor. Foloseau această formă pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu, pentru că ei refuză să-L reprezinte pe Dumnezeu în imagini. Caligrafia este extrem de apreciată între artele islamice, fiind principala metoă de prezervare a Coranului. Convingerea că arta figurativă duce la idolatrie a făcut ca arta caligrafiei şi reprezentările abstracte să devină forma principală de expresie artistică în culturile islamice, în special în context religios. Operele caligrafilor au fost colecţionate şi apreciate.
Caligrafia arabă, persană şi otomană se asociază cu motive abstracte pe peretii şi plafonul moscheilor , dar şi pe hârtie. Artiştii caligrafi contemporani din lumea islamică se inspiră din moştenirea caligrafiei şi folosesc forme abstracte ale caligrafiei în operele lor.
Caligrafia arabă nu s-a demodat așa cum s-a întâmplat cu caligrafia în Europa, ci este încă socotită de către arabi ca fiind o formă majoră de artă; caligrafii fiind foarte respectați în societăţile musulmane. Fiind cursivă, spre deosebire de scrierea latină, scrierea arabă este folosită pentru a transcrie versete din Coran, hadis-uri (relatări profetice), sau pur și simplu proverbe într-o formă artistică. Compoziția este de multe ori abstractă, dar câteodată scrisului i se dă o formă concretă, cum ar fi cea a unei plante, a unui animal, a unei corăbii.
Rolul caligrafiei în cultura islamică
Caligrafia a devenit cea mai apreciată formă de artă islamică pentru ca scrierea arabă a fost mijlocul de transmitre a Coranului. Cartea sfântă a Islamului, Coranul, a jucat un rol important în dezvoltarea şi evoluţia limbii arabe, şi prin extensie caligrafia în alfabetul arab. Versete şi pasaje întregi din Coran sunt încă surse active pentru caligrafia islamică.
Instrumente şi suporturi grafice
Instrumentul tradiţional folosit în caligrafia islamică este qalemul, un intrument făcut din bambus sau trestie uscată; cerneala este adeseori colorată şi aleasă astfel încât intensitatea sa poate varia diferit, astfel încât liniile compoziţiei caligrafice pot avea un efect foarte dinamic.
Suportul grafic pe care era realizată caligrafia a fost divers. Înainte de apariţia hârtiei, papirusul şi pergamentul erau utilizate pentru scris. Aparaţia hârtiei a revoluţionat caligrafia. În timp ce mânăstirile din Europa adăposteau câteva duzine de cărţi, bibliotecile din lumea islamică conţineau sute sau chiar mii de volume de carţi.
Monedele au fost un alt suport grafic pentru caligrafie. Începând cu 692, Califatul Islamic a reformat monedele din Orientul Apropiat, înlocuind reprezentările vizuale cu cuvinte. Acest lucru a fost valabil în special pentru dinari sau monedele de aur de mare valoare. În general, pe monede erau inscripţionate versete din Coran. Până în secolul al X-lea perşii care se convertiseră la Islam, au început să ţeasă inscripţii pe mătăsuri cu un model elaborat. Inscripţii caligrafice valoroase pe textile au fost aduse de cruciaţi în Europa ca pradă de război. Un exemplu notabil este Giulgiul din Sf. Josse aflat în abaţia St. Josse-sur-Mer de lângă Caen în nord- vestul Franţei.
Caligrafia islamică specifică moscheilor
Caligrafia islamică specifică moscheii poate fi întâlnită atât în interiorul, cât şi la exteriorul moscheilor, de obicei în combinaţie cu arabescuri. Arabescul este o formă de artă islamică, cunoscut prin formele sale geometrice repetitive, care crează frumoase decoraţiuni. Aceste forme geometrice incluse în caligrafia arabă sunt scrise pe pereţii şi plafoanele din interiorul şi din exteriorul moscheilor.
Tema acestor scrieri poate proveni din diverse surse islamice. Acestea pot proveni din cuvintele scrise în Coran sau din relatările Profetului Muhammed.
Există o fascinantă armonie între înscripţii şi rolul fiecărei părţi din moschee. Anumite capitole din Coran sau versete sunt scrise în conformitate cu funcţiile diverselor elemente arhitecturale. De exemplu, pe cupole putem întâlni versete cu privire la Lumina divină, deasupra intrării principale putem întâlni versete despre intrarea în 
Paradis, deasupra (pe) ferestrelor sunt scrise numele lui Allah astfel încât reflectarea razelor soarelui să le reamintească credincioşilor că Allah se manifestă El însuşi deasupra Universului cu toate înaltele Sale calităţi.
Referitor la scrierea arabă, Bukhardt scria:
“Bogăţia scriiturii arabe constă din faptul că ea şi-a dezvoltat din plin cele două dimensiuni: una verticală, care conferă literelor demnitatea lor hieratica, şi cea orizontală, care le uneşte într-un flux continuu. Ca într-un simbolism al ţesutului, liniile verticale, analoge urzelii, corespund esenţelor parfumate ale fiinţelor, verticala afirmand caracterul inalterabil al fiecărei litere, în timp ce orizontala exprimă devenirea, materia care leagă lucrurile între ele. Aceste semnificaţii sunt deosebit de evidente în caligrafia arabă, ale cărei verticale transcend şi măsoară undele şerpuitoare ale ligaturilor.”
Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi