Australopithecus: o specie de maimuţe
Prima categorie, genul Australopithecus înseamnă „maimuţa din sud“, aşa cum am spus anterior. Se presupune că aceste creaturi au apărut mai întâi în Africa, în urmă cu circa 4 milioane de ani şi au trăit până acum 1 milion de ani. În rândul australopithecinelor există mai multe specii. Evoluţioniştii presupun că cea mai veche specie de Australopithecus ar fi Australopithecus afarensis. După aceasta urmează Australopithecus africanus şi apoi Australopithecus robustus, care are oase ceva mai mari. În ceea ce priveşte Australopithecus boisei, unii cercetători o acceptă ca fiind o altă specie, iar alţii ca fiind o subspecie al lui Australopithecus robustus.
Toate speciile din genul Australopithecus sunt maimuţe dispărute, care se aseamănă cu maimuţele din zilele noastre. Capacitatea craniilor lor este la fel sau mai mică decât cele ale cimpanzeilor de astăzi. Ele aveau părţi alungite la nivelul mâinilor şi picioarelor cu care obişnuiau să se urce în copaci, exact ca cimpanzeii din zilele noastre, iar picioarele lor erau alcătuite în aşa fel încât să poată să apuce şi să se susţină pe ramuri. Aveau o înălţime mică (maxim 130 cm) şi, exact ca şi cimpanzeii de astăzi, masculul Australopithecus era mai mare decât femela. Multe alte caracteristici – cum ar fi detalii ale craniului, apropierea poziţiei ochilor, molarii de formă ascuţită, structura mandibulei, mâinile lungi şi picioarele scurte – constituie dovezi clare că aceste creaturi nu erau deloc diferite de maimuţele din zilele noastre.
Cu toate acestea, evoluţioniştii susţin că, deşi australopithecinele posedă anatomia maimuţelor, totuşi, spre deosebire de maimuţe, ele aveau mersul vertical, asemeni oamenilor.
Afirmaţia că australopithecinele aveau mersul vertical a fost susţinută decenii întregi de paleoantropologi precum Richard Leakey şi Donald C. Johanson. Dar mulţi oameni de ştiinţă care au efectuat studii îndelungate asupra structurii scheletului australopithecinelor, au dovedit invaliditatea acestui argument. Cercetări extinse realizate asupra diferitelor specimene de Australopithecus de către doi anatomişti de renume mondial din Anglia şi SUA, Lord Solly Zuckerman şi prof. Charles Oxnard au demonstrat că aceste creaturi nu au mers deloc asemenea oamenilor. După ce a studiat oasele acestor fosile de-a lungul a 15 ani, mulţumită permisiunii guvernului britanic, lordul Zuckerman şi echipa sa formată din cinci specialişti au ajuns la concluzia că australopithecinele erau doar nişte maimuţe obişnuite care nu au fost deloc bipede, deşi Zuckerman era şi el un adept al evoluţionismului. În mod corespunzător, Charles E. Oxnard, care este un alt evoluţionist faimos pentru cercetările sale asupra acestui subiect, a comparat structura scheletului australopithecinelor cu cel al urangutanilor din zilele noastre.
Faptul că Australopithecus nu poate fi considerat strămoşul omului este de asemenea acceptat de către sursele evoluţioniste. Cunoscuta revistă franţuzească Science et vie a pus acest subiect pe coperta numărului ei din mai 1999. Articolul expunea povestea Lucy, cel mai cunoscut specimen fosil al lui Australopithecus afarensis, sub titlul „Adieu Lucy“(Adio Lucy), şi vorbea despre necesitatea îndepărtării lui Australopithecus din arborele genealogic al familiei umane. Articolul, ce se baza pe descoperirea unui nou Australopithecus, având numărul de cod St W573, susţinea:
„O nouă teorie afirmă că genul Australopithecus nu se află la rădăcina rasei umane… Rezultatele obţinute de la singura femelă a cărei examinare este autorizată, St W573, sunt diferite faţă de teoriile obişnuite privind strămoşii omului: ele distrug arborele genealogic al hominizilor. Primatele mari, comsiderate a fi strămoşii omului, au fost înlăturate din ecuaţia acestui arbore genealogic… Australopithecus şi speciile Homo (umane) nu fac parte din aceeaşi ramură. Strămoşii direcţi ai omului încă mai aşteaptă să fie descoperiţi.“