Toată cunoaşterea necesară pentru a trăi astfel încât mulţumirea lui Dumnezeu să se reverse asupra fiinţei umane este detaliată în Coran: adevărata natură a vieţii pe Pământ, scopul creării umanităţii, cum să fii împlinit în această viaţă şi prezentarea celui mai adecvat sistem moral. Oamenii care cred în acest adevăr şi trăiesc în consonanţă cu acesta vor descoperi adevărata fericire aici şi în Viaţa de Apoi.
Societăţile laice nu au niciun adevăr absolut sau vreo putere incontestabilă prin care să îşi călăuzească oamenii. De fapt, oamenii nu ştiu de unde provine majoritatea valorilor lor, cine le-a creat, când şi de ce s-au transformat în norme sociale dominante. Aceste reguli, care nu pot fi validate, dar sunt adoptate de comunitate ca întreg, au fost moştenite de la strămoşi. Toate valorile, ideile şi fundamentele sociale ale unei astfel de societăţi se bazează pe tradiţie, pe moştenirea strămoşilor. Fiecărei persoane i se atribuie un loc fix în funcţie de statutul social, sex, credinţă, situaţie, stil de viaţă.
Locul femeii este determinat de aceste criterii fixe şi precepte dominante. În unele societăţi se crede că sufletul femeilor este inferior doar pentru că, fizic, ele sunt mai puţin puternice decât bărbaţii. Surprinzător, multe persoane chiar acordă credibilitate acestei inepţii datorită concepţiei eronate şi evident ilogice că personalitatea, moralitatea şi abilitatea unei femei sunt limitate direct proporţional cu trupul lor slab. De exemplu, diferite activităţi sunt clasificate ca fiind „treaba bărbatului“ sau „treaba femeii“. Evident, puterea şi construcţia fizică diferită a femeilor influenţează sarcina pe care o îndeplinesc. Dar, în societăţile lipsite de credinţă, această distincţie se transformă în discriminare, femeile fiind considerate din start inferioare în ce priveşte facultăţile intelectuale şi talentele lor.
Femeile moderne au dezaprobat şi negat, prin toate mijloacele avute la dispoziţie, aceste afirmaţii subiective şi părtinitoare. Cu toate acestea, în anumite segmente ale societăţii, încă se consideră că femeile sunt incompetente în anumite privinţe, iar bărbaţii, doar pentru că sunt bărbaţi, pot să îndeplinească o sarcină mai bine.
Multe persoane manifestă prejudecata că femeile au un caracter mai slab decât cel al bărbaţilor. În societăţile laice se consideră că femeile intră în panică şi îşi pierd controlul cu uşurinţă, în timp ce bărbaţii rămân calmi şi liniştiţi. Sau, într-o situaţie de criză, se spune că bărbaţii afişează forţă de caracter, iar femeile reacţionează prea timid. Fetele sunt determinate să se conformeze acestor prejudecăţi încă din copilărie. Familia acordă mare atenţie băieţilor pentru a le forma un caracter puternic, dar îşi condiţionează fetele să adopte trăsături diferite de caracter. În faţa problemelor, băieţilor li se spune: „Băieţii nu plâng, comportă-te ca un bărbat, fii curajos, nu fi speriat ca o fetiţă, plângi ca o fetiţă…“. Fetele sunt îndoctrinate să ştie că sunt diferite de băieţi şi trebuie să se comporte în consecinţă.
În asemenea societăţi, responsabilităţile şi serviciile femeilor sunt limitate la anumite domenii. Rezultatul promovării acestor prejudecăţi: majoritatea societăţilor încă discriminează femeile. Discriminarea se manifestă în modalităţi diferite. În special în trecut, femeile erau supuse unui tratament barbar. De exemplu, Dumnezeu a revelat că fetele erau considerate atât de neînsemnate în unele societăţi, încât tatăl lor le îngropa de vii de îndată ce erau născute: „Şi când fetiţa îngropată de vie va fi întrebată pentru ce păcat a fost omorâtă…“ (Capitolul At-Tawkir: 8-9).
În alte versete, Dumnezeu vorbeşte despre oamenii care se schimbau la faţă şi se ascundeau de ruşine când aflau că au o fetiţă: „Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie, Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată!“ (Capitolul An-Nahl: 58-59).
Dumnezeu a revelat că aceşti oameni îşi tratau fetele ca pe nişte obiecte frumoase, nişte creaturi incapabile de a-şi susţine ideile pentru a se apăra singure: „Şi când i se vesteşte unuia dintre ei ceea ce el a dat ca pildă pentru Cel Milostiv [Ar-Rahman], atunci faţa sa devine întunecată şi el este plin de mânie. Oare pe cineva care este crescut în podoabe şi care într-o ceartă nu este în stare să se apere, cu dovadă limpede?“ (Capitolul Az-Zukhruf: 17-18).
Prin profeţii săi, Dumnezeu a vorbit oamenilor despre natura greşită a acestor idei preconcepute referitoare la femei. Graţie profeţilor şi răspândirii Islamului printre oameni, ignoranţa întreţinută de astfel de concepţii ignobile a fost considerabil corijată.
Dumnezeu le reaminteşte oamenilor că tot ceea ce au vine de la El: „A lui Allah este stăpânirea cerurilor şi a pământului. El creează ceea ce voieşte şi dăruieşte El copile cui voieşte şi dăruieşte El băieţi cui voieşte, Sau dă El şi băieţi şi copile şi-l face sterp pe cel pe care El voieşte. El este Atoateştiutor [şi] Atotputernic [‘Alim, Qadir].“ (Capitolul Aş-Şura: 49-50). Atât fetele, cât şi băieţii sunt daruri de la Dumnezeu pentru care oamenii ar trebui să fie mulţumitori.
De-a lungul istoriei, multe societăţi au adoptat această atitudine greşită în ceea ce priveşte femeile. Totuşi nu trebuie să fie trecută cu vederea o realitate importantă: din păcate, moralitatea, comportamentul şi personalitatea unor femei ajută la răspândirea şi justificarea acestei tradiţii ignorante, validându-i supoziţiile.
Islamul infirmă aceste stereotipuri, declarând că toţi musulmanii, bărbaţi sau femei, au o minte ascuţită, o facultate de înţelegere superior dezvoltată, un caracter puternic şi un simţ moral superior. Maria şi soţia Faraonului exemplifică foarte bine acest adevăr.
În paginile următoare vom examina sumar modul în care ignoranţa împiedică femeile să renunţe la această tradiţie distructivă şi să asimileze normele morale superioare ale religiei; vom acorda atenţie şi diferenţelor de caracter dintre femeile fără credinţă şi femeile musulmane.
femeiamusulmana.blogspot.com