Abu Yusuf Yaqub ibn Ishaq al-Sabah Al-Kindi a trait intre anii 801 si 873. El a fost filozof, matematician, medic, astrolog, astronom, în general un mare om de știință de origine araba.
Al-Kindi s-a născut în Kufa, într-o familie aristocrată. Numele său complet era: Abu-Yusuf Ya`qoub ibn `Ishaq ibn al-Sabbah ibn `Omran ibn Isma`il al-Kindi.
Studiile, începute la Kufa, care, în acea perioadă, era un centru al culturii arabe, le continuă la Bagdad. Califul Al-Mamun, remarcând aptitudinea sa pentru studiu, îi stabilește o slujbă la Casa Înțelepciunii (بيت الحكمة; Bait al-Hikma), institut academic (fondat de acest calif la Bagdad), unde se efectuau studii avansate, dar si traduceri din greacă și persană ale textelor științifice.
Sub acești ultimi doi califi, steaua lui Al-Kindi începe să apună, fie datorită concepțiilor sale filozofico-religioase (care păreau să se abată de la linia ortodoxă a islamului), fie rivalităților dintre marii învățați. Al-Kindi este persecutat, iar biblioteca sa temporar confiscată. Astfel că, după moartea sa, opera sa nu are prea mare popularitate, mai ales că au apărut ulterior mari filozofi ca Avicenna și Al-Farabi care i-au eclipsat strălucirea.
Al-Kindi a scris circa 200 de lucrări în domenii precum: matematică, filozofie, astronomie, insa din care foarte puține au supraviețuit timpului.
Al-Kindi a fost cel mai mare filozof islamic al epocii sale.
Una din principalele sale contribuții în acest domeniu este aceea de a face filozofia greacă și elenistică accesibilă și acceptabilă pentru publicul islamic. Fară traducerile sale, care au constituit un standard pentru limba arabă, nici strălucirea lui Avicenna sau Al-Farabi nu ar fi avut atâta intensitate.
Printre filozofii de care s-a ocupat (și care l-au influențat) putem enumera: Aristotel, Platon, Pophyrius și Proclus.