Abu Nasr al-Farabi s-a nascut in jurul anului 258/870 si a murit in 339/950. Eminent fondator al unui sistem filosofic, s-a devotat in intregime contemplatiei si speculatiei si s-a tinut departe de tulburarile politice si sociale. A lasat o cantitate considerabila de texte. Pe langa elevii pe care i-a avut in timpul vietii, multi i-au studiat lucrarile dupa moarte si au devenit discipolii lui. Filosofia lui a fost un etalon pentru speculatia scolastica atat in Orient cat si in Occident mult timp dupa disparitia autorului.
In ultimele decade ale secolului XII/XIX, s-au facut mai multe incercari in directia elaborarii biografiei sale, a colectarii lucrarilor inca nepublicate, si a elucidarii unor obscuritati din gandirea lui. In 1370/1950, la implinirea unui mileniu de la moartea lui, cativa carturari turci au descoperit unele dintre lucrarile sale aflate inca in manuscris si au indepartat anumite dificultati privind receptarea filosofiei sale. Nu se poate spune ca toate au fost solutionate. Nici macar nu putem sti daca este usor sa le rezolvam inainte de a acumula mai multe informatii privind viata si operele sale. Biblioteci publice si private inca tin un numar considerabil de manuscrise islamice in spatele usilor inchise, si credem ca a sosit timpul ca aceste manuscrise sa fie aduse la lumina zilei.
In acest capitol vom face o incercare de a expune pe scurt viata lui al-Farabi, operele sale, filosofia sa, facand observatii indeosebi la anumite conceptii gresite in ceea ce-l priveste si la obiectiile suscitate de doctrina sa.
A. Viata
In pofida obiceiului raspandit printre anumiti carturari musulmani, al-Farabi nu si-a scris autobiografia, si niciunul dintre discipolii sai nu a facut efortul de a redacta un text pe aceasta tema, asa cum a facut al-Juzjani pentru maestrul sau ibn Sina. Materialele care ar putea fi folosite in directia asta din lucrarile biografilor sai sunt complet nesatisfacatoare si inadecvate. Biografia mai degraba prolixa a lui ibn Khallikan, Wayat al-A’yan, este susceptibila de critici in privinta autenticitatii. Astfel, exista in viata lui al-Farabi cateva puncte obscure si anumite probleme nerezolvate inca trebuie sa fie cercetate si lamurite.
Viata lui ar putea fi impartita in doua perioade distincte, prima incepand odata cu nasterea sa si ajungand pana la varsta de cinzeci de ani. Singurele informatii pe care le avem despre aceasta perioada sunt ca s-a nascut la Wasij, un sat din vecinatatea Farab, in Transoxiana, in jurul anului 258/870. In ciuda detaliilor sarace pe care le cunoastem despre familia, copilaria si tineretea lui, se crede ca era turc prin nastere, ca tatal sau fusese general, iar el insusi a indeplinit functia de judecator pentru o vreme. Ce se cunoaste mai bine este miscarea culturala si intelectuala care a inflorit si s-a raspandit odata cu introducerea Islamului in Farab la inceputul celui de-al III-lea / de-al IX-lea secol, si ca reputatul filolog al-Jauhari, compilatorul lucrarii al-Sihah, a fost unul dintre eminentii sai contemporani.
Al-Farabi a fost capabil sa se apropie mult de aceasta miscare. Baza educatiei sale timpurii a fost religioasa si lingvistica: a studiat jurisprudenta, Hadith, si exegeza Qur’an-ului. A invatat araba la fel de bine ca si turca si persana. Este indoielnic daca a stiut vreo alta limba, si ceea ce a fost sustinut de catre ibn Khallikan despre maiestria lui al-Farabi asupra “saptezeci de limbi” tine mai mult de fabulos decat de istoria exacta. Din interpretarea cuvantului safsatah (sofism), este evident ca al-Farabi nu avea cunostinte de greaca. Nu s-a ferit sa beneficieze de pe urma studiilor rationale raspandite pe vremea sa, ca matematicile si filosofia, desi se pare ca nu s-a indreptat spre ele decat mult mai tarziu. Contrariu a ceea ce s-a sustinut, nu pare sa fi acordat foarte multa atentie medicinii. Iar atunci cand a devenit extrem de interesant de studiile rationale, nu s-a multumit cu ce a putut acumula in aceasta directie in orasul natal. Manat de curiozitatea intelectuala, a trebuit sa-si paraseasca vatra si sa rataceasca in cautarea cunoasterii.
Acest lucru marcheaza a doua perioada a vietii sale, cea a varstei coapte si a maturitatii depline. Baghdadul, ca extraordinar centru cultural al secolului IV/X, a fost in mod natural prima sa destinatie. Acolo a intalnit multi carturari, printre care filosofi si translatori. Studiul logicii l-a atras in cercul distinsilor logicieni din Baghdad, dintre care cel mai renumit era Bisr Matta ibn Yunus, considerat drept cel mai faimos logician al vremurilor sale. Al-Farabi a studiat logica alaturi de ibn Yunus pentru o vreme. Si-a depasit profesorul si, pe baza eminentei pozitii pe care a castigat-o in aceasta specialitate, a ajuns sa fie numit “Al Doilea Profesor“. Un alt faimos logician, Yahya ibn ‘Adi, a fost discipolul sau.
Al-Farabi a ramas douazeci de ani in Baghdad si apoi atentia sa a fost atrasa de alt centru cultural, cel din Alep. Acolo, in stralucitoarea si invatata Curte a lui Saif al-Daulah, se adunau cei mai distinsi poeti, filologi, filosofi si alti carturari. In ciuda puternicilor simpatii arabe ale acelei Curti, nici o preferinta sau prejudiciu rasial nu distrugea atmosfera carturareasca si culturala in care persani, turci si arabi argumentau, se disputau si cadeau de acord sau erau in dezacord in numele cautarii dezinteresate a cunoasterii. In acea Curte al-Farabi a trait, inainte de toate, ca invatat si cautator al adevarului. Stralucirea si gloria vietii la Curte nu l-au orbit, si, in vesmantul unui sufi, si-a asumat misiunea covarsitoare a carturarului si a profesorului, si si-a scris cartile si tratatele langa parauri murmurande si frunzisul des si umbros al copacilor.
Cu exceptia catorva zile, putine la numar, petrecute in strainatate, al-Farabi a ramas in Siria pana la moarte, in 339/950. Ibn abi Usaibi’ah sustine ca al-Farabi a vizitat Egiptul spre sfarsitul vietii sale. Acest lucru este foarte probabil, avand in vedere ca Egiptul si Siria au fost in stransa legatura mult timp in istorie, iar viata culturala din Egipt in vremea Tulunizilor si a Ikhsidizilor avea atractiile ei. Totusi, teza asasinarii lui al-Farabi de catre cativa talhari la drumul mare in vreme ce acesta calatorea intre Damasc si ‘Asqalan, citata de catre al-Baihaqi este nu este credibila . Al-Farabi a dobandit o atat de inalta pozitie la Curtea lui Saif al-Daulah incat Amir in persoana, impreuna cu cei mai apropiati oameni din suita lui, a participat la funeralii in onoarea savantului mort.
B. Opera
A lasat un considerabil numar de scrieri. Totusi, daca ne sprijinim pe marturiile unora dintre biografii sai, ca de exemplu al-Qifti si ibn abi Usaibi’ah, numarul titlurilor sale este saptezeci, mic in comparatie cu cele ale contemporanilor sai, bunaoara al-Kindi si ar-Razi, fizicianul. Totusi, trebuie sa nu uitam ca in listele lucrarilor acestor carturari, biografii au mentionat adesea aceeasi carte sub doua titluri diferite, uneori mai multe, si ca cele mai multe dintre lucrarile enumerate erau simple articole sau scurte tratate.
Opera lui al-Farabi poate fi impartita in doua parti egale, una despre logica si cealalta despre alte domenii. Lucrarile dedicate logicii sunt dedicate diferitelor parti ale Organonului lui Aristotel, atat sub forma de comentarii cat si de parafraze. Cele mai multe dintre aceste scrieri, din pacate, sunt inca in manuscris, iar multe dintre aceste manuscrise nu sunt la indemana tuturor. A doua categorie a scrierilor sale este dedicata celorlalte ramuri ale filosofiei, fizicii, matematicii, metafizicii, eticii si politicii. O buna parte dintre aceste lucrari pot fi studiate, si dau o idee clara despre diversele aspecte ale filosofiei lui al-Farabi. Insa paternitatea unora dintre ele este indoielnica si subiect de controverse, ca in cazul operei Fusus al-Hikam (Diamantele Intelepciunii) sau al-Mufariqat (Despre separatie). Pentru aceasta categorie nici un studiu realmente stiintific nu a fost intreprins. Al-Farabi nici macar nu face mentiuni la adresa medicinii, iar in discutiile sale notiunile de chimie apar mai degraba ca argumentatie decat sub forma unei analize elaborate.
Ibn Khallikan are probabil dreptate atunci cand afirma ca al-Farabi si-a scris cele mai multe dintre opere in Baghdad si Damasc. Nu este nici o dovada in favoarea ideii ca si-ar fi scris unele dintre carti inainte de a avea cincizeci de ani, si chiar daca a scris ceva, nu e sigur sa fi fost texte de natura teologica sau filosofica. In aceasta privinta biografii au cazut de acord. Unii savanti au incercat sa stabileasca un tablou cronologic al lucrarilor sale. Dar ne putem intreba care ar fi valoarea unei astfel de liste, de vreme ce toate scrierile dateaza din ultimii treizeci de ani ai vietii sale, cand a inceput sa se exprime ca filosof aflat in deplina maturitate. Cu siguranta, nici o schimbare sau dezvoltare vizibila nu exista in gandurile sale sau doctrina sa.
Stilul lui al-Farabi este in mod caracteristic concis si precis. Isi selecteaza in mod deliberat cuvintele si expresiile cu aceeasi profunzime cu care isi gandeste ideile. Aforismele lui sunt memorabile, iar semnificatiile profunde. Din aceasta cauza Max Horten a avut nevoie de un comentariu vast pentru a explica un tratat de mici dimensiuni ca Fusus al-Hikam. Stilul lui al-Farabi este inconfundabil – toti cei obisnuiti cu el il pot recunoaste cu usurinta. Evita repetitia si redundanta, preferand laconismul si concizia. Se pare ca al-Farabi era in favoarea invataturilor esoterice si considera ca filosofia n-ar trebui sa fie la indemana neinitiatilor si a multimilor, iar filosofii ar trebui sa-si expuna ideile invaluite in obscuritate, mistificare si ambiguitate. Chiar si azi, nu este o sarcina deloc usoara intelegerea sensurilor implicate de unele aforisme farabiene.
Metoda sa este aproape identica cu stilul. El aduna si generalizeaza, aranjeaza si armonizeaza, analizeaza pentru a compune, imparte in categorii si subcategorii pentru a concentra si clasifica. In unele dintre tratatele sale, diviziunea si clasificarea par a fi singurul sau obiectiv. Tratatul numit Ce ar trebui sa fie invatat inainte de inceperea (studiului) filosofiei este sub forma unui index al scolilor grecesti de filosofie, a intelesului numelor lor si a numelor celor de la care au pornit. A fost, mai inainte de toate, preocupat cu studierea sensurilor si a stilului lucrarilor lui Aristotel. Lucrarea sa Clasificarea stiintelor este prima incercare de acest fel din istoria gandirii islamice.
Al-Farabi este pasionat de opozitii. Practic, cauta contrariul aproape oricarui termen pe care il foloseste. Astfel, negatia implica afirmatia, iar Fiinta, Nefiinta. A scris un tratat ca raspuns la intrebarile pe care le pusese. In acest tratat formuleaza teza cu care se confrunta si o compara cu contrariul ei, pentru a obtine astfel solutia adecvata. Acest procedeu aminteste de Parmenide al lui Platon.
Principala sa preocupare era elucidarea premiselor unei teorii si fundamentarea unei doctrine, lamurirea obscuritatilor si discutarea chestiunilor controversate pentru a ajunge la concluziile juste. Totusi, nu se preocupa prea mult de problemele obisnuite, iar ceea ce el considera ca este de la sine inteles este lasat deoparte fara cea mai mica incercare de explicatie. Un exemplu corect este cel al tratatului sau, Scopurile stagiritului in fiecare capitol ale cartii sale numite Alfabetul . Acest studiu seamana foarte mult cu ceea ce noi intelegem prin introducerea sau critica unei noi carti. Poate fi comparat cu usurinta cu lucrari similare ale unor filosofi contemporani . Nu este de mirare ca ibn Sina a gasit in acest tratat cheia Metafizicii lui Aristotel .
Lucrarile lui al-Farabi s-au raspandit in Orient in al patrulea si al cincilea (al zecelea si al unsprezecelea) secol, si au ajuns in cele din urma in Occidentul european, unde cativa carturari andaluzi i-au devenit discipoli. Cateva dintre scrierile sale au fost traduse si in ebraica si latina, influentand scolastica iudaica si crestina. Aceste lucrari au fost publicate in ultimele decenii ale secolului treisprezece/nouasprezece, iar unele dintre ele au fost traduse in diverse limbi europene moderne. Totusi este inca foarte mare nevoie de editii meticuloase, mai ales acum ca bibliotecile Istambulului sunt mai deschide cat au fost vreodata, si golurile in cunoastere pot fi acoperite.
islamulazi.ro