ABU BAKR AL-SIDDIQ (radiy-Allahu ‘anhu): Prietenul apropiat, socrul si primul succesor al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam) (d. 13 A.H.)
Daca voi nu-i veniti in ajutor, [sa stiti ca] l-a ajutat Allah [mai inainte], cand cei care nu credeau l-au alungat, ca unul dintre cei doi. Cand ei doi se aflau in pestera si cand el i-a zis insotitorului sau : ’Nu fi mahnit, caci Allah este cu noi !’ Si a pogorat Allah linistea Sa asupra lui si i-a venit in ajutor cu osteni pe care voi nu i-ati vazut si a facut cuvantul celor care nu credeau [sa coboare] jos, in timp ce cuvantul lui Allah [s-a inaltat] cel mai sus. Iar Allah este Puternic [si] Intelept [’Aziz, Hakim]. (At-Tawbah 9 : 40)
In acest verset al capitolului 9 (Cainta) din Nobilul Coran vom observa trei trimiteri la eroul nostru, Abu Bakr Al-Siddiq : „ca unul dintre cei doi”, „ei doi” (Profetul – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam si Abu Bakr – radiy-Allahu ’anhu) si „el i-a zis insotitorului sau” (Profetul – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam i-a spus lui Abu Bakr – radiy-Allahu ’anhu). Contextul este definitoriu pentru personalitatea speciala a eroului nostru, el asigurand baza suportului uman pentru Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in cele mai intunecate si periculoase momente din viata sa, atunci cand politeistii mekkani cautau cu mic cu mare sa-l elimine. S-a relatat ca expresia coranica „Allah este cu noi” a fost rostita de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in clipa in care Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) i-a zarit pe politeisti in fata intrarii in pestera si si-a exprimat grija cea mai accentuata pentru viata Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ).
Dar sa urmam firul povestirii de la inceput. ’Abdullah ibn Abi Quhafah, numele real al eroului nostru, era un renumit comerciant al Mekkai, fiind un prieten apropiat al lui Muhammed chiar inainte ca el sa devina un Mesager al lui Allah. Aceasta legatura speciala dintre ei este cea care l-a determinat sa devina primul barbat care a imbratisat Islamul. Si aceasta pentru ca stia foarte bine caracterul lui Muhammed si nu a avut nicio urma de indoiala asupra recunoasterii profetiei sale. Din acea clipa si pana la moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) petrecuta 23 de ani mai tarziu – si chiar dupa aceea, Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) s-a dovedit a fi cel mai loial prieten si adept al profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Tocmai datorita loialitatii sale nemarginite si credintei nesovaielnice fata de Profet, eroul nostru a obtinut apelativul AL-SIDDIQ, tradus prin adevaratul credincios saupersoana care nu a pus niciodata la indoiala ceva relatat de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Acest atribut i-a fost acordat de catre insusi Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) dupa evenimentul Israa’ si Mi’raaj (’Calatoria nocturna a Profetului de la Mekka la Ierusalim si Ridicarea la Ceruri’). Cu acea ocazie care a avut loc in data de 27 Rajab, cativa ani inainte de Hijra, Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) le-a spus mekkanilor ca a fost la Ierusalim si s-a inapoiat in Mekka intro singura noapte. Acestia, insa, au privit totul ca pe o provocare, crezand ca au gasit tocmai dovada potrivita care demonstreaza falsitatea vorbelor si faptelor de pana atunci ale lui Muhammed. Cum si-ar fi imaginat cineva ca o fiinta umana ar fi putut ca doar intro singura noapte sa acopere o asemenea distanta geografica, care, in mod normal necesita cel putin doua saptamani ?! Zvonul s-a raspandit cu repeziciune in Mekka, avand un impact negativ chiar si asupra unor noi discipoli ai Profetului care au inceput sa se indoiasca cu privire la profesorul lor. Cativa politeisti au mers la eroul nostru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) si l-au informat cu privire la cele auzite din partea Profetului despre aceasta calatorie fantastica. Au facut aceasta, in speranta ca vor reusi sa introduca cateva urme de indoiala in inima lui Abu Bakr. Care a fost raspunsul eroului nostru ? El a intrebat : „A spus Muhammed asa ceva ? Daca asa v-a relatat, atunci eu il cred. Si mai cred in vestile pe care ni le-a adus din Paradis, neindoindu-ma cu ceva.” Pentru a-si manifesta sprijinul si pentru a-i convinge pe necredinciosi de adevarul celor spuse de Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), Abu Bakr a mers imediat la Muhammed si i-a spus : „Eu am fost la Ierusalim. Ai putea sa ne vorbesti despre cateva lucruri pe care le-ai observat ?” Si dupa ce le-a infatisat cateva locuri din Ierusalim, Abu Bakr a confirmat adevarul celor auzite. Mai mult, Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) le-a descris mekkanilor sovaielnici lucruri pe care le-a vazut pe drumul care serpuia dinspre Ierusalim inspre Mekka, lucruri care au fost ulterior confirmate de catre calatorii care urmau sa soseasca la Mekka.
Eroul nostru a fost deosebit de util in influentarea multor personalitati mekkane in sensul acceptarii Islamului. In acelasi timp, insa, s-a dovedit a fi salvatorul multor sarmani adepti ai Islamului, in mod special al sclavilor, cheltuindu-si averea de dragul lui Allah pentru a-i rascumpara din mainile stapanilor lor nemilosi, asa cum este cazul si cunoscutului Bilaal ibn Rabaah.
Firea generoasa a eroului nostru s-a evidentiat in mai multe ocazii, atat inainte deHijra (emigrarea Profetului – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam de la Mekka la Medina), cat si-n timpul ei, dar si dupa aceea. Cu ocazia Hijrei, Abu Bakr este cel care a angajat ghidul si a asigurat proviziile. Pentru calatoria vietii sale, in compania profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), el a luat si ultimul banut din casa, lasandu-si familia in protectia lui Allah Preainaltul. Aceasta ne aminteste de o alta scena asemanatoare care a avut loc mai tarziu in Medina, ocazie cu care Profetul a strans mijloacele necesare pentru Jihad. Fiecare membru al comunitatii a adus cate ceva. Unii, precum ’Umar ibn Al-Khattab (radiy-Allahu ’anhu) au donat chiar si jumatate din averea lor. Nu acelasi lucru s-a intamplat, insa, cu eroul nostru care a lasat tot ceea ce agonisise. Cand Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a intrebat : „Ce ai pastrat pentru familia ta ?”, a raspuns : „[Pe] Allah,” insemnand ca a crezut ca Allah Preainaltul le va oferi cele necesare.
Cu toate ca Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a avut o fire foarte blanda, sufletista, atunci cand situatia a impus-o, a fost foarte riguros si hotarat in modul de a gandi si actiona. Doua dintre cele mai reprezentative exemple au avut loc zorii istoriei Islamului, in situatii critice. Primul a fost moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in cea de-a treia luna a anului 10 dupa Hijra. Cand vestea mortii Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) a fost anuntata, ea a socat multi membri ai comunitatii musulmane, unora, printre care si oameni puternici de calibrul lui ’Umar ibn Al-Khattab, nevenindu-le sa-si creada urechilor. El chiar a pus mana pe sabie amenintand pe oricine ar fi indraznit sa mai vorbeasca ceva in legatura cu disparitia Profetului. Situatia devenise una foarte dificila, riscand sa se transforme in haos. Ea, insa, a fost gestionata de catre eroul nostru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu), cel care s-a adresat multimii si cu voce puternica a recitat urmatorul verset din Coran :
„Si Muhammed nu este decat un trimis – si au mai fost inainte de el si alti trimisi. Daca el ar muri sau ar fi ucis, v-ati intoarce voi pe calcaiele voastre ? Cel care s-ar intoarce pe calcaiele lui nu i-ar aduce lui Allah nicio stricaciune. Si Allah ii va rasplati pe cei multumitori.”(trad.sensurilor 3 : 144) Dupa aceasta, Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a continuat, „Acela care i s-a supus lui Muhammed trebuie sa stie ca Muhammed este mort. Acela care i s-a supus lui Allah, sa stie ca Allah nu moare niciodata.”
Ascultandu-l cu luare aminte, oamenii au realizat ca pana chiar si pentru un Profet moartea era inevitabila. Astfel, spiritele lor s-au calmat. Se relateaza ca ’Umar ibn Al-Khattab a spus : „Era ca si cum as fi auzit pentru prima oara acest verset recitat de Abu Bakr.”
Si primul lucru in legatura cu care companionii au inceput sa-si faca griji era alegerea unui succesor (Calif) al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) care sa preia conducerea noii natiuni (Ummah) musulmane. Dupa lungi dezbateri si discutii (in locul numit „Saqifat Bani Saa’idah”) eroul nostru, Abu Bakr Al-Siddiq, a fost desemnat in unanimitate Calif sau succesor al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Alegerea sa in acest post important care impune indeplinirea unor sarcini dificile nu trebuie sa mire pe nimeni. El nu doar ca a fost cel mai vechi si apropiat prieten al Profetului, calcandu-i cu fidelitate pe urme, ci si seniorul multor importanti companioni. Mai mult, Profetul insusi (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a desemnat sa conduca in locul sau si de fata cu el comunitatea musulmana adunata pentru rugaciune, totul petrecandu-se in timpul ultimei sale imbolnaviri. Toate acestea au fost semnale clare ca Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a preferat pe el pentru a-l succeda in fruntea ummei musulmane. Istoricii au comentat abtinerea desemnarii verbale, fara echivoc a lui Abu Bakr Al-Siddiq, drept succesor, pe motiv de a nu viola tocmai in perioada de inceput, critica, a tinerei comunitati un principiu important in Islam : cel al SHUREI (’consultarii’).
Al doilea motiv critic salvat de eroul nostru a fost cel reprezentat de tendinta unor noi adepti ai Islamului de a ramane in afara sa, lucruri petrecute dupa moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) si incurajate de cativa impostori care si-au autoproclamat profetia. Unii dintre ei chiar au dorit sa nu mai plateasca zakatul(’milostenia’), cu toate ca nu au renuntat la crezul islamic. Dar pentru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu), un credincios student si un foarte meticulos discipol al profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), acesti tradatori trebuiau gasiti si readusi pe Calea cea dreapta. Unii dintre companioni l-au atentionat asupra dorintei sale, aratandu-i pericolul la care se expune daca va lupta impotriva acestei mase de oameni, apartinand unui numar foarte mare de triburi. Insa, specific credintei sale nealterate in Allah si in sprijinul Sau divin, eroul nostru a decis sa mearga mai departe, chiar daca va ramane singur in incercarea sa. Asa cum era de asteptat, toti primii companionii Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) i s-au alaturat, campaniile purtate impotriva apostatilor incheindu-se cu succes. Islamul a redevenit religia Peninsulei Arabe. Sub indrumarea eroului nostru, raspandirea credintei a inceput sa se faca simtita inspre teritoriile din nord, in teritoriile Semilunei Fertile.
Calitatea sa de discipol fidel al Profetului este din nou evidentiata in cadrul urmatoarei intamplari. Cu cateva zile inainte de moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), acesta pregatise o armata sub comanda tanarului Usamah ibn Zayd (radiy-Allahu ’anhu) care sa lupte impotriva romanilor, in teritoriile dinspre nord. Moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) a surprins fortele armate la periferia Medinei, gata de deplasare. Prin urmare, sugestiile in vederea renuntarii la aceasta campanie si retinerea ostenilor pentru confruntarea cu rebelii din Peninsula, nu au incetat sa apara. Toate aceste sfaturi erau logice, insa pentru Abu Bakr ceva si mai important era limpede. Si anume, decizia pe care o adoptase Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Ea trebuia sa fie dusa la indeplinire, indiferent de circumstantele dificile cu care se confruntau. Instructiunile date de catre eroul nostru au fost : „Sa plece armata lui Usamah. Jur pe Allah ca daca as fi incoltit de lupi si tot nu as ezita in a-i da ordin sa isi vada de misiunea sa. Pentru nimic in lume nu o sa schimb ceea ce a stabilit Mesagerul lui Allah.” ’Umar ibn Al-Khattab, portavocea unora dintre primii companioni ai Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), i-a sugerat lui Abu Bakr sa-l inlocuiasca pe comandantul armatei, acesta fiind prea tanar si avand sub ordine mai multi companioni seniori ai Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Auzindu-l, eroul nostru s-a infuriat si, apucandu-l de barba pe ’Umar, i-a spus, „Vai tie, ’Umar ! Profetul l-a numit pe el, iar eu sa-l schimb cu un altul ?!” In cele din urma, amandoi, Abu Bakr si ’Umar (radiy-Allahu ’anhu) au mers in fata ostenilor pentru a-si lua ramas bun. Comandantul (tanarul Usamah) a incalecat. Modestul calif Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a executat inspectia mergand pe jos, ceea ce l-a determinat pe Usamah ibn Zayd (radiy-Allahu ’anhu) sa se simta stanjenit. A dorit sa coboare si i-a solicitat califului sa ii ia locul pe cal.Insa eroul nostru a insistat ca lucrurile sa ramana asa cum sunt, „Ce este rau sa merg o ora pe jos de dragul lui Allah ?” Apoi, politicos a cerut permisiunea tanarului comandant sa-l opreasca la Medina pe ’Umar ibn Al-Khattab, ca sfetnic al sau. In mod firesc, ar fi putut sa faca acest lucru fara a-i cere permisiunea lui Usamah, din moment ce el era califul. Insa nu a facut-o, stiind ca misiunea lui Usamah i-a fost incredintata de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Prin urmare, a preferat sa procedeze astfel, in semn de respect, deunazi mai tanarul comandant nefiind sub comanda sa.
Si istoria ne-a demonstrat intelepciunea de care a dat dovada eroul nostru in a trimite in lupta armata lui Usamah, asa cum era stabilit de la bun inceput. Astfel, rebelii din partea de nord a Peninsulei, observand armata care se indrepta pentru a-i infrunta pe romani, si-au spus in sinea lor, „Daca pozitia carmuitorilor ar fi fost subrezita, califul nu si-ar fi permis sa trimita o asemenea armata sa lupte impotriva romanilor !” Si aceasta a fost una dintre cauzele care i-a adus pe rebeli la tacere.
In al doisprezecelea an dupa Hijra, Abu Bakr Al-Siddiq (radiy-Allahu ’anhu) a murit, moment in care Islamul a prins deja radacini puternice atat in Peninsula Araba, cat si in unele regiuni invecinate in partea de nord si est.
Sursa: Mahmoud Esma’il Sieny – “Heroes of Islam”, Editura Darussalam