Sh. Abdul Rahman Abdul Khaliq
Cu fiecare generaţie, de atunci şi până în zilele noastre, cei care cred în acest Nobil Profet au aderat pe deplin la învăţăturile sale. În cazul unora, acest lucru a ajuns la un astfel de nivel încât să-şi dorească să urmeze şi să adere la “calea” Profetului în materie de probleme personale pe care, altfel, Dumnezeu nu le-a avut în vedere pentru a constitui o obligaţie ce trebuie respectată. De exemplu, unii preferă să consume doar acele mâncăruri specifice şi să poarte doar acele straie anume care-I plăceau Profetului.
În plus faţă de acestea, aceia care cred în Muhammad repetă acele laude aduse lui Dumnezeu, acele rugăciuni speciale şi invocari pe care acesta obişnuia să le spună în timpul fiecărei sale acţiuni pe timp de zi şi de noapte: ce spunea atunci când saluta oamenii, când intra sau ieşea din casă, când intra sau ieşea din moschee, când intra sau ieşea din baie, când mergea la culcare sau se trezea din somn, când observa aparitia semilunii pe cer, cand observa apariţia noilor fructe în arbori, când mânca, bea, se îmbrăca, călătorea, călărea şi se întorcea din călătorie, etc. Dacă ignorăm aceste aspecte, toţi aceia care cred în Muhammad îndeplinesc pe de-a-ntregul – în cele mai mici detalii – fiecare act de venerare – precum rugăciunea, postul, pomana şi pelerinajul – după cum a predicat şi practicat însuşi acest Nobil Profet (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!). Toate acestea permit celor care cred în el să-şi trăiască viaţa în toate aspectele ei având acest Nobil Profet drept exemplu, ca şi când l-ar avea în faţa lor aievea, model de urmat în toate acţiunile lor.
8. Nu a existat vreodată şi nici nu va exista un om pe faţa pământului care să se bucure de o asemenea iubire, respect, cinste şi supunere în toate aspectele – de mică sau mare importanţă – aşa cum s-a bucurat acest Nobil Profet.
9. Înca de pe vremea sa, în fiecare regiune a acestui Pământ şi în fiecare epocă, acest Nobil Profet a fost urmat de oameni din toate rasele, de toate culorile şi din toate naţiunile. Mulţi dintre aceia care l-au urmat fueseseră anterior creştini, evrei, păgâni, idolatri sau atei. Printre cei care au ales să-l urmeze se numărau aceia care se remarcau printr-o judecată sănătoasă, prin înţelepciune, reflecţie şi previziune. Ei au ales să-l urmeze pe acest Nobil Profet după ce au fost martorii semnelor care demonstrau autenticitatea acestuia şi ale dovezilor privind miracolele înfăptuite de el. Ei nu au ales să-l urmeze pe Muhammad din obligaţie sau constrângere, sau pentru a continua tradiţia părinţilor lor. Într-adevăr mulţi dintre adepţii acestui Profet au ales să-l urmeze în perioada în care Islamul se bucura de o mai mică recunoaştere, când existau doar câţiva musulmani, şi când adepţii săi erau supuşi unor persecuţii severe. Mulţi dintre aceia care l-au urmat pe Profet nu au făcut aceasta din dorinţa de obţine unele beneficii materiale. Într-adevăr, mulţi dintre adepţii săi au suferit extraordinar de mult de pe urma răului si persecuţiilor abătute asupra lor ca urmare a devenirii partizani ai acestui Profet. În ciuda acestor rele şi persecuţii, nimic din cele menţionate nu i-a întors din drum. Fraţi ai mei! Toate acestea dovedesc clar oricărui om înzestrat cu raţiune că acest Profet a fost cu adevărat şi fără tăgadă mesagerul lui Dumnezeu şi că nu a fost un simplu om care a pretins că are darul profeţiei sau care a vorbit de Dumnezeu fără ştiinţă.
10. Datorită acestor lucruri, Muhammad a fost propovăduitorul unei mari religii prin crezul şi forma ei de prezentare. Muhamad l-a descris pe Dumnezeu cu atributele perfecţiunii desăvârşite, şi în acelaşi timp într-o manieră liberă de intenţia de a-i atribui orice imperfecţiune. Nici măcar filosofii sau întelepţii nu ar putea să-L descrie astfel pe Dumnezeu. Cu adevărat este imposibil să ne imaginăm ca o minte umană ar putea concepe o fiinţă existentă care poseda o astfel de deplină potenţă/capacitate, ştiinţă şi măreţie; Care a supus creaţia; care a cuprins totul în Univers, la scară mica sau mare; şi Care poseda o astfel de îndurare fără cusur.
Nu stă în capacitatea niciunei fiinţe umane să creeze o astfel de lege perfectă bazată pe dreptate, egalitate, îndurare şi obiectivitate în toate domeniile activităţii umane pe acest pământ, asemenea celei pe care a revelat-o Muhammad – precum cumpărarea şi vânzarea, căsătoria şi divorţul, închirierea, mărturia, custodia şi toate celelalte contracte care sunt necesare susţinerii vieţii şi civilizaţiei pe pământ.
11. Este imposibil ca o persoană să conceapă înţelepciunea, moralitatea, bunele maniere, nobleţea de caracter în forma propovaduită de acest Profet Demn de Laudă . Într-o manieră deplină şi desăvârşită, Muhammad a răspândit o învăţătură cu privire la caracter şi buna purtare în ceea ce priveşte părinţii, rudele, prietenii, familia, umanitatea, animalele, plantele şi lucrurile fără viaţă. Este imposibil ca mintea umană singură să cuprindă toată acea învăţătură sau să creeze o învăţătură asemănătoare. Toate acestea indică fără echivoc faptul că acest Trimis nu a predicat aceste precepte din proprie voinţă, ci mai degrabă acestea reprezentau învăţătură şi inspiraţia primită de El de la Cel Care a creat pământul şi cerurile înalte de deasupra şi universul cu arhitectura şi perfecţiunea sa miraculoasă.
12. Alcătuirea legislativa şi crezul religios al religiei propovăduite de Trimisul Muhamad se aseamană cu construcţia cerurilor şi pământului. Toate acestea demonstrează că Cel Care a creat cerurile şi pământul este acelaşi care a trimis această mare lege şi dreapta religie. Gradul de inimitabilitate al legii Divine trimisă pe pământ prin persoana lui Muhammad este acelaşi ca în cazul creaţiei Divine a cerurilor şi pământului. Căci tot aşa cum umanitatea nu poate crea acest univers, în aceeaşi măsură umanitatea nu poate concepe o lege asemenea legii lui Dumnezeu, revelată prin Supusul şi mesagerul Său Muhammad .
sursa: Biblioteca virtuala IslamRomania