app

Cordoba istorica

Cordoba istorica

 

Califatul Córdoba (în arabă Khilāfat Qurṭuba) a fost un stat din peninsula Iberică (Al-Andalus) și Africa de Nord cu capitala în orașul Córdoba, stat existent între 929 și 1031. Această perioadă s-a caracterizat printr-o remarcabilă înflorire a comerțului și a culturii; multe dintre capodoperele artistice ale Iberiei musulmane s-au construit în această perioadă, inclusiv celebra Mare Moschee din Córdoba. În ianuarie 929, Abd-ar-Rahman al III-lea s-a proclamat calif de Córdoba în locul titlului de Emir de Córdoba (în arabă, أمير قرطبة ‘Amīr Qurṭuba). Abd-ar-Rahman al III-lea făcea parte din dinastia Umayyad; aceeași dinastie deținea titlul de Emir de Córdoba încă din 756. Perioada califatului a fost apogeul prezenței musulmane în peninsula Iberică. O rămășiță a califatului a continuat să existe până în 1031 când, după ani de lupte intestine, s-a dezmembrat în mai multe regate Taifa independente.

 

Abd-ar-Rahman I a devenit Emir de Córdoba în 756, după ce s-a refugiat la șase ani după pierderea în 750 a puterii de către dinastia Umayyad în Damasc, unde deținuse titlul de calif. Cu scopul de a recâștiga o poziție de forță, el i-a învins pe conducătorii musulmani din regiune și a unit mai multe fiefuri locale într-un emirat.
 
CordobaConducătorii acestui emirat s-au mulțumit cu titlul de emir sau sultan până în secolul al X-lea, când Abd-ar-Rahman al III-lea s-a văzut pus în fața unei posibile invazii a Fatimizilor, un imperiu musulman rival cu capitala la Cairo. În parte pentru a se opune invaziei Fatimizilor, care revendicau titlul de calif recunoscut până atunci doar califului de Bagdad, Abd-ar-Rahman al III-lea s-a declarat el însuși calif. Această acțiune l-a ajutat pe Abd-ur Rahman al III-lea să câștige prestigiu în fața supușilor săi, și el și-a păstrat titlul chiar și după respingerea atacului Fatimizilor.
Califatul s-a bucurat de o perioadă de înflorire economică în secolul al X-lea. Abd-ar-Rahman III nu doar că a unit al-Andalus, ci a adus sub control, prin forță și diplomație, și regatele creștine din nord. Abd-ar-Rahman a oprit înaintarea Fatimidă în pământurile califatului din Maroc și din al-Andalus. Această perioadă de prosperitate este marcată prin înflorirea relațiilor diplomatice cu triburile nord-africane, cu regii creștini din nordul peninsulei, cu Franța și Germania și cu Imperiul Bizantin. Moartea lui Abd-ar-Rahman al III-lea a dus la venirea pe tron a fiului său de 46 de ani Al-Hakam al II-lea în 961. 
 
Moartea lui al-Hakam al II-lea în 976 a marcat începutul sfârșitului Califatului de Córdoba. Înainte de moartea sa, al-Hakam l-a numit ca succesor pe fiul său de 10 ani Hisham al II-lea (976–1008).
Asadar, ultimul calif de Córdoba a fost Hisham al III-lea (1027–1031). Cu diferite facțiuni aflate în conflict, califatul s-a prăbușit în 1031, despărțindu-se în mai multe regate taifa.
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Încarc...

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.