app

Omul din Piltdown

Omul din Piltdown: un maxilar de urangutan şi un craniu de om!

 
În 1912, un cunoscut doctor şi paleoantropolog amator pe nume Charles Dawson a apărut cu revendicarea că ar fi găsit un maxilar şi un fragment de craniu într-o groapă/mină din Piltdown, Anglia. Deşi maxilarul părea a fi de maimuţă, dinţii şi craniul erau foarte asemănătoare cu cele umane. Aceste eşantioane au fost etichetate drept „Omul din Piltdown“. Atribuindu-li-se o vârstă de 500.000 de ani, ele au fost prezentate în mai multe muzee ca fiind o dovadă absolută a evoluţiei omului. Timp de mai bine de 40 de ani, au fost scrise multe articole ştiinţifice despre „Omul din Piltdown“, au fost făcute multe desene şi multe interpretări, iar fosilele au fost prezentate drept dovezi importante pentru evoluţia umană. Pe aceste subiect, au fost scrise nu mai puţin de 500 de teze de doctorat.64 În 1921, în timp ce vizita British Museum (Muzeul Britanic), paleoantropologul american de frunte, Henry Fairfield Osborn a spus: „Trebuie să ne aducem aminte mereu şi mereu că natura este plină de paradoxuri“, proclamând Omul din Piltdown drept „o descoperire de o importanţă transcendentă pentru preistoria omului“.
 
În anul 1949, Kenneth Oakley de la Departamentul de Paleontologie al British Museum, a îndrăznit să folosească „testul fluorinei“, o metodă nouă de testare folosită pentru datarea fosilelor. S-a făcut astfel o încercare pe fosila Omului din Piltdown. Rezultatul a fost uluitor. În timpul testului, s-a descoperit că mandibula Omului din Piltdown nu conţinea deloc fluorină. Aceasta indica faptul că aceasta nu fusese îngropată în pământ mai mult de câţiva ani. Craniul, care conţinea doar un mic procent de fluorină, arăta de asemenea că acesta nu era mai vechi de câteva mii de ani.
 
S-a mai determinat atunci faptul că dinţii din mandibulă aparţineau unui urangutan, şi că fuseseră lipiţi acolo artificial; de asemenea, uneltele „primitive“ ce fuseseră descoperite împreună cu fosilele erau doar nişte simple imitaţii ce fuseseră ascuţite cu nişte instrumente din oţel. Această contrafacere a fost făcută publică în anul 1953, împreună cu analiza detaliată realizată de Joseph Weiner. Craniul aparţinea unui om şi avea o vârstă de 500 de ani, iar mandibula aparţinea unei maimuţe ce decedase de curând! Dinţii fuseseră aranjaţi special iar apoi fuseseră lipiţi de mandibulă, suprafeţele molarilor fuseseră umplute pentru a le da aparenţa umană. Apoi, toate aceste piese fuseseră pătate cu dicromat de potasiu pentru a le da aspectul vetust. Atunci când au fost introduse în acid, aceste pete au început să dispară. Sir Wilfred Le Gros Clark, ce a făcut parte din echipa ce a dezvăluit înşelătoria, nu şi-a putut ascunde uimirea în faţa acestei situaţii şi a spus: „Dovezile abraziunii artificiale au sărit imediat în ochi. Şi într-adevăr, ele erau atât de evidente încât putem să ne întrebăm – cum se face că ele au scăpat şi nu au fost observate înainte?“ Imediat după aceasta, „Omul din Piltdown“ a fost îndepărtat în mare grabă din British Museum, unde fusese expus timp de mai bine de 40 de ani.
Nu există nicio dovadă fosilă concretă care să susţină imaginea „omului-maimuţă“, cel care este propagat fără încetare de mass-media şi de cercurile academice evoluţioniste. Înarmaţi cu pensule, evoluţioniştii produc aceste creaturi imaginare, dar, cu toate acestea, faptul că aceste desene nu se potrivesc niciunei fosile constituie o problemă serioasă pentru ei. Una dintre metodele interesante folosite de ei pentru depăşi această problemă este „fabricarea“ fosilelor pe care nu le pot găsi. Omul din Piltdown, care reprezintă probabil cel mai mare scandal din istoria ştiinţei, este un exemplu tipic de folosire a acestei metode.
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Se încarcă...

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.