Neanderthalienii

Neanderthalienii

 
Neanderthalienii reprezintă fiinţe umane care au apărut brusc acum 100000 de ani în Europa, şi care au dispărut sau au fost asimilate prin amestecarea cu alte rase, pe nesimţite dar rapid, în urmă cu 35000 de ani. Singura lor diferenţă faţă de omul din zilele noastre este faptul că scheletul lor era mai robust iar capacitatea craniului puţin mai mare.
 
Omul de Neanderthal reprezintă o rasă umană, un fapt care este admis de aproape toată lumea, în zilele noastre. Evoluţioniştii au încercat foarte mult să îi prezinte drept „specie primitivă“, cu toate acestea, toate descoperirile indică faptul că ei nu erau diferiţi faţă de un om „robust“ pe care l-am putea vedea mergând pe stradă în zilele noastre. O autoritate marcantă în ce priveşte acest subiect, Erik Trinkaus, un paleoantropolog de la Universitatea din New Mexico, scria:
 
„Comparaţiile amănunţite ale fosilelor scheletului Omului de Neanderthal cu scheletul omului modern ne-au arătat că nu există nimic în anatomia neanderthalienilor care să indice decisiv faptul că Omul din Neanderthal ar fi fost inferior omului modern din punct de vedere locomotor, al abilităţilor manuale, intelectuale sau lingvistice.“88
 
Mulţi cercetători contemporani definesc Omul de Neanderthal ca fiind o subspecie a omului de astăzi, denumindu-l „Homo sapiens neanderthalensis“. Descoperirile atestă faptul că neanderthalienii îşi îngropau morţii, confecţionau instrumente muzicale şi aveau afinităţi culturale cu Homo sapiens sapiens ce trăiau în aceeaşi perioadă. Pentru a spune şi mai clar, Oamenii de Neanderthal erau o rasă umană „robustă“ care a dispărut pur şi simplu la un moment dat.
 

În legătură cu o postare