app

Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctual

 

Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctual
 
Majoritatea oamenilor de ştiinţă care cred în evoluţionism acceptă teoria neo-darwinistă a unei evoluţii lente, gradate. În ultimii zeci de ani, totuşi, a fost propus un model diferit. Numit „teoria echilibrului punctual“, acest model susţine că speciile vii au apărut nu prin intermediul unei serii de mici modificări, aşa cum susţinea Darwin, ci prin intermediul unor transformări bruşte şi de mari proporţii.
 
Primii suporteri gălăgioşi ai acestei idei au apărut la începutul anilor 1970. Doi paleontologi americani, Niles Eldredge şi Stephen Jay Gould erau foarte conştienţi de faptul că pretenţiile teoriei neo-darwiniste erau complet respinse de dovezile fosile. Fosilele au dovedit faptul că organismele vii nu îşi aveau originea într-o evoluţie gradată, ci că acestea au apărut dintr-o dată şi complet formate. Neo-darwiniştii trăiau însă cu speranţa deşartă – şi încă o mai fac – că formele tranziţionale aşa-zis pierdute vor fi găsite într-o bună zi. Înţelegând că această speranţă era complet nefondată, Eldredge şi Gould au fost totuşi incapabili să-şi abandoneze dogma lor evoluţionistă, prin urmare au venit cu ideea unui alt model: teoria echilibrului punctual. Aceasta afirmă că evoluţia nu a avut loc ca rezultat al unor variaţii minore, ci mai degrabă prin modificări bruşte şi radicale.
 
 
Singurul scop al acestui model a fost acela de a oferi o explicaţie lipsurilor din dovezile fosile pe care modelul neo-darwinist nu le putea explica. Cu toate acestea, este mult prea puţin raţional să încerci să explici lipsa fosilelor din evoluţia păsărilor, afirmând că „o pasăre a ieşit dintr-o dată dintr-un ou de reptilă“, deoarece, aşa cum au admis chiar evoluţioniştii, evoluţia speciilor spre alte specii necesită transformări de mari proporţii şi avantajoase în ceea ce priveşte informaţia genetică. Totuşi nicio mutaţie, indiferent de natura ei, nu îmbunătăţeşte informaţia genetică şi nici nu adaugă ceva acestei informaţii. Mutaţiile pot doar să afecteze negativ informaţia genetică. Astfel încât, „mutaţiile majore“ imaginate de teoria echilibrului punctual vor putea cauza doar degradări sau deteriorări „majore“, adică „mari“ ale informaţiei genetice.Acest model nu era altceva decât un model pentru fantezii. Spre exemplu, paleontologul european O. H. Shindewolf, cel care a deschis calea pentru Eldredge şi Gould, susţinea că prima pasăre a apărut dintr-un ou de reptilă, ca urmare a unei „mutaţii majore“, şi aceasta ca rezultat al unui accident „foarte mare“ care a avut loc în structura genetică.14 Conform aceleiaşi teorii, unele animale de uscat s-ar fi putut transforma în balene uriaşe, trecând printr-o transformare bruscă şi vastă. Aceste afirmaţii, contrazicând toate regulile geneticii, biofizicii şi biochimiei sunt la fel de ştiinţifice precum basmele în care broaştele se transformă în prinţi! Cu toate acestea, fiind afectaţi de criza în care se aflau revendicările neo-darwiniste, unii paleontologi evoluţionişti au îmbrăţişat această teorie, care are drept trăsătură specifică faptul că este mai bizară decât însuşi neo-darwinismul.
 
Mai mult decât atât, modelul „echilibrului punctual“ colapsează încă de la primii paşi datorită incapacităţii de a aborda problema originii vieţii, aceeaşi problemă ce respinge încă de la început şi modelul neo-darwinist. Întrucât nici măcar o singură proteină nu a putut să apară la întâmplare, dezbaterea asupra faptului că un organism format din trilioane de asemenea proteine a suferit o evoluţie „punctuală“ sau „gradată“ este lipsită de sens.
 
În ciuda tuturor acestor aspecte, modelul care este luat în considerare atunci când se discută despre „evoluţie“ este tot cel al neo-darwinismului. În capitolele care vor urma, vom examina mai întâi două mecanisme imaginare ale modelului neo-darwinist, iar apoi vom arunca o privire asupra dovezilor fosile pentru a testa acest model. După aceea, vom insista asupra problematicii originii vieţii, care invalidează atât modelul neo-darwinist, cât şi toate celelalte modele evoluţioniste cum ar fi cel al „evoluţiei în salturi“.
 
Dar, înainte de a trece la aceasta, ar fi de folos să reamintim că realitatea cu care ne vom confrunta la fiecare stadiu este aceea că scenariul evoluţionist este un basm pentru copii, o mare mistificare, care este într-o totală contradicţie cu lumea reală. Acesta este un scenariu ce a fost folosit pentru inducerea în eroare a întregii lumi, în ultimii 140 de ani. Mulţumită ultimelor descoperiri ştiinţifice, continuarea apărării acestei teorii a devenit în sfârşit imposibilă.
sursa: Harun Yahya
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Încarc...

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.