app

Homo Erectus

Homo Erectus
 
Conform cu schema imaginară sugerată de evoluţionişti, evoluţia internă a genului Homo este următoarea: mai întâi Homo erectus, apoi Homo sapiens aşa-numit „arhaic“ şi Omul din Neanderthal (Homo sapiens neanderthalensis) şi, în final, Omul Cro-Magnon (Homo sapiens sapiens). Totuşi, toate aceste clasificări sunt doar nişte variaţii şi rase unice în sânul familiei umane. Diferenţele dintre ele nu sunt mai mari decât diferenţele dintre un eschimos şi un african, sau dintre un pigmeu şi un european.
 
Haideţi mai întâi să examinăm Homo erectus, care este considerat a fi cea mai primitivă dintre toate speciile umane. Aşa cum indică şi numele, „Homo erectus“ înseamnă „omul cu poziţie verticală“. Evoluţioniştii au trebuit să separe aceste fosile de cele mai timpurii prin adăugarea calificativului de „poziţionare verticală“, deoarece toate fosilele existente ale lui Homo erectus au o poziţionare verticală ce nu a fost observată la niciunul dintre specimenele australopithecine sau la cele aparţinând aşa-zisului Homo habilis. Nu există nicio diferenţă între scheletul post-cranial al omului din zilele noastre şi cel al lui Homo erectus.
 
Motivul principal pentru care evoluţioniştii îl definesc pe Homo erectus ca fiind „primitiv“ este capacitatea sa craniană (900-1100 cmc), care este mai mică decât media omului din zilele noastre, cât şi protuberanţa mare a sprâncenelor. Totuşi, există mulţi oameni în zilele noastre care au aceeaşi capacitate a craniului ca şi Homo erectus(spre exemplu pigmeii), cât şi alte rase ce au sprâncene proeminente (spre exemplu, nativii australieni).
 
Este deja acceptat faptul că diferenţele dintre capacităţile craniene nu denotă neapărat diferenţe în ceea ce priveşte inteligenţa sau anumite abilităţi. Inteligenţa depinde de organizarea internă a creierului, mai degrabă decât de volumul său. 82
 
Fosilele care l-au făcut pe Homo erectus cunoscut întregii lumi sunt cele ale Omului din Pekin şi cele ale Omului din Java, din Asia. Totuşi, în timp, s-a descoperit că cele două fosile nu sunt demne de încredere. Omul din Pekin constă din unele elemente confecţionate din ipsos ale căror originale s-au pierdut; Omul din Java este „compus“ dintr-un fragment de craniu şi un os pelvian ce a fost descoperit la câţiva metri distanţă, fără vreo indicaţie că ar fi aparţinut aceleiaşi fiinţe. Acesta este motivul pentru care fosilele lui Homo erectus descoperite în Africa au căpătat o asemenea importanţă. (Ar mai trebui de asemenea menţionat că unele dintre fosilele atribuite lui Homo erectus au fost incluse de către unii evoluţionişti într-o specie secundară, numită „Homo ergaster“. Există prin urmare o neînţelegere între experţi, cu privire la acest subiect. În ceea ce ne priveşte, noi vom trata toate aceste fosile sub clasificarea de Homo erectus.)
Cel mai faimos dintre specimenele lui Homo erectus descoperite în Africa este fosila numită „Narikotome Homo erectus“ sau „Băiatul din Turkana“, şi care a fost descoperit lângă lacul Turkana din Kenya. Este deja confirmat faptul că fosila este aceea a unui băiat de 12 ani, care ar fi avut 1,83 metri înălţime la vârsta adolescenţei. Structura scheletică superioară a fosilei nu este diferită de cea a unui om contemporan nouă. Paleoantropologul american Alan Walker spunea că el se îndoieşte că „un patolog de nivel mediu ar putea face vreo diferenţă între scheletul fosil şi cel al unui om din zilele noastre.“83 În ceea ce priveşte craniul, Walker scria că a râs atunci când l-a văzut, deoarece „semăna atât de mult cu cel din Neanderthal“.84 Aşa cum vom vedea în capitolul următor, Omul din Neanderthal aparţine rasei umane moderne. Prin urmare, Homo erectus este şi el parte a rasei umane moderne.
 
Chiar şi evoluţionistul Richard Leakey a afirmat că diferenţele dintre Homo erectus omul modern nu sunt altceva decât variaţii rasiale:
 
„S-ar putea de asemenea să observaţi anumite diferenţe în ceea ce priveşte forma craniului, gradul de proeminenţă a feţei, robusteţea sprâncenelor şi aşa mai departe. Aceste diferenţe probabil că nu sunt cu mult mai pronunţate decât cele pe care le vedem astăzi între rasele oamenilor moderni ce sunt separate geografic. Asemenea variaţii apar natural atunci când populaţiile sunt separate geografic unele de altele pentru perioade semnificative de timp.“
 
Profesorul William Laughlin de la Universitatea din Connecticut a realizat examinări extinse ale populaţiei inuite şi ale oamenilor ce trăiesc în Insulele Aleutine, şi a observat că aceşti oameni sunt extraordinar de asemănători cu Homo erectus. Concluzia la care a ajuns Laughlin a fost aceea că toate aceste rase distincte erau, de fapt, diferite rase aparţinând lui Homo sapiens (omul din zilele noastre).
 
„Atunci când luăm în considerare diferenţele mari care există între grupuri îndepărtate precum eschimoşii şi boşimanii, cunoscute ca fiind varietăţi aparţinând aceleiaşi specii, Homo sapiens, pare să fie justificată concluzia că Sinanthropus [un specimen considerat ca aparţinând lui Homo erectus] este tot o varietate ce aparţine genului Homo sapiens.“
 
Se afirmă acum din ce în ce mai mult în sânul comunităţii ştiinţifice, că Homo erectus este o diviziune taxonomică inutilă, şi că fosilele atribuite clasei lui Homo erectus nu sunt de fapt atât de diferite de Homo sapiens încât aceasta să fie considerată o specie diferită. Discuţiile purtate asupra acestui subiect, cât şi rezultatele unei conferinţe susţinute în anul 2000, au fost prezentate de revista „American Scientist“ astfel:
 
„Majoritatea participanţilor la conferinţa de la Senckenberg au fost absorbiţi într-o dezbatere înflăcărată asupra statutului taxonomic al lui Homo erectus, iniţiată de Milford Wolpoff de la Universitatea din Michigan, Alan Thorne de la Universitatea din Canberra şi colegii lor. Ei au argumentat cu multă forţă că Homo erectus nu prezintă nicio justificare ca specie, şi că ar trebui eliminată cu desăvârşire. Toţi membrii genului Homo, începând de acum 2 milioane de ani şi până în prezent, sunt cu toţi variaţii mai mult sau mai puţin îndepărtate ale unei singure specii, Homo sapiens, care nu a avut întreruperi bruşte sau subdiviziuni. Subiectul conferinţei: Homo erectus nu a existat.“
 
Concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă ce apărau sus-menţionata teză poate fi sintetizată prin: „Homo erectus nu este o specie diferită de Homo sapiens, ci o rasă în interiorul lui Homo sapiens“.
 
Pe de altă parte, există o foarte mare prăpastie între Homo erectus, o rasă umană, şi maimuţele care au existat înainte de Homo erectus în scenariul „evoluţiei umane“(Australopithecus, Homo habilis şi Homo rudolfensis). Aceasta înseamnă că primul om a apărut brusc în arhivele fosilifere şi fără un precedent în istoria evoluţionistă. Iar aceasta este o indicaţie foarte clară a faptului că acesta a fost creat.
 
Dar a admite acest fapt ar fi în întregime împotriva filozofiei şi ideologiei dogmatice a evoluţioniştilor. Drept rezultat, ei încearcă să îl prezinte pe Homo erectus, care este de fapt o rasă umană, ca fiind o fiinţă pe jumătate maimuţă. În cadrul reconstrucţiilor lor realizate pe Homo erectus, aceştia au trasat cu tenacitate trăsături de maimuţă antropoidă. Pe de altă parte, folosind aceleaşi metode de modelare, ei au umanizat maimuţe precum Australopithecus sau Homo habilis. Cu ajutorul acestor metode, ei au căutat să „aproximeze“ maimuţe şi fiinţe umane, şi să închidă prăpastia dintre aceste două clase distincte de vieţuitoare.
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Încarc...

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.