Din imensitatea de factori cosmici care ar fi trebuit să concorde, pentru ca viaţa umană să fie posibilă pe pămînt vom enumera câțiva:

1. „Constanta gravitational” : dacă universul ar trebui să producă elementele grele necesare formării vieţii, atunci mărimea stelelor este importantă în producerea elementelor mai grele ca fierul şi beriliul. Constanta aceasta gravitanţională trebuie să fie formată la rata exact la care există. Dacă stelele s-ar fi format mai rapid, nu s-ar fi produs stele ca soarele nostru. Dar exact de acest tip de stele era nevoie pentru a evita o ardere stelară mai rapidă.

2. „Constanta forţei nucleare”:  Este esenţial ca forţa care ţine laolaltă particulele în nucleul unui atom să fie exact aşa cum sunt, altfel aceleaşi elemente grele ar fi fost insuficiente pentru a susţine legături de nuclei multi-protoni sau o cantitate suficientă de hidrogen. Stabilitatea elementelor necesaare vieţii ar fi fost instabilă.

3. Rata expansiunii universului. Dacă această rată ar fi fost cu puţin mai mică, atunci universul s-ar fi prăbuşit în sine înainte de faza de ardere a oricărei stele de tip G. Dacă însă rata expansiunii ar fi fost ceva mai mare, ar fi existat o condensare insuficientă pentru ca să se poată forma galaxiile şi stelele.

4. Masa totală în univers. Dacă masa totală în univers ar fi fost cu puţin mai mică de la iniţialul big-bang, atunci helium-ul n-ar mai fi fost produs ca să poată forma elementele grele. Dacă masa totală în univers ar fi fost cu puţin mai mare, atunci supra-abundenţa deuteriului ar fi mărit rata de ardere a stelelor, făcând viaţa de pe orice planetă imposibilă.

5. Nivelul entropiei din univers. Dacă universul ar fi fost mai entropic, atunci stelele nu s-ar fi format. Dacă universul ar fi fost mai puţin entropic, atunci sistemele galactice ar fi captat radiaţia şi ar fi compromis formarea de stele individuale.

6. Distanţa dintre stele (de aprox. 50 milioane de miliarde de km ). Dacă distanţa dintre stele ar fi fost mai mică, orbitele planetelor ar fi fost afectate într-aşa măsură încât să se destabilizeze în temperatură. Dacă distanţele dintre stele ar fi fost puţin mai mare, atunci materiale precum roca şi pământul nu s-ar fi format niciodată. Distanţele vaste dintre stele sunt, astfel, necesare pentru ca planeta noastră să ia fiinţă în timpul formării universului.

7. Numărul de stele la un loc. Dacă ar fi fost mai mult de o stea la un loc, atunci „tides” ar fi supt orbitele planetare. Iar dacă n-ar fi fost nici o stea, atunci n-ar fi existat căldura necesară vieţii.

8. Distanţa stelei-soare faţă de centrul galaxiei. Dacă steaua-soare a sistemului nostru solar ar fi fost mai aproape de centru, atunci densitatea stelară şi radiaţia ar fi fost prea masive. Dacă steaua ar fi fost mai departe de centru, atunci materialele compacte (rocile) necesare pentru apariţia planetei n-ar fi apărut.

9. Densitatea crustei pământului. Dacă ar exista o cât de mică deviaţie de la actuala grosime a crustei, atunci ar fi apărut o activitate tectonică severă, iar oxigenul ar fi fost prea abundent pentru atmosfera favorabilă vieţii.

10. Rotaţia pământului. Dacă pământul s-ar fi rotit cu puţin mai încet, ar fi apărut diferenţe de temperatură severe. Iar dacă perioada de rotaţie ar fi cu doar puţin mai rapidă, atunci viteza vânturilor atmosferice ar fi prea mare şi nimicitoare.

11. Distanţa dintre lună şi pământ. Dacă luna ar fi cu puţin mai aproape, sau altfel spus, dacă gravitatea lunii ar fi mai mare faţă de oceanul planetar, atunci viaţa n-ar fi putut dăinui. De asemenea, dacă distanţa dintre pământ şi lună ar fi cu puţin mai mică, atuci oblicitatea orbitei pământului ar fi alterată, ceea ce ar cauza schimbări climatice severe.

12. Nivelul ozonului în atmosferă. Dacă ar fi mai puţin ozon în atmosferă, atunci radiaţiile ultraviolete la nivelul pământului ar fi insuficiente pentru stabilizarea temperaturii necesare vieţii. Iar dacă cantitatea de ozon ar fi fost mai mare, temperatura la suprafaţă ar fi prea mare.
(Dr. Hugh Ross, The Creation Hypothesis, 1994)