Scopul lui Stanley Miller a fost acela de a demonstra prin intermediul unui experiment, că aminoacizii, cărămizile de bază ale proteinelor, au putut să apară „din întâmplare“ pe pământul lipsit de viaţă de acum milioane şi milioane de ani.

În experimentul său, Miller a folosit un amestec gazos despre care el a presupus că ar fi existat în condiţiile pământului primordial (presupunere care, ulterior, s-a dovedit a fi nerealistă), compus din: amoniac, metan, hidrogen şi vapori de apă. Întrucât, în condiţii naturale, aceste gaze nu ar reacţiona între ele, el a adăugat energie acestui amestec, cu scopul de a iniţia reacţia dintre ele. Presupunând că această energie ar fi putut proveni de la fulgerele din atmosfera primordială, el a folosit pentru acest scop curent electric.

Miller a încălzit amestecul gazos timp de o săptămână la temperatura de 100 grade Celsius şi a adăugat curent electric. La sfârşitul săptămânii, Miller a analizat substanţele chimice care se formaseră pe fundul recipientului de sticlă şi a observat că fuseseră sintetizaţi trei dintre cei 20 de aminoacizi care constituie elementele de bază ale proteinelor.

Acest experiment a generat o emoţie puternică în rândul evoluţioniştilor, şi a fost promovat drept un succes fenomenal. Mai mult decât atât, cuprinse de un fel de beţie euforică, mai multe publicaţii au scris titluri de genul „Miller creează viaţă“. Cu toate acestea, ceea ce Miller a reuşit să sintetizeze au fost doar câteva molecule „lipsite de viaţă“.

Încurajaţi de acest experiment, evoluţioniştii au inventat imediat un nou scenariu. Stadiile ipotetice ce ar fi trebui să urmeze dezvoltării aminoacizilor au fost create în grabă. Astfel, se presupunea că aminoacizii s-ar fi reunit ulterior în secvenţe corecte, din întâmplare, pentru a forma proteinele. Unele dintre aceste proteine care au apărut din întâmplare, s-au aranjat singure în structuri asemănătoare membranelor celulare care au apărut şi format „oarecum“ celula primitivă. Atunci, se presupune că celulele s-ar fi reunit cumva, în timp, şi ar fi format organismele vii pluricelulare. Cu toate acestea, experimentul lui Miller nu a fost nimic altceva decât o simulare şi, de atunci, s-a dovedit că a fost fals în multe dintre aspectele presupuse.