app

Evoluționism – partea a 2-a

Evoluționism – partea a 2-a

ORIGINEA VIEŢII 

ESA_imageUnul din primele puncte ale disputei dintre evoluţionism şi creaţionism este cel referitor la originea vieţii. Creaţioniştii susţin că viaţa a fost creată de Dumnezeu, în timp ce evoluţioniştii susţin că materia ne-vie s-ar fi organizat în mod spontan şi ar fi dat naştere vieţii (teorie care a primit numele de generaţie spontanee). Mai există şi unii autori, relativ puţin numeroşi, care susţin o teorie hibridă: primul organism viu a fost creat de Dumnezeu iar celelalte au luat naştere din acesta prin evoluţie. Să încercăm să analizăm în continuare posibilitatea generaţiei spontanee.

În mod evident, în condiţiile actuale, materia ne-vie nu se organizează spontan pentru a da naştere la organisme vii. Evoluţioniştii susţin, însă, că atmosfera primitivă şi oceanul primordial ar fi avut o altă compoziţie chimică, mai favorabilă apariţiei vieţii. Aceasta este o simplă ipoteză care nu poate fi demonstrată, dar să presupunem că ar fi adevărată. Ca urmare a acestui fapt s-ar fi format prin sinteză chimică, mai întâi o “supă organică” în ocean, după care, substanţele din această “supă” s-ar fi autoorganizat treptat pentru a da naştere vieţii, mai întâi în forme acelulare (virusuri), iar apoi în formele celulare.

În unele experienţe de laborator, în condiţii total diferite de cele pe care le întâlnim astăzi în natură, dar despre care se afirmă că ar fi identice cu cele din atmosfera primară, cercetătorii au reuşit să sintetizeze unele substanţe organice, printre care cel mai cunoscut exemplu îl constituie aminoacizii. Evoluţioniştii consideră acest fapt ca pe o dovadă a posibilităţii generaţiei spontanee. Ei “uită” însă să precizeze câteva “mici detalii”. Le vom preciza noi:

Aminoacizii obţinuţi prin sinteză chimică nu sunt identici cu cei din organismele vii. Să fim mai expliciţi: aminoacizii sunt substanţe optic active şi pot avea două forme – levogiră şi dextrogiră. Aminoacizii obţinuţi prin sinteză chimică se prezintă sub forma unui amestec de 50% aminoacizi levogiri şi 50% aminoacizi dextrogiri. Ţinând cont de faptul că nu există nici un mecanism natural de separare a acestui amestec (exceptând reacţiile enzimatice din organismele vii deja formate), rezultă că, dacă viaţa ar fi apărut dintr-un astfel de amestec, ar trebui ca aminoacizii din organismele vii să fie şi ei 50% levogiri şi 50% dextrogiri, numai că toţi aminoacizii din organismele vii sunt levogiri.

Aminoacizii sunt totuşi molecule relativ simple, care reprezintă doar cărămizi de construcţie pentru alte molecule mai complexe (proteinele), iar într-un mediu acvatic (cum se presupune că era şi oceanul primordial), reacţia de polimerizare a aminoacizilor este defavorizată, astfel încât nu numai că aceştia nu au tendinţa de a se autoasambla ci, dimpotrivă, proteinele au tendinţa naturală de a se descompune. Rezultă că nu putem explica astfel originea moleculelor proteice complexe şi nici apariţia ipoteticei “supe organice”. În organismele vii sinteza proteinelor are loc cu consum de energie, prin mecanisme biochimice complexe.

În ceea ce priveşte virusurile, denumirea de “forme de viaţă acelulare” este improprie întrucât acestea nu posedă metabolism propriu şi nu se autoreproduc. În plus, ele nu puteau să apară înaintea celorlalte vieţuitoare, deoarece multiplicarea lor nu poate avea loc decât într-o celulă-gazdă, nu şi într-un mediu abiotic. Chiar şi cele mai simple organisme vii (bacteriile) sunt totuşi extrem de complexe, posedând, printre altele, un genom complex şi un set de cel puţin câteva mii de enzime, fiecare dintre ele fiind implicată într-o anumită reacţie biochimică, iar aceste reacţii sunt dependente unele de altele, astfel încât lipsa uneia din ele poate afecta grav organismul, putând provoca chiar moartea acestuia. Rezultă, deci, că aceste sisteme nu puteau să apară pe rând, ci trebuia să apară “hodoronc-tronc” o celulă gata formată.

Pentru a răspunde acestor obiecţii, majoritatea evoluţioniştilor invocă ideea că acest lucru ar fi totuşi realizabil prin legături întâmplătoare care ar fi apărut în decursul miliardelor de ani care s-ar fi scurs de la formarea Pământului până la apariţia vieţii. Însă, calculele de fizică statistică arată că probabilitatea unui asemenea eveniment este neglijabilă, chiar dacă am presupune că vârsta Pământului ar fi de sute de miliarde de ani, în timp ce, chiar şi cele mai generoase evaluări cu privire la această vârstă nu depăşesc 4 miliarde de ani.

Întrucât calculele de fizică statistică sunt complexe şi, dacă le-aş expune în detaliu, aş risca să nu pot fi înţeles, voi recurge la o analogie: un ceas are o structură cu mult mai simplă decât o celulă vie şi, totuşi, nimeni nu a văzut vreodată o bucată de metal care să se transforme de la sine într-un ceas, indiferent cât de mult timp ar trece, deci nici materia ne-vie nu poate de la sine să dea naştere vieţii.

Din exemplul cu ceasul mai vedem un lucru: metalul nu se transformă singur în ceas dar, dacă intervine un ceasornicar, acest lucru devine posibil. Deci, şi în cazul apariţiei vieţii avem nevoie de un “ceasornicar” numai că, dată fiind complexitatea organismelor vii, acesta trebuie să fie cu mult mai inteligent decât omul şi, în acelaşi timp, să fie capabil să intervină la nivel molecular pentru a organiza sistemele biochimice celulare.

Fizicianul E. Schrodinger a demonstrat chiar că, din punct de vedere termodinamic nici măcar menţinerea vieţii nu ar fi posibilă dacă nu admitem şi existenţa unui principiu universal ordonator de natură spirituală (el se pronunţa pentru o divinitate impersonală, ca în religiile extrem orientale, dar modul deosebit de inteligent al organizării lumii pare să sugereze mai degrabă existenţa unui Dumnezeu personal). În faţa acestor obiecţii, reacţia evoluţioniştilor este variată: Unii dintre ei, respingând aprioric orice intervenţie divină, afirmă că, din moment ce viaţa există, rezultă că ea trebuie să fi apărut din materia ne-vie prin generaţie spontanee şi, deci, calculele celor care susţin altceva ar fi greşite. Orice s-ar spune, o asemenea a-titudine numai ştiinţifică nu e.

Alţii, văzând că nu reuşesc să explice apariţia vieţii pe pământ prin teoria expusă mai sus, caută să rezolve problema afirmând că viaţa a fost adusă pe Pământ (într-un fel sau altul) de pe o altă planetă. Acest lucru nu a fost, însă, demonstrat şi, în plus, nu rezolvă problema deoarece, ori aici, ori pe altă planetă, tot nu pot explica în ce mod materia ne-vie ar fi putut da naştere vieţii.

O altă categorie, sunt evoluţioniştii care recunosc că, cel puţin pentru formarea primului organism viu, este necesară intervenţia divină. Aceştia sunt mai puţin numeroşi, deoarece oamenii care cred cu adevărat în existenţa lui Dumnezeu, nu acceptă evoluţionismul, acesta nefiind în concordanţă cu ceea ce afirmă Revelaţia Dumnezeiască despre facerea lumii. Să vedem în continuare cam ce se întâmplă cu un organism viu, deja apărut.

– finalul celei de-a doua părți –

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Încarc...

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.