Sistemul de educatie islamic si Europa

 

 Sistemul de educatie islamic si Europa

Sistemul islamic de educație a influențat Europa și mai apoi restul lumii în multe privințe. Dintre aceste influente majore se pot enumera universalitatea educatiei, metodele de predare, dar și modul de oferire a diplomelor.

Georges Makdisi ilustrează această influență, arătând că aspectele educației universitare precum teza de doctorat și susținerea ei, evaluarea colegială a lucrării științifice bazată pe consensul colegilor, și – cel mai important – conceptul de integritate si libertate academică pentru profesori și studenți, au fost toate dobândite de Europa de la lumea islamică. Dezbaterile erudite initiate  în cadrul moscheilor au fost cu siguranță sursa principală a acestor influențe în vremuri când intoleranța științifică era peste tot, și gândirea erudită liberă era adesea pedepistă cu arderea pe rug.

Influențele in domeniul academic și-au avut ca sursa si numeroasele cărți scrise de învățați musulmani, carti care au devenit textul central al educației în primele universități europene (Montpellier, Bologna, Paris, Oxford, etc.), toate fiind înființate între secolele al XII-lea și al XIII-lea. Au mai existat și multe alte căi prin care musulmanii au influențat educația în Europa.

Pentru a răspunde celor care dau vina pe Islam pentru declinul civilizației islamice, și nu pe ocuparea și devastarea instituțiilor sale de învățământ, precum Cordoba, Bagdad și Sevilla, concluzia este că din primele sale zile, Islamul a mers mână în mână cu erudiția și cunoașterea. Ca și versetele din Coran și spusele Profetului care au îndemnat oamenii să învețe și să caute cunoașterea, moscheea, simbolul concret al Islamului, a fost cel mai important centru de învățământ în lumea islamică. În aproape toate țările islamice, cuvântul jami`(cami in limba turca) înseamnă atât moschee cât și școală. În limba arabă, cuvântul pentru universitate, Jami`a este derivat din Jami` (moschee). Nici o altă derivare similară nu există în altă limbă sau cultură; și nu există o mai bună ilustrare a asocierii dintre Islam și educație precum aceasta.

 

În legătură cu o postare