Există vreo dovadă în Coran că

instaurarea unui sistem de guvernare islamic ar fi obligatorie?

Există numeroase dovezi în acest sens. În Coran, în 3:154 „Această treabă în întregime este a lui Allah!” şi în 7:54 „Şi nu este decât a Lui înfăptuirea şi stăpânirea.”. Din nou, aşa cum am explicat la întrebarea pusă precedent, problema unor oameni este că se opresc la admiterea lui Dumnezeu drept creator, însă atunci când vorbim de dreptul lui Dumnezeu, Creatorul, de a guverna şi de a ne spune ce să facem, atunci ei consideră acest lucru separat. Acest verset frumos şi foarte concis aduce ambele aspecte laolaltă, şi anume, dacă cineva acceptă că Dumnezeu este creatorul, atunci el ar trebui si să admită faptul că El este cel care ar trebui să guverneze. A guverna, aici, nu în seamnă doar că El ar trebui să guverneze universul în termenii fenomenelor fizice, dar şi al legilor morale, sociale, politice, economice. Acestea toate sunt în cele din urmă autoritatea şi domeniul lui Dumnezeu. În mod similar, există un citat foarte interesant în Coran în 43:84 „El este Cel care este Domn în cer şi care este Domn pe pământ; El este Cel Înţelept [şi] Atoateştiutor!”. Nu este ca şi cum unii oameni se gândesc că domeniul lui Dumnezeu este legat doar de aspectele spirituale, pentru că Dumnezeu ar fi mult prea ocupat pentru a-şi mai face griji pentru lucrurile noastre lumeşti. Dumnezeu este Domnul în ceruri şi aspectul spiritual al vieţilor noastre ar trebui dedicat Lui, precum şi viaţa pământească. Viaţa noastră pământească nu presupune doar rugi sau fapte bune. Drepturile lumeşti includ aspecte economice, în aceeaşi măsură în care includ aspecte sociale şi politice. Această abordare ne arată nouă care este orientarea Islamului. Există două citate în Coran care folosesc aceleaşi expresii în 6:57 şi 12:40 „El este Cel mai bun dintre judecători!” şi „Judecata nu este decât la Allah!”. Acestea sunt citate cuprinzătoare care abordează chestiunea slujirii si acceptării directivelor lui Dumnezeu.

Într-un fragment interesant sunt descrişi cei care refuză să conducă sau să judece conform revelaţiei lui Dumnezeu, şi acţionează precum necredincioşii, făcătorii de rău şi răzvrătiţii. În Coran, in 5:47-53 se spune „Deci să judece neamul Evangheliei după ceea ce Allah a trimis ăn ea! Iar aceia care nu judecă după ceea ce a pogorât Allah, aceia sunt netrebnici.”. Apoi descrie lucrurile specifice, iar în finalul versetului spune că oricine nu judecă în conformitate cu ce a revelat Allah, acela este un răufăcător. Mai apoi ei sunt descrişi ca nişte răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Dacă o persoană care se află într-o poziţie de conducere nu se mulează pe aceste reguli, atunci el capătă cele trei caracteristici. În mod interesant, acelaşi fragment se adresează Profetului Muhammed, spunându-i în versetul 48 „Deci fă judecată între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah”. Chiar şi Profetului însuşi i-a fost poruncit să implementeze legea lui Dumnezeu. Această secţiune se finalizează prin întrebarea oamenilor „Şi, oare, voiesc ei judecata din vremea păgâniei?” şi apoi spune „Dar cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Allah, pentru un neam care se crede statornic?”. Coranul este plin de trimiteri directe, indirecte, explicite, implicite care arată fără să lase nici un loc de dubiu că instaurarea unui sistem islamic de conducere este obligatoriu pentru musulmani.

Găsim în tradiţia profetică multe locuri în care Profetul ne vorbeşte despre necesitatea existenţei unui emir sau unui conducător. O dată el a spus că dacă trei oameni călătoresc, ei ar trebui să-şi aleagă pe unul dintre ei drept căpetenie sau conducător. La ce să ne aşteptăm atunci în cazul unui întreg stat? Vorbind din punct de vedere istoric nu există nici o îndoială că Profetul Muhammed nu a acţionat doar ca un profet în sens obişnuit, ci el a fost de asemenea un om al statului, el a fost căpetenia statului el a administrat problemele musulmanilor, el a instaurat mecanismul care s-a îngrijit implementarea acestor reguli. De fapt de multe ori când citim Coranul, observăm că se adresează credincioşilor folosind pluralul. Chiar şi în chestiunile legate de rugăciune se adresează oamenilor la plural, arătând orientarea colectivă şi îndatorirea noastră de a acţiona împreună ca o comunitate pentru implementarea voinţei lui Dumnezeu. De multe ori Coranul vorbeşte despre reguli şi aspecte ale legii penale pe care o singură persoană nu le poate implementa, aşadar simplul fapt că aceste reguli sunt menţionate în Coran ne arată că ar trebui să existe o formă de stat şi conducere organizată care să se asigure că regulile sunt implementate într-un mod corect şi imparţial. Aceasta este dovada suficientă că nu putem separa religia de stat în Islam.

________________________________

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi