Relația dintre popor și autorități

 

Mustafa Sibaee

 

Impactul civilizației islamice asupra istoriei

 

Conceptia despre stat si legatura dintre popor si autoritati:

 

old-baghdadLumea antica si medievala contesta dreptul poporului de a supraveghea actiunile guvernantilor sai, considerand relatia dintre el si carmuitor ca pe o relatie intre rob si stapan. Carmuitorul era stapanul absolut care dispunea de popor dupa bunul lui plac. Regatul, era socotit proprietate privata a monarhului, pe care o lasa mostenire ca pe oricare altul dintre bunurile sale. In acest scop socoteau permisa purtarea de razboaie intre state pentru dobandirea dreptului unei printese la tron sau din cauza unui diferend privitor la mostenirea rudelor prin alianta.

In ceea ce priveste relatia dintre natiunile beligerante, invingatorului ii era permis sa dispuna de tot ceea ce posedase cel invins in patria sa: bunuri materiale, onoare, libertate si demniate. Lucrurile au continuat in felul acesta pana cand civilizatia islamica a proclamat printre alte principii ale sale ca poporul are dreptul de a-i controla pe carmuitorii sai si ca acestia nu sunt decat niste salariati care trebuie sa vegheze la interesele poporului si la demnitatea lui cu fidelitate si onestitate. In felul acesta, un individ ii cere socoteala pentru prima oara carmuitorului in legatura cu ceea ce imbraca si in legatura cu modul cum a dobandit lucrurile pe care le poseda, fara sa fie condamnat la moarte, nici condus la inchisoare, nici trimis la surghiun, ci carmuitorul ii da socoteala astfel incat sa fie convins atat el cat si ceilalti oameni. Si tot pentru prima oara in istorie unul dintre supusi se adreseaza carmuitorului sau suprem cu aceste cuvinte:”Buna ziua, salariatule!”, iar carmuitorul recunoaste ca el este un salariat al poporului si ca, asemenea oricarui salariat, trebuie sa-si indeplineasca slujba cu loialitate si sa-i sfatuiasca pe supusi cu fidelitate. Civilizatia islamica a proclamat acest lucru printre altele pe care le-a proclamat si le-a aplicat dupa aceea si iata ca adierea libertatii si constiintei sufla peste popoarele vecine cu societatea islamica, iar ele murmura, apoi se miscca, se revolta si se elibereaza. Astfel s-a intamplat in Europa. Occidentalii au venit in Tara Samului in timpul cruciadelor, dupa ce vazusera mai devreme in regatele din califatul Andaluziei ca popoarele ii controleaza pe carmuitorii lor si ca acestia nu se supun controlului nimanui altcuiva in afara popoarelor proprii. Monarhii occidentali au facut comparatie intre eliberarea regilor arabi si musulmani de sub puterea lor fata de putereea de la Roma si intimidarea lor cu privarea si cu detronarea in orice clipa, daca nu se supun monarhului religios de la Roma, iar cand sau intors in tarile lor s-au revoltat si s-au eliberat, apoi s-au razvratit popoarele lor impotriva lor si au devenit libere. Revolutia franceza care a avut loc dupa aceea, nu a proclamat mai multe principii decat cele proclamate de civilizatia Islamica in urma cu douasprezece veacuri!

In ceea ce priveste regulile razboiului, civilizatia islamica a proclamat respectarea intelegerilor, protejarea religiilor si pastrearea templelor lor de adorare, garantarea libertatilor si demnitatii oamenilor. Ea a respectat demnitatea popoarelor infrante, dovedindu-si umanismul generos.

Pentru prima oara in istorie, parintele celui invins s-a plans carmuitorului invingator de faptul ca un copil al carmuitorului l-a lovit pe copilul sau cu biciul de doua ori in cap, pe nedrept, iar seful supreme al statului i-a cerut socoteala copilului carmuitorului si l-a pedepsit, mustrandu-l si dojenindu-l pe carmuitor, zicandu-i: “De cand i-ati transformta pe oameni in robi, de vreme ce mamele lor i-au nascut pe ei liberi?” Acesta este un spirit nou pe care l-a trezit civilizatia islamica in randul indivizilor si popoarelor, caci un astfel de parinte care s-ar fi plans de lovirea fiului sau ar fi fost inainte de aparitia acestei civilizatii batut si deposedat de avere, persecutat in privinta religiei sale, fara sa se revolte, fara sa se indurereze si fara sa simta ce este mandria si demnitatea. Cand a rasarit soarele civilizatiei islamice, el si-a ridicat glasul, spunand emirului credinciosilor:” Eu caut aparare la Allah si la tine impotriva nedreptatii. Iar nedreptatea de care se plangea nu era nici varsarea sangelui, nici incalcarea onoarei, nici lipsirea de religie, nici violarea unui teritoriu, ci erau cele doua lovituri pe care un copil le primea de la un alt copil!”

Occidentalii au intrat in contact cu civilizatia islamica in Evul Mediu prin intermediul Levantului si al Andaluziei, iar inainte de acest contact, ei nu cunosteau revolta regelui impotriva sefului unei religii, nici revolta unui popor impotriva unui rege si nu considerau ca ar avea dreptul sa ceara socoteala unui carmuitor sau, sa ajute pe cineva care era nedreptatit ci atunci cand aveau divergente unii cu altii in privinta religiei si a doctrinei, se injughiau unul pe altul asa cum injunghie macelarul oile sale. Dupa ce au intrat in contact cu noi, a inceput Renasterea lor, revolutia lor si apoi a avut loc eliberarea lor. Dupa toate acestea, mai poate cineva tagadui impactul pe care civilizatia islamica la avut asupra eliberarii lumii si a izbavirii popoarelor?

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

În legătură cu o postare