Islamul si civilizatia

 

 

„Vreti să ne întoarcem la vremea când oameni trăiau în corturi – în urmă cu o mie de ani? Islamul era potrivit pentru acei beduini sălbatici si necivilizati ai desertului, deoarece era usor să îi atragă. Dar va fi o civilizatie bazată pe conceptul de Dumnezeu de ajutor în prezent, era avioanelor supersonice, bombe cu hidrogen si cinematografe? Nu poate tine pasul cu civilizatia avansată din ziua de azi, deoarece este static si prin urmare nu avem alt curs de urmat decât să o eliminăm din conceptiile noastre dacă vrem să devenim cu adevărat civilizati si avansati precum restul lumii.”
Mi-am amintit de dubiile precum cele mentionate anterior când în urmă cu ceva timp am cunoscut un englez „educat” care în ultimii doi ani a locuit în Egipt.
Era un membru al grupului de experti ONU care a fost trimis în Egipt pentru a ajuta guvernul egiptean să ridice standardele de viată ale tăranilor egipteni. Dar în ciuda „iubirii” lor pentru această regiune ei nu stiau si nici nu au căutat să învete limba lor, guvernul egiptean m-a desemnat să fiu traducător între ei si tăranii locali.
Astfel, am cunoscut englezul „educat”.
De la bun început i-am spus că noi egiptenii îi urâm si vom continua să îi urâm atâta timp cât vor continua să agreseze orice parte a estului. De asemenea, i-am spus că noi îi urâm în aceiasi măsură pe aliatii lor, americanii si altii, datorită atitudinii lor nedrepte fată de Egipt, Palestina etc. Uimit de vorbele mele, el s-a uitat la mine si mi-a spus:„Esti comunist?”
I-am răspuns că nu sunt un comunist ci un musulman care crede că islamul este cu mult superior civilizatiei lor capitaliste si în aceiasi măsură si comunismului si că islamul este cel mai bun sistem al omenirii, căci îmbrătisează întreaga viată a omului si se străduieste să realizeze un echilibru între diferite aspecte ale existentei sale. Astfel, am continuat să vorbim aproximativ trei ore, iar în final el a spus: „Poate că tot ceea ce mi-ai spus tu despre islam este adevărat, dar eu cel putin nu mă voi depărta de civilizatia modernă. Îmi place să călătoresc în avioane si îmi place să ascult muzică la radio. Nu as vrea să renunt la toate aceste plăceri.”
Cu adevărat uimit de răspunsul lui, i-am spus: „Dar cine îti interzice aceste plăceri?” „Acceptarea islamului nu înseamnă întoarcerea la vremea barbară si viata în corturi?”

Este într-adevăr straniu că asemenea informatii gresite sunt în continuare atribuite islamului cu toate că nu există nicio bază logică pentru existenta lor iar cei care au studiat istoria religia sunt martori. Nici măcar pentru un singur moment islamul nu a stat în calea civilizatiei si progresului. Islamul a fost revelat unor oameni care erau beduini în mare parte care au fost atât de duri si atât de reci încât Coranul a spus despre ei: ”Beduinii sunt mult mai fătarnici si atei.”
Unul dintre miracolele islamului este acela că a reusit să schimbe acesti beduini duri si fără inimă într-o natiune de fiinte umane. Nu numai că au fost călăuziti pe calea cea dreaptă si au evoluat de la animalitate spre cele mai mărete sfere ale umanitătii, dar ei de asemenea, au devenit ghizi care să călăuzească umanitatea pe calea lui Dumnezeu. Aceasta este o clară ilustrare a abilitătii miraculoase a islamului de a civiliza oamenii si de a le purifica sufletele.

apus

 

Indubitabil, purificarea sufletului este o actiune nobilă la care întreaga omenire ar trebui să aspire si pentru care ar trebui să se străduiască să o obtină; este unul din scopurile ultime ale civilizatiei. Dar islamul nu a fost multumit numai de o simplă purificare. Întotdeauna a adoptat toate manifestările civilizatiei care capturează interesul popular în prezent si care sunt considerate de unii ca fiind esenta vietii. Islamul a sprijinit si a dezvoltat civilizatia în toate tările pe care le-a cucerit de-a lungul timpului
atâta timp cât aceste civilizatii nu se opuneau monoteismului si nu împiedicau oamenii să realizeze fapte bune.
Islamul de asemenea a sprijinit si a dezvoltat patrimoniul stiintific grec: inclusiv medicina, astrologia, matematica,fizica, chimia si psihologia. Islamul a continuat să contribuie la dezvoltarea patrimoniului stiintific al omenirii cu noi realizări stiintifice lucru ce dovedeste că musulmanii erau foarte interesati de dezvoltarea stiintifică. Una dintre aceste dezvoltări o reprezintă Andaluzia formând baza renasterii europene si inventiile sale stiintifice moderne. Acum e timpul să ne întrebăm, când s-a opus islamul unei civilizatii care a servit umanitătii? Care este atitudinea islamului fată de civilizatiile vestice din zilele noastre? Atitudinea islamului fată de civilizatia vestică din zilele noastre este aceeasi comparativ cu fiecare civilizatie trecută.

 

Islamul acceptă toate lucrurile bune aduse de aceste civilizatii dar, în acelasi timp, respinge lucrurile sale dăunătoare. Islamul niciodată nu a sprijinit vreo politică stiintifică sau materialistă de separare. Nu luptă împotriva altor civilizatii din considerente personale sau rasiale deoarece crede în unitatea umanitătii si în relatiile apropiate dintre oamenii de diferite rase si înclinatii.
Trebuie binecunoscut, cauza islamului nu se opune inventiilor moderne, iar musulmanii nu cer ca dispozitivele sau uneltele de lucru să fie inscriptionate cu: ”În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător” pentru a le folosi în casele lor, fabrici, ferme etc.
Este suficient ca aceste unelte si dispozitive să fie folosite de dragul lui Allah si în numele Lui. În fond, uneltele si dispozitivele nu au religie sau tară, dar felul în care sunt folosite afectează toti oamenii de pe pământ. O armă, de exemplu, este o inventie care nu are nici religie, nici culoare si nici tară dar cel care o foloseste pentru a agresa pe altii nu este musulman. Islamul cere ca o armă să fie folosită ca mod de apărare împotriva agresiunii sau pentru răspândirea în lume a cuvântului lui Dumnezeu.
Una dintre inventiile moderne o reprezintă filmul. Poti fi un musulman bun dacă îl folosesti pentru portretizarea unor emotii curate,

caractere nobile sau pentru descrierea conflictelor dintre oameni,pentru răspândirea binelui. Dar nu esti un musulman dacă îl vei folosi pentru pornografie, dorinte ilicite sau prezentarea unor oameni care duc o viată plină de vicii, morale, intelectuale sau
spirituale. Asemenea filme sunt josnice si răufăcătoare nu numai pentru că provoacă instinctele inferioare ale omului ci si pentru că prezintă viata ca o existentă neimportantă si nerafinată, lucrurile ce niciodată nu vor reprezenta o hrană spirituală a umanitătii.
Credinta islamică nu s-a opus niciodată adoptării în ansamblu a inventiilor stiintifice ale umanitătii. Musulmanii trebuie să folosească toate realizările stiintifice. Profetul (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: ”Studiul stiintei este o poruncă.” Nu este nevoie să precizăm că studiul stiintei include toate felurile de cunoastere. Profetul (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a îndemnat oamenii să studieze toate ramurile cunoasterii.
În concluzie, putem afirma că islamul nu se opune civilizatiei atâta timp cât serveste umanitătii. Dar dacă o civilizatie bazată pe consumarea alcoolului, practicarea jocurilor de noroc, a prostitutiei morale, colonialismul si înrobirea oamenilor, islamul va lupta împotriva unei asa numite civilizatii si va face tot posibilul să protejeze umanitatea de asemenea tentatii josnice.

 

sursa: Asociatia Musulmanilor din România

În legătură cu o postare