Când un musulman îl întâlnește pe Dumnezeu în rugăciune, aceasta este văzută ca expresia ultimă de dragoste prin smerenie și supunere din partea unei creaturi iubitoare față de Creatorul ei/lui slăvit. Este considerată de asemenea a fi o șansă de a vorbi lui Dumnezeu în mod direct de cinci ori pe zi prin recitarea Coranului, precum și prin cuvinte sincere, simple, oneste și spontane izvorâte direct din inima celei/celui care se roagă în timpul prosternării.

Același lucru se aplică tuturor formelor de practicare a Islamului, indiferent dacă sunt obligatorii sau opționale, ritualurilor și comportamentelor. Răspunsul lui Dumnezeu și răsplata unei asemenea onestități de sentimente și acte de sinceritate sunt detaliate în Coran și resimțite de milioane de adoratori. De ce altceva ar fi nevoie pentru dovedirea unei relații de iubire reciprocă?

Jeffrey Lang a abordat acest subiect în cartea sa „Losing My Religion: A Call for Help”[1]:

„Adorarea în Islam este holistică. Capitularea în fața lui Dumnezeu este revelată mai mult de comportamentul nostru de zi cu zi față de ceilalți decât doar de practica noastră de rituri religioase. Viața castă îmbunătățește relația noastră cu Dumnezeu. Coranul amintește adesea de dragostea lui Dumnezeu față de binefăcători.  (2:195; 3:134; 3:148; 5:13; 5:195), față de cei care se căiesc (2:222), față de cei care se curățesc (2:222; 9:108), față de cei care sunt cu conștiință în relația lor cu Allah (3:76; 9:4; 9:7), față de cei perseverenți (3:146), față de cei care își pun încrederea în Allah (3:159), de susținătorii dreptății (5:42; 49:9; 60:8) și față de cei care se străduiesc pe calea lui Dumnezeu (61:4).

Numele și atributele lui Dumnezeu menționate în Coran însumează virtuțile care ne ajută să obținem dragostea Lui. Cele mai întâlnite nume sunt cele referitoare la îndurarea lui Dumnezeu,compasiunea și iertarea Lui: cele mai pure manifestări ale iubirii. Așadar, observăm că relația dintre un credincios sincer și Dumnezeu este caracterizată în mod consistent de legătura de iubire.

Odată ce Dumnezeu este perfecțiunea virtuților pe care noi le dobândim, noi ne vom dezvolta în ele, abilitatea noastră de a ne apropia de EL crescând. Cu cât vom fi mai îndurători, cu atât ne vom putea bucura mai mult de infinita îndurare a lui Dumnezeu. Cu cât vom fi mai miloși, cu atât mai mult vom putea cunoaște infinita compasiune a lui Dumnezeu. Același lucru poate fi afirmat despre dragoste.” (90:295)

În Islam, credința reprezintă sursa supremă a tuturor lucrurilor referitoare la relația omului cu Dumnezeu. Așadar, credința este sursa din care izvorăște iubirea, înflorind și întărind credința, în felul acesta producând mai multă iubire pentru a consolida credința mai mult, și tot așa, într-un cerc de aur infinit.

Sursa:

• new-muslims.info/ro
• onislam.com