Despre dragoste în Coran – 1

Sahar El-Nadi

 

Despre dragoste în CoranCu siguranță, dragostea este un subiect ce ocupă un rol important în Coran, fiind ilustrată într-un mod elevat, sofisticat, atât din punct de vedere lingvistic, cât și intelectual.

Conform dicționarelor, verbul „a iubi” înseamnă:

1. a avea inclinațiune pentru cineva;

2. a simți plăcere, a avea gust pentru ceva;

3. (persoane de sex opus) A trata cu sentimente de dragoste;

4. A trata cu un deosebit atașament sufletesc.

În limba arabă, același verb poartă mai mult decât simple conotații emoționale precum cele ilustrate mai sus, pentru că limba arabă este o limbă foarte complexă și bogată. Mai mult decât atât, profundele umbre ale iubirii pot fi exprimate în limba noastră în mod elocvent și în absența cuvântului „dragoste”.

Exprimarea manifestării  iubirii și obligațiile/responsabilitățile de compasiune, grijă, stimă, respect, sacrificiu de sine, dedicare, iertare și așa mai departe, reprezintă o formă frumoasă de a exprima iubirea în limba arabă, limba originală a Coranului.

Coranul este plin de  versete care subliniază manifestarea de iubire a lui Dumnzeu față de creația Sa, dar și dragostea credincioșilor față de El. În Islam, credința este o faptă practică, nu doar o emoție. Trebuie exprimată practic în fapte, precum și verbal în rugăciuni. În consecință, veți observa că în Coran, de fiecare dată când se menționează credința, va fi întotdeauna urmată de sintagma „cei care împlinesc fapte bune”.

În mod similar, ori de câte ori se menționează dragostea lui Dumnezeu, se amintește de darurile practice cu care El îi binecuvântează pe credincioși, după cum aplicațiile practice ale iubirii acestora pentru Dumnezeu, îi vor apropia de El.

Abordarea coranică față de natura umană este echilibrată: recunoașterea emoțiilor pendulează între pozitiv și negativ, iar oamenii , se știe că nu sunt îngeri care să nu cunoască slăbiciuni sau sentimente negative. În consecință, Coranul reglementează emoțiile și disciplinează manierele, răsplătindu-l pe cititor cu o gingășie miraculoasă, speranță și emoții delicate înțesate în text.

Unele dintre cele mai frumoase versete din Coran care pot fi recitate drept rugi, sunt cele rostite de profeți când ÎL invocau pe Dumnezeu, precum și cele rostite de Dumnezeu credincioșilor, detaliând recompensele Sale promise lor în această viață și în cea care va urma, chiar și celor care greșesc, promițându-le iertare și milă nesfârșită dacă se căiesc și se întorc la calea Sa.

De asemenea, există versete magnifice care amintesc de numele frumoase ale lui Dumnezeu, recitate pentru a preaslăvi îndurarea Lui.

În legătură cu o postare