Al-Jahiz/Al-Ğahiz a rămas în istorie drept cel mai mare prozator pe care l-a dat literatura arabă clasică. S-a născut la Basra dintr-o familie săracă, iar bunicul lui era sclav negru. A avut ocazia să-i cunoască pe beduinii care veneau la târgul din apropiere de Basra, Mirbad care-i vorbeau în limba lor pură despre tradițiile lor. A cunoscut însă și învățați care studiaseră această limbă și tradițiile. A mai cunoscut centrele de cultură ale Imperiului Arab, printre care și Damasc, iar la vârsta de cinzeci de ani s-a mutat la Bagdad, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Aici a fost căutat de oameni din toate colțurile Imperiului Arabo – Islamic, care auziseră de el și îi citiseră cărțile. Citea cu mare pasiune tot ce-i cădea în mână și astfel a ajuns să cunoască în traducere cărți indiene, grecești și persane. 
Era o epocă în care se traducea mult, iar al-Jahiz lăuda traducătorii și cărțile care s-au arătat demne de a fi traduse în cartea sa Kitab al-hayawan (Cartea Animalelor, sau in alta traducere posibila, Cartea despre animal).
Această carte n-a beneficiat decât de traduceri parțiale; fragmente au apărut și în română. Lucrarea e o adevărată enciclopedie a culturii arabe din secolul lui al-Ğahiz și din cele care l-au precedat. În ea este vorba despre oameni, animale, politică, filozofie, teologie și lupta dintre diversele orientări, beduini și arabi în general. Cartea conține teologie și folclor dar e considerată și primul tratat arab de zoologie. Cartea, în care autorul pornește de la Aristotel, cuprinde în stadiu embrionar teoria evoluției, a adaptării și psihologiei animalelor. Al-Ğahiz știa să obțină amoniac din resturi de animale prin distilare uscată. Este evidentă influența lui asupra unor zoologi ulteriori precum persanul arabofon al-Qazwini și egipteanul al-Damiri.