Dan Michi
Modelul de comportament etico-legal, precum și standardele în materie de comerț care au constituit mediul de afaceri al companionilor și al urmașilor săi sunt cele oferite de Tradiția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!). Aici găsim manifestarea spiritului acestor prescripții generale cu caracter religios.
Capitolul de față se concentrează pe discutarea a douăsprezece principii de disciplină etică în tranzacțiile comerciale islamice. Fără oricare dintre ele, un contract comercial este considerat ca fiind incomplet sub aspectul islamic al bunelor maniere, amabilității și rigorilor etice. Aceste principii etice pot fi privite ca cerințe morale, evidențiind morala islamică în general. Ele pot fi categorisite în practici pe care musulmanii sunt încurajați să le urmeze și pe care trebuie să le evite.
PRACTICI ÎNCURAJATE
Evitarea lucrurilor îndoielnice în materie de proprietate și muncă
Ceea ce este permis și ceea ce nu este permis sunt clar definite, însă între cele două sunt unele lucruri îndoielnice care trebuie evitate. S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) a spus: “Atât lucrurile permise, cât și cele interzise sunt clare, între ele fiind și unele necunoscute de majoritatea oamenilor. Așadar, cel care este atent la acest aspect se curăță pentru religia și onoarea sa.”
Demararea afacerii dimineața devreme
Este încurajată pornirea afacerii sau deschiderea magazinului dimineața devreme. S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) și-a trimis slujitorii să facă negoț dimineața devreme și astfel a obținut un profit ridicat. El obișnuia să se roage pentru comunitatea sa, spunând: “O, Allah! Binecuvântează comunitatea mea (ummah) pentru sacrificiul său și pentru efortul său făcut dimineața devreme [incluzând negoțul sau comerțul]”.
Corectitudinea și sinceritatea în afaceri
Corectitudinea și sinceritatea în afacerile comerciale sunt încurajate, relatându-se că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) a spus: “În Ziua Învierii comerciantul corect [este răsplătit cu o poziție superioară], alături de Profet, iubitorii de dreptate, martiri și oamenii pioși.”
Negustorul mincinos, pe de altă parte, este dojenit. S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) a spus: “O, negustorilor! [de trei ori] Cu adevărat voi veți fi aduși la viață în Ziua Judecății ca și contravenienți, cu excepția celui care a fost respectuos și sincer.”
Generozitatea în negociere și decența în reclamarea datoriei
Cel implicat trebuie să dea dovadă de indulgență și să fie generos când negociază, iar acela care își reclamă datoria trebuie, de asemenea, să o facă dând dovadă de modestie. S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) a spus: “Fie ca îndurarea lui Allah să se fie asupra celui care este îngăduitor atunci când cumpără, când vinde și când își cere banii săi înapoi.”
S-a mai relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) a mai spus: “Allah va permite intrarea în Paradis cumpărătorului decent, vânzătorului generos și creditorului indulgent.”
Oferirea unui răgaz debitorului pentru a-și plăti datoria
S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) a spus: “În Ziua Judecății în fața lui Allah a fost adus un rob al Său, care a spus: Nu știu altceva în afara unei fapte bune pe care am făcut-o și nu aștept ceva [ca răsplată pentru fapta bună] decât să Te întâlnesc. Am acordat timp celui bogat [să-și achite datoria] și l-am iertat [sau am uitat să i-o cer] pe cel în nevoi. După toate acestea, Allah i-a răspuns: Eu sunt mai în măsură să procedez astfel, să nu țin cont [de greșeala] robului Meu.
Creditorul se cuvine să aștepte ca sărmanul să-i plătească datoria atunci când va putea. În două relatări profetice s-a amintit că Profetul a spus:
“În Ziua când nu va mai exista nicio altă umbră în afara Umbrei lui Allah, El îl va umbri pe robul care i-a acordat un răgaz de timp celui aflat la strâmtorare (mu’sir) sau care l-a iertat pe datornic.”
“Aceluia care-i va îngreuna [cuiva din] comunitatea mea, prin pretinderea datoriei într-o perioadă de criză, Allah îi va îngreuna șederea în mormânt.”
Din câte s-au studiat, se pare că nici companionii și nici urmașii lor nu au făcut comentarii pe baza celor cinci practici încurajate, discutate până acum. Se pare că aceste coduri de conduită au fost în mod evident promovate în rândul tuturor comercianților.
Renunțarea intenționată la (al-iqala)
Această practică se apropie mai mult decât altele de codul comercial. Cu toate acestea, ea poate fi încadrată în categoria practicilor pe care musulmanii sunt încurajați să le aplice. În perioada preislamică a fost general recunoscută, iar după aceea Profetul a continuat să o recomande în scopul ușurării. Așadar, atunci când un cumpărător își dă seama că nu-i sunt strict necesare bunurile pentru care a plătit și că vânzătorul are o mai mare trebuință de ele, poate să renunțe la tranzacție. Conform școlii Șafi’ite, al-iqala înseamnă abandonarea unei vânzări (faskh bay’), act permis doar înainte de intratea în posesie.
S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) a spus:
“[În Ziua Judecății] Allah îi va îndepărta piedicile celui care anulează [actul încheiat cu un vânzător] plin de regrete.”
Profetul a permis al-iqala, astfel încât după renunțarea la tranzacție, una nouă poate fi încheiată cu bunurile refuzate, în condițiile în care părțile implicate își restituie ceea ce au luat una de la cealaltă: bani, respectiv bunuri. Al-iqala nu este o vânzare propriu-zisă, ci mai degrabă o renunțare de bunăvoie, atitudine încurajată de Islam, dar neinclusă în categoria instrumentelor financiare derivate de tipul “opțiunii” (ar. al-khiyar).
Dintre companioni, ‘Abd Allah ibn ‘Umar nu a văzut nimic rău în actul renunțării cu bună-știință atât timp cât ambele părți doresc acest lucru în beneficiul lor.
Unii dintre urmașii companionilor au căzut de acord asupra acestui aspect, dintre aceștia enumerându-i pe Șurayh, Muhammed ibn Sirin, Sa’id ibn Jubayr și Ta’us. Însă ‘Ata’ ibn Abi Rabah, Ma’mar ibn Rașid și al-Asuad ibn Yazid al-Nakha’i nu au permis acest tip de practică. Se pare că ei și-au justificat poziția prin dorința de a preîntâmpina confuzia și înșelătoria sub toate formele. Pe de altă parte, acest lucru demonstrează că atât vânzătorul, cât și cumpărătorul au dreptul de a refuza cealaltă parte.
Generozitatea în afaceri
Generozitatea este recomandată cu tărie, în scopul împiedicării apariției nedreptății, practicilor nepermise, în general a oricărei atitudini nedorite în afaceri.
S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) a spus: “O, voi, negustorilor! Cu siguranță, jurământul referitor la preț [în timpul tocmelii] există, așadar înfrumusețați ceea ce vindeți cu [unele] cadouri.”
Pe acest subiect nu au fost făcute comentarii de către companioni și urmașii acestora.
PRACTICI DESCURAJATE
Afacerile în moschee
Derularea afacerilor în moschee este dezaprobată. S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) a spus: “În clipa în care vedeți pe cineva care vinde (sau cumpără) bunuri în moschee, să-l atenționați: Allah niciodată nu-ți va da câștig în afaceri.”
Ridicarea vocii în piață
În perioada preislamică negustorii aveau obiceiul să facă mult zgomot în piață cu scopul de a atrage clienți sau posibili cumpărători. Acest zgomot putea să camufleze o conduită imorală. O asemenea abordare a fost descurajată de Islam deoarece a provocat multe neplăceri, încurcături, haos și indisciplină pe piețe.
Jurământul strâmb
Jurământul fals în timpul vânzării este dezaprobat, el atrăgând pierderea binecuvântării. S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) a spus: “Jurământul strâmb [al vânzătorului] este benefic comerțului [în sensul că-l poate determina pe client să cumpere marfa], însă va atrage pierderea binecuvântării lui Allah în privința câștigurilor.”
Jurământul fals este un păcat, chiar dacă tranzacția rămâne validă. Conform lui Mu’az ibn Jabal dacă într-o tranzacție comercială se jură fals, avem de-a face cu un gest păcătos, dar acea tranzacție rămâne validă.
Dintre urmașii companionilor, numai Muhammed ibn Sirin a comentat cu privire la acest aspect. Conform lui, dacă un negustor a licitat pentru unele bunuri, jurând că nu le va cumpăra la un anume preț, și, totuși, o va face, atunci tranzacția rămâne validă, însă bărbatul a păcătuit prin jurământul de fațadă. Aceasta subliniază că jurământul practicat în tranzacțiile comerciale reprezintă un păcat, legislația islamică dezaprobând asemenea atitudini.
Minciunile și viciile ascunse
Atât vânzătorul, cât și cumpărătorul trebuie să descrie atât punctele forte, cât și pe cele slabe ale afacerii lor. Ascunderea viciilor în timpul actului de comerț va atrage după sine pierderea binecuvântării. S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) a spus: “… iar dacă ambele părți [cumpărătorul și vânzătorul] spun adevărul despre defectele și calitățile [bunurilor], atunci vor avea afacerile binecuvântate, iar dacă mint sau ascund ceva, ei vor fi lipsiți de binecuvântări în cele intreprinse.”
Se pare că din partea companionilor și a urmașilor acestora nu s-au făcut comentarii pe marginea acestui normativ etic al tranzacțiilor islamice.
Înșelăciunea în afaceri (al-khilabah)
Anumite tipuri de înșelăciuni erau practicate în mod obișnuit în perioada preislamică. Un exemplu este și vânzarea animalelor nemulse o perioadă îndelungată de timp (bay’ al-musarrat wa’l-muhaffalat). Asemenea tranzacții au fost interzise de Islam. Ca justificare avem relatarea conform căreia un bărbat a mers la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa!) și i s-a plâns că mereu a fost înșelat la cumpărături. Profetul l-a sfătuit să solicite întotdeauna când se află la piață: “Fără păcăleli și cu drept de restituire în trei [zile] de la cumpărare.” De la această întâmplare, în momentul când cumpăra bunuri, spunea: “Fără ascunzișuri.”
Legat de acest subiect, ‘Abd Allah ibn Mas’ud a subliniat că tuturor musulmanilor le-a fost interzis să-i înșele pe oameni în afaceri (al-khilabah). Muhammed ibn Sirin a apreciat că până și atunci când vânzătorul nu-i expune clientului starea în care se găsesc două bunuri diferite (cel vândut și încă unul, cu caracteristici similare), ne găsim tot în situația de înșelăciune.
Sursa: economie-islamica.blogspot.ro