Averroes a beneficiat de educație în orașul natal, unde tatăl și bunicul său au deținut poziția de cadiu (judecător civil), jucând un rol important în istoria politică a Andaluziei. A studiat. într-o bună măsură cu Ibn Tufayl, teologia, jurisprudența, medicina, matematica și filosofia, îndeplinind, la rândul său, funcția de judecător. Comentariile sale la Aristotel i-au adus, între latini, supranumele de „Comentatorul”, așa cum lui Aristotel i se spunea „Filosoful”. Poziția lui în interpretarea textelor lui Aristotel va constitui cauza acelor dezbateri acute în lumea creștină. Averroes urmărea să purifice aristotelismul de influențele platonice și neoplatonice și în acest sens era în mod programatic un aristotelician prin excelență. Cu toate acestea, latinii, care doreau un Aristotel creștin, l-au înțeles în alt mod iar numele său a fost asociat cu erezia. Învățăturile lui Averroes l-au influențat pe un alt mare gânditor andaluz, misticul Ibn ‘Arabi.

Cea mai importantă operă filosofică a sa este Incoerența incoerenței (Tahāfut al-Tahāfut), scrisă în 1180, în care apără filosofia lui Aristotel de afirmațiile lui Al-Ghazali din lucrarea Incoerența filosofilor (Tahāfut al-falasifa).