app

Animalele

Animalele

 

Potrivit revelaţiei finale, a ucide animalele ca o formă de sport este un act interzis şi constituie un păcat în ochii lui Dumnezeu. Ibn’Abbas a relatat faptul că Profetul lui Allah a spus: „Nu lua drept ţintă nicio fiinţă vie.”

A lua viaţa oricărui animal este interzis, în afara situaţiei când el este destinat a fi mâncat, când ameninţă viaţa umană sau când este utilizat pentru crearea obiectelor de vestimentaţie. A ucide pentru distracţie şi divertisment este în mod fundamental rău. Chiar şi atunci când viaţa unui om este luată pentru crime împotriva societăţii sau atunci când viaţa unui animal este sacrificată pentru a fi mâncat, trebuie procedat astfel încât moartea să vină cât mai puţin dureros cu putinţă. Shaddaad ibn Aws a povestit două lucruri pe care şi le-a amintit ca fiind spuse de Profetul lui Allah: „Cu siguranţă Allah a poruncit bunătate pentru toate lucrurile, așa că, atunci când execuţi pe cineva, fă aceasta într-un mod bun, iar când sacrifici un animal, să îl sacrifici într-o manieră bună. Ascuţiţi-vă cuţitul fiecare dintre voi şi permiteţi animalului sacrificat să moară uşor.”

Deşi unii „iubitori de animale” s-au opus metodei islamice de a sacrifica animalele, alternativa de a le ameţi prin şocuri electrice sau de a le lovi în cap este foarte dureroasă pentru acestea. Atunci când gâtul este tăiat cu un cuţit extrem de ascuţit, animalul nu simte şi îşi pierde cunoştinţa cu rapiditate în momentul în care inima pompează sângele spre exterior, din artera carotidă.

Grija pentru animale este prevăzută în legea divină, chiar şi în cazul câinilor care, în general, nu au voie sa intre în casele musulmanilor. Abu Hurayrah a relatat de la Profet: „Unui om i s-a făcut sete în timp ce mergea, deci s-a urcat pe un puţ şi a băut din el. Ieşind, el a văzut un câine însetat care gâfâia şi mânca noroi. Omul şi-a spus: «Acest animal este la fel de însetat precum am fost eu.» Deci s-a urcat pe puţ şi şi-a umplut încălțările cu apă. A ţinut apoi încălțările între dinţi, a ieşit şi i-a dat câinelui apă. Allah l-a mulţumit şi l-a iertat [l-a trimis în paradis].” Oamenii au întrebat: „O, profet al lui Allah! Primim o răsplată pentru faptul că îngrijim animalele?” El a răspuns: „În faptele fiecărei fiinţe umane există o răsplată.”

Abu Hurayrah a povestit, de asemenea, că Profetul lui Allah a spus: „Allah a iertat o prostituată [dintre israeliţi] care şi-a legat încălțarea de o eşarfă şi a scos apă [dintr-un puţ] pentru un câine pe care l-a văzut murind de sete. Din acest motiv, Allah a iertat-o.”

Dimpotrivă, a face rău animalelor este un mare păcat potrivit legii islamice. ’Abdullah ibn ’Umar a relatat că Profetul lui Allah a spus: „O femeie a fost pedepsită şi trimisă în iad din cauza unei pisici pe care a ţinut-o închisă până când a murit. Ea nu i-a dat nici mâncare, nici apă, nici nu a eliberat-o pentru a mânca din roadele pământului.”

Există circumstanţe în care sunt pricinuite dureri animalelor, când sunt lovite pentru a le determina să se mişte sau sunt însemnate pentru identificare. Chiar şi în aceste situaţii Dumnezeu a poruncit ca animalele să fie protejate. Jaabir a relatat faptul că Profetul a interzis lovirea sau însemnarea animalelor în zona feţei.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Încarc...

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.