app

Profetul Muhammad și mediul

 

 

 

Earth Resting Atop a LeafNoutatea cu care a venit Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) în ceea ce privește protejarea mediului a fost văzută de mulți drept bizară. Termenul de „mediu” și conceptele înrudite cu acesta, precum „ecologia”, „conștientizarea cu privire la mediu” și „sustenabilitatea” sunt invenții ale lumii moderne, termeni care au fost formulați vis-a-vis de îngrijorările  crescânde față de statutul actual al lumii naturale din jurul nostru.

Totuși, o privire mai atentă asupra vieții Profetului scoate la iveală faptul că el a fost un veritabil „avocat” al  cauzei protejării mediului. Se poate spune că el a fost un „ecologist avant la lettre”, un pionier în domeniul conservării, dezvoltării sustenabile și managementului resurselor, un om care a căutat să păstreze un echilibru armonios între om și natură. Din toate sursele despre faptele și viața sa, aflăm faptul că Profetul a avut un respect profund pentru faună și floră, precum și o legătură aproape viscerală între cele patru elemente: pământul, apa, focul și aerul.

El a fost un puternic susținător al folosirii sustenabile a apei și cultivării pământului, al comportamentului adecvat cu animalele, plantele și păsările. În acest context, modernitatea viziunii Profetului cu privire la mediu și conceptele introduse de cei care l-au urmat sunt în mod deosebit uimitoare pentru noi; anumite pasaje din Tradiția Profetului putând fi confundate cu ușurință cu elemente de discurs contemporan de mediu.

 

httpv://www.youtube.com/watch?v=eVu6v3VUkQw&feature=youtu.be

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Se încarcă...

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.