Totul este Dumnezeu
Scripturile hinduse ne învaţă că există mulţi zei, multe încarnări ale zeilor, persoane ale lui Dumnezeu şi că totul este Dumnezeu, Brahman. În pofida credinţei că sinele (atman) tuturor fiinţelor umane este în fapt Brahman, un sistem social opresiv a promovat ideea că brahmanii, casta preoţească, posedă supremaţie spirituală prin naştere. Ei sunt învăţătorii Vedelor şi reprezintă idealul purităţii rituale şi al prestigiului social. Pe de altă parte, casta Şudra este exclusă din statutul religios şi singurul lor rol în viaţă este acela de „a servi cu supunere” celelalte trei caste şi sutele lor de subcaste.
Potrivit filosofilor hinduşi moniţi, scopul omenirii este realizarea divinităţii proprii; urmând o cale (marga) de emancipare (mokshd) din circuitul renaşterii, ei urmăresc reabsorbţia sufletului uman (atman) în realitatea ultimă, Brahman. Pentru aceia care urmează calea bhakti, scopul este acela de a-L iubi pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a creat omenirea pentru „a se bucura precum părintele se bucură de copiii săi” (Srimad Bhagwatam).
Pentru hindusul obişnuit, principalul scop al vieţii constă în respectarea datoriilor sociale şi rituale şi a regulilor tradiţionale de conduită corespunzătoare castei – calea karmei. Deşi cele mai multe dintre textele religioase vedice, care se învârt în jurul ritualurilor de sacrificii prin ardere, au fost eclipsate de doctrinele hinduse şi practicile găsite în alte texte, Vedele rămân doctrina centrală a tuturor sectelor şi tradiţiilor hinduse. Veda este compusă din patru colecţii, cea mai veche dintre ele fiind Rigveda (Înţelepciunea versurilor).
În aceste texte, Dumnezeu este descris în cei mai confuzi termeni. Religia reflectată în Rigveda este un politeism preocupat în principal cu împăciuirea zeităţilor asociate cu cerul şi cu atmosfera, dintre care cea mai importantă a fost Indra (zeul cerurilor şi al ploii), Varuna (paznicul ordinii cosmice), Agni (focul sacrificiului) şi Surya (Soarele).
În textele vedice târzii, interesul pentru zeii din Rigveda scade şi politeismul începe să fie înlocuit printr-un panteism al sacrificiului lui Prajapati (Lordul Creaturilor), Cel care este Totul. În Upanişade (învăţături secrete privind ecuaţiile cosmice), Prajapati primește înțelesuri specifice conceptului de Brahman ‒ realitatea supremă şi substanţa universului ‒, înlocuind orice personificare, aşadar transformând mitologia în filosofie abstractă. Dacă conţinurile acestor scripturi erau tot ceea ce fiinţele umane aveau ca îndrumare, am putea concluziona că Dumnezeu a ascuns de omenire scopul creaţiei şi pe Sine.
Dumnezeu nu este autorul confuziei, nici nu doreşte dificultăţi pentru omenire. În consecinţă, când şi-a revelat mesajul final omenirii, în urmă cu o mie patru sute de ani, El S-a asigurat că a fost perfect păstrat pentru toate generaţiile următoare. În scriptura finală, Coranul (Qur’an), Dumnezeu Și-a revelat scopul în ceea ce privește crearea omenirii şi, prin intermediul ultimului Său Profet, El a clarificat toate detaliile pe care omul le-ar putea înţelege. În baza acestor revelaţii şi a explicaţiilor profetice vom analiza, în următoarele pagini, răspunsurile exacte la întrebarea: „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?”.