Întrebarea care apare aici este: cum ar putea toţi oamenii să creadă într-un singur Dumnezeu adevărat, date fiind mediile sociale şi culturale diferite din care provin? Pentru ca oamenii să poată fi responsabili cu privire la adorarea Unicului Dumnezeu adevărat, trebuie să aibă acces cu toţii la cunoaşterea Lui. Revelaţia finală ne învaţă că toate fiinţele umane au imprimată în propriile suflete, ca parte a naturii din care sunt creaţi, recunoaşterea Unicului Dumnezeu adevărat. În cel de-al şaptelea capitol al Coranului (Al-ʿAʾraf, versetul 172-173), Dumnezeu a explicat că, atunci când El l-a creat pe Adam, a făcut ca toţi descendenţii lui Adam să se ivească şi a luat din partea lor o mărturie, spunând:

„… «Nu sunt Eu Domnul vostru?», au răspuns ei: «Ba da, facem mărturie!»”

Allah a explicat apoi de ce a făcut ca întreaga omenire să fie martoră a faptului că El este creatorul şi Unicul Dumnezeu adevărat, demn de slavă. El a spus:

„… pentru ca voi să nu spuneți în Ziua Învierii: «Noi am fost fără grijă de aceasta!»” (Coran 7: 172).

Aceasta înseamnă că noi nu putem susţine în acea zi că nu am ştiut că Allah a fost Dumnezeul nostru şi că nimeni nu ne-a spus că trebuie să Îl slăvim doar pe Allah. Mai departe, Allah a explicat următoarele:

„Sau să nu spuneți: «Părinții noștri au fost politeiști mai înainte, iar noi suntem urmași după ei. Vrei Tu să ne pierzi pentru ceea ce au făcut cei mincinoși?»” (Coran 7: 173).

Aşadar fiecare copil este născut cu o credinţă firească în Dumnezeu şi o înclinaţie înnăscută de a-L adora doar pe El. Această înclinaţie înnăscută este numită în limba arabă fitrah. Profetul Muhammad a relatat faptul că Allah a spus: „Mi-am creat slujitorii în religia corectă, dar diavolii i-au făcut să o ia razna.” Profetul, de asemenea, a spus: „Fiecare copil este născut într-o stare de fitrah. Apoi părinţii lui îl fac evreu, creştin sau zoroastru.” Dacă acel copil ar fi fost lăsat în pace, el L-ar fi adorat pe Dumnezeu în propriul său mod, dar toţi copiii sunt influenţaţi de mediu. Deci, pe măsură ce copilul se supune legilor fizicii, pe care Allah le-a impus în natură, în acelaşi mod, sufletul lui se supune automat recunoașterii faptului că Allah este Domnul şi Creatorul lui. Dar dacă părinţii încearcă să îl facă să urmeze o altă cale, copilul, în primii ani ai vieţii sale, nu este suficient de puternic să se opună sau să reziste voinţei părinţilor săi.

În astfel de cazuri religia pe care copilul o urmează este una impusă de tradiţie şi de educaţie, iar Dumnezeu nu ţine cont de aceasta şi nici nu îl pedepseşte pentru religia sa până într-un anumit moment al vieţii sale.