A. A. Mawdudi

Credinţa în lumea de apoi a constituit mereu o patre componentă a credinţelor propovăduite de toţi profeţii fără excepţie. Aşa cum a procedat Muhammed şi ceilalţi profeţi au propovăduit la rândul lor acest crez în iminenţa zilei de apoi. Acest principiu constitue condiţia de bază pentru a deveni un bun musulman. Toţi profeţii au arătat, cu hotărâre, că cei care nu cred în ziua de apoi sau cei care se îndoiesc de ea, nu pot fi consideraţi credincioşi, întrucât negarea existenţei acestei zile anulează toate celelalte credinţe. Negarea credinţei în lumea de apoi anulează şi toate sancţiunile puse în vederea realizării unei vieţi normale şi îl împinge pe om în ghearele ignoranţei şi fărădelegilor. Un mic efort de gândire ne înlesneşte lămurirea acestei probleme.

De obicei atunci când doriţi să făptuiţi ceva în viaţa dv. cotidiană, mai înainte de toate vă gândiţi la consecinţele favorabile şi nefavorabile ale acesteia. Aşa este firea omului. Din instinct omul distinge ceea ce îi convine de ceea ce nu îi este folsitor. Nimeni nu doreşte să-şi piardă timpul şi energia făcând lucruri care nu-i folosesc la nimic, numai de dragul de a face ceva. Dar este ceva normal ca interesul omului să crească faţă de o muncă oarecare atunci când se convinge de utilitatea ei şi acest interes scade în măsura în care el este conştient de faptul că acea muncă nu este utilă pentru el. Un alt exemplu. De ce un copil îşi bagă mâna în foc? El face acest lucru pentru că nu-şi dă seama că focul frige. Tot aşa, de ce un copil nu vrea să-şi pregătească temele în mod conştiincios? Acest lucru se întâmplă pentru că el încă nu-şi dă prea bine seama de imporanţa invăţăturii şi ăn acelaşi timp nu prea are încă încredere în îndemnurile celor mari în această direcţie.
Iar acum să vă gândiţi la cinea care nu crede în lumea de apoi. Oare un astfel de om va mai accepta de bunăvoie credinţa lui Allah şi un mod de viaţă conformă cu voia şi legi Lui? Ce importanţă va acorda el unei asemenea vieţi? În concepţia lui, credinţa în Allah, nu-i schimbă viaţa cu nimic. Şi atunci, cum de va fi posibil ca acest om să mai aibe credinţă în poruncile lui Allah, în profeţii şi cărţile Lui? Ce altă putere îl mai poate îndemna pe acest om la luptă şi scarificii şi feri de tot felul de capcane ademenitoare?
Mai mult, dacă ne gândim mai bine vom înţelege că această credinţă în existenţa vieţii de aopi constitue cel mai important factor de orânduire a vieţii sale în această lume. Acceptarea sau refuzul acestei credinţe determină drumul unui om în viaţă.
Un om care are în vedere numai reuşitele şi nereuşitele sale în această lume este preocupat de foloasele şi pagubele care le poate avea doar în aeastă lume. În contrast cu acesta, cineva care crede în viaţa de apoi va trata ca fiind lucruri trecătoare toate câştigurile şi pierderile cu care se va confrunta în această lume şi de dragul unor foloase efemere, trecătoare, el nu-şi va periclita fericirea sa veşnică. Acesta va privi lucurile dintr-un unghi larg şi va avea în permanent în vedere binele şi răul veşnic. El va face bine semenilor săi, oricât de mare ar fi preţul plătit pentru acest bine şi se va feri de rău oricât de scump l-ar costa. El va aprecia lucrurile din unghiul de vedere al veşniciei lor şi nu va fi niciodată sclavul propriilorsale toane şi capricii.
Deşi, cei doi au concepţii diametral opuse despre ceastă viaţă. La primul, noţiunea de bine se confundă cu avantajele pe care i le oferă banul, bogăţia, aplauzele altora şi alte asemenea lucruri care îi aduc plăceri pământeşti. El luptă prin toate mijloacele pentru o poziţie socială de putere şi de renume. Să realizeze toate aceste scopuri ale sale şi să se înalţe cât mai sus constitue unica sa raţiune de a fi. Ca să reuşească în această direcţie el nu se dă înapoi de la niciun fel de căi murdare şi ilicite.
În contrast cu acesta, un credincios musulman are compet altă concepţie despre bine şi rău. După concepţia lui tot ce este după voia lui Allah este bine şi tot ce îl mânie este de rău. Oricât de greu ar fi preţul pentru un bine făcut oamenilor el continuă să fie un om bun şi cumsecade. El este convins că pentru binele acesta, care l-a costat atât de scump, va fi răsplătit de către Allah şi că adevărata răslată pentru el va fi răsplata care vine de la bunul Allah. El mai ştie că un om care a comis fapte rele, murdare, chiar dacă a scăpat de judecata oamenilor, el nu va putea scăpa de judecata lui Allah şi va răspunde după faptele comise.
Tocmai credinţa sau lipsa de cdredinţă constitue cauzele comportamentului diferit al oamenilor pe acest pământ. Cel care nu crede în viaţa de apoi, acela nu-şi poate modela viaţa după principiile şi canoanele islamului. Islamul porunceşte: Daţi milostenii celor săraci. La această poruncă răspunsul unui astfel de om va fi: „Nu dau, pentru că dacă dau milostenie mi se va împuţina averea, mai degrabă caut câştig şi mai mult pentru a avea şi mai mult”. Acest soi de om nu va ezita să fure în situaţii dramatice şi pâinea din gura nevoiaşilor.
Islamul ne învaţă următorul lucru: „ Spuneţi totdeauna adevărul şi fugiţi de minciună, chiar dacă ştiţi că urmează să câştigaţi imens spunând minciună şi că veţi pierde şi mai mult spunând adevărul”. Dar aceşti necredincioşi în replică spun: „Ce să fac cu adevărul care nu-mi foloseşte la nimic, ba din contră îmi provoacă numai prejudicii? De ce să nu folosesc minciuna care, fără niciun risc, îmi aduce numai beneficii, fără nici măcar să-mi păteze onoarea?”. Când cineva plimbându-se undeva ferit de ochii lumii găseşte întâmplător, ceva valoros, după islam el trebuie să-şi pună problema: „ Acest lucru găsit nu este al tău, deci nu-l lua!”. Dar acesta se gândeşte astfel: „ De ce să nu-l iau din moment ce nu am plătit niciun ban pentru el şi nu am depus niciun fel de efort ca să-l dobândesc! Nu m-a văzut nimeni ca să mă reclame la poliţie sau să mă condamne pentru acest gest al meu necinstit. Atunci de ce să nu-l însuşesc?” .
În situaţia când cineva în secret, dă altcuiva un obiect spre păstrare, după care, întâmplător decedează, atunci islamul îl avertizează pe acesta, zicând: „ Nu însuşiţi ceea ce vi s-a încredinţat spre păstrare şi daţi-l moştenitorului celui decedat!” . Dar acesta în replică spune: „ De ce să îl dau? Doar nu ştie nimeni că acela înainte de moarte, mi-a dat mie ceva. Atâta timp cât există posibilitatea să câştig ceva fără să am consecinţe neplăcute, atunci de ce să mă feresc!”.
În consecinţă, trebuie subliniat faptul că islamul oferă căile cele mai bune de urmat în diferitele împrejurări ale vieţii. Dar necredinciosul este întotdeauna tentat să nu ţină seama de acest lucru.
Islamul apreciază şi evaluează lucrurile având în vedere scopul lor final, pe când necredinciosul urmăreşte câştigul imediat, câştigul în această lume.

Sursa: Liga Islamică și Culturală din România