Dragostea este elementul esenţial al oricărei fiinţe, este lumina cea mai vie, forţa capabilă să reziste la orice şi să înlăture orice obstacol. Dragostea înalţă sufletul care o soarbe şi îl pregăteşte pentru călătoria spre eternitate. Sufletele care au aflat eternitatea prin dragoste încearcă să sădească şi în alte suflete ceea ce au dobândit prin apropierea lor de eternitate. Îşi închină viaţa acestei sfinte datorii. O datorie pentru care îndură orice greutăţi până la capăt, şi aşa cum rostesc „dragoste” cu ultima lor suflare, tot aşa exhală „dragoste” când sunt chemate la Judecata de Apoi.

Sufletele lipsite de dragoste nu pot atinge orizontul perfecţiunii umane. De-ar trăi şi o mie de ani, nu ar face nici un singur pas pe calea perfecţiunii. Oamenii lipsiţi de dragoste şi prinşi în laţul propriului egoism nu sunt în stare să iubească pe nimeni altcineva şi se săvârşesc fără a cunoaşte vreodată dragostea sădită adânc în orice fiinţă.

Copilul când se naşte este primit cu dragoste şi creşte într-o atmosferă de afecţiune, înconjurat de suflete iubitoare. Chiar dacă mai târziu în viaţă nu va mai cunoaşte o astfel de dragoste, va tânji după ea şi o va căuta mereu.

Soarele poartă semne ale dragostei: apa se evaporă, ridicându-se spre ele, se transformă în picături, în înalt, şi picăturile se întoc vesele pe pământ, pe aripile dragostei. Mii de flori răsar apoi cu dragoste, oferindu-şi zâmbetele primprejur. Picăturile de rouă de pe frunze strălucesc cu dragoste şi scânteiază vesele. Oile şi mieii zburdă cu dragoste, iar păsările cerului şi pământului ciripesc cu dragoste, unindu-şi vocile în imnuri ale dragostei.

Fiecare fiinţă se alătură marii orchestre a dragostei din univers, cântând simfonia ei proprie şi încercând să înfăţişeze, prin proprie voinţă sau atitudine, o ipostază a dragostei profunde care există în lume.

Dragostea are rădăcini atât de adânci în sufletul omenesc încât îi face pe mulţi să-şi uite căminul, şi multora le aduce pierzanie. Cei care nu au reuşit să-şi descopere dragostea care este parte din fiinţa lor văd în astfel de manifestări ale dragostei semne de nebunie!

Altruismul este un simţământ omenesc înalt care izvorăşte din dragoste. Toţi cei care se adapă la acest izvor devin mari eroi al omenirii. Ştiu să-şi smulgă din suflet orice simţământ de ură sau de duşmănie. Sunt eroi ai dragostei, care trăiesc şi după moarte. Aceste suflete înalte, care zi de zi aprind noi făclii ale dragostei în lumea lor interioară şi fac din inimile lor un izvor de dragoste şi de altruism, sunt întâmpinate cu braţele deschise şi mult iubite de oameni; au primit de la Marele Judecător dreptul la viaţă veşnică. Nici moartea şi nici Ziua de Apoi nu vor putea şterge urmele lăsate de ei.

Mama care îşi dăruieşte viaţa pentru copilul ei este o eroină a iubirii. Oamenii care îşi închină vieţile fericirii celorlalţi sunt mari devotaţi. Dar cei care trăiesc şi îşi dăruiesc viaţa pentru omenire sunt cinstiţi ca monumente ale nemuririi, puse la loc de cinste în inimile întregii omeniri. În mâinile unor astfel de oameni, dragostea devine un elixir magic care doboară orice obstacol. Devine cheia care deschide orice uşă. Mai devreme sau mai târziu, oamenii care posedă acest elixir şi această cheie vor deschide uşile către toate colţurile lumii şi vor răspândi mireasma păcii pretutindeni, prin candelele de dragoste pe care le ţin în mâinile lor.

Cea mai scurtă cale către inimile oamenilor este calea dragostei, calea Profeţilor. Cei care o urmează rareori întâmpină vreo stavilă. Chiar dacă unii, puţini la număr, li se împotrivesc, mii de alţi semeni de-ai lor îi primesc cu braţele deschise. Şi odată ce au fost bine primiţi datorită dragostei, nimic nu-i mai poate opri din a-şi atinge ţelul suprem, care este mulţumirea lui Allah.

Fericiţi şi dăruiţi cu mari daruri sunt cei care se lasă călăuziţi de dragoste. Nefericiţi sunt cei care trăiesc ca nişte orbi şi ca nişte surzi, necunoscători ai dragostei adânc sădite în sufletele lor!

O, Allah, Cel Preaînalt! Azi, când ura şi duşmănia îşi încolăcesc pretutindeni vălurile de întuneric, alergăm către dragostea Ta nesfârşită şi plângem la uşa Ta, rugându-Te să umpli de dragoste şi de simţăminte umane inimile robilor tăi nemiloşi şi făptuitori de rele!