Orbiți de evoluția științei în timpul secolelor 18 și 19 mulți vestici au considerat că religia este inutilă și o dată pentru totdeauna a capitulat în fața științei. Aproape toți psihologii și sociologii vestici eminenți s-au exprimat în termeni similari.
Astfel, Freud, de exemplu, a arătat inutilitatea oricărui fel de apărare pentru ceea ce religia susținea în timpurile moderne afirmă că viața omului traversează trei faze psihologice distincte: superstiția, religia și știința. Acum, fiind era științei toate religiei au fost considerate demodate.
După cum am explicat deja anterior în prefață existau unele cauze sigure care conduceau oamenii de știință în Europa să adopte o viziune a vieții opusă religiei și bazată pe dușmănia față de ea. S-a datorat marii controverse apărute între oamenii de știință si biserica creștină, ce i-au făcut să gândească – în mod justificat, bineînțeles – că orice susținea biserica a fost reacționar, regresiv, retrograd și superstițios și de aceea este necesar să se facă loc științei pentru a permite omenirii să înainteze pe calea civilizației.
Fără a aprecia diferența dintre condițiile de viață particulare dobândite în Europa în timpul acestui conflict nefericit și cei în propriul lor Orient islamic, oameni care s-au opus tradițiilor lor sacre, care în generațiile trecute și-au plecat capul în fața lor și-au cerut drepturile lor abrogate. Apoi, s-a răspândit imitația care a afectat Orientul islamic dominat și i-a făcut pe cei naivi dintre aceștia să creadă că singurul mod de a progresa era acela de a urma națiunile dominante ale Europei și că ei trebuie să renunțe la religia lor așa cum Europa deja o făcuse temându-se că vor fi prinși într-un abis al reacționalismului, regresului și înșelăciunii, dar acești oameni au neglijat faptul că și în Occident nu toți oamenii de știință renumiți se opuneau religiei; și nici operele lor nu militau pentru astfel de lucruri, pe de altă parte putem găsi unii intelectuali de mare valoare care eliberați de materialismul Europei păgâne au ajuns la concluzia că religia este o necesitate psihologică cât și intelectuală a omenirii.
Cel mai celebru dintre ei este astronomul James Jeans care și-a început cariera intelectuală ca un sceptic păgân dar a fost condus în final de cercetările sale științifice la concluzia că cele mai mari probleme ale științei nu pot fi rezolvate fără credința în Dumnezeu.
Faimosul sociolog Jeans Bridge a mers atât de departe în a lăuda islamul pentru obținerea unui amalgam victorios a laicului cu spiritualul într-un sistem armonios de gândire amestecat cu un cod de viață practic.
Binecunoscutul scriitor englez, Somerset Maugham a rezumat întreaga atitudine a Europei moderne față de religie când a remarcat că Europa a descoperit în timpurile prezente un nou Dumnezeu – știința, cu excepția celor vârstnici.
Dumnezeul științei s-a dovedit de fapt a fi extrem de schimbător, capricios și constant schimbând pozițiile, susținând astăzi ca fiind adevărat și real ceea ce a susținut ieri că ar fi fals și ilogic și vice versa, iar ca rezultat îi vedem pe „veneratorii” lor sortiți unei existențe de neliniște veșnică și anxientate, atunci cum își pot găsi ei liniștea sufletească cu un asemenea Dumnezeu capricios?
Această constantă neliniște de care vestul modern este afectat este o realitate, este confirmată de numărul mare de psihologi și tulburări majore care sunt atât de comune în comunitate vestică în ziua de azi.
Un alt rezultat al acestei divinizări a științei moderne constă în faptul că lumea în care trăim, este lipsită de toate înțelesurile și scopurile cu nicio putere mai înaltă sau poruncă de călăuzire, o lupta persistentă are loc între forțele opozante. Ca un rezultat, totul din această lume suferă schimbări: sistemul economic și politic se schimbă, relațiile dintre state și individuali se alterează, chiar și realitățile științifice se schimbă. La ce poate omul să se aștepte în afară de sărăcie și neliniște perpetuală într-o lume cu o atitudine atât de sobră, în care nu există nicio Putere Măreață către care să se întoarcă pentru susținere, putere și confort în această luptă dură a vieții.
Este religia și numai religia cea care poate reda umanității pace și liniște. Pune în om dragostea față de divinitate și curaj pentru a face față forțelor răului și tiraniei ca o condiție necesară de a obține mulțumirea lui Dumnezeu și pentru a face predominantă voința Lui pe pământ așteptând cu răbdare răsplata lui în Viața de Apoi. Nu are nevoie umanitatea de pace, liniște, confort, într-un singur cuvânt, religie?
Ce se va alege din om fără credință și care nu crede într-o viață eternă în Viața de Apoi? În acest context, viața omului pe pământ necesită noi dimensiuni deschizătoare de orizonturi mult mai înalte ale progresului dinaintea lui, în absență fiind inevitabil asuprit de un sentiment de lipsă de însemnătate, care înseamnă o scurtare virtuală a duratei totale de viață a omului, făcându-l o jucărie în mâinile propriilor sale dorințe și capricii care nu îl învață altceva decât să se îndepărteze pe cât posibil de cantitatea de mulțumire în timpul scurtei sale șederi pe pământ. Rivalități, bătălii sălbatice și conflicte asupra câștigurilor materiale, căci nu există o Putere mai măreață pentru controlarea dorințelor omului. Astfel, orbiți de capriciile și lăcomia lor, fiecare dintre ei vor să aibă parte de orice le cade în mâini în cel mai scurt timp posibil.
Astfel, omul se coboară la planuri mai joase ale gândirii și sentimentelor. Imaginația sa se scufundă și în același mod și idealurile și mijloacele de a le obține. Omenirea este sortită unei existențe cu veșnice războaie nimicitoare și oribile care abia îi permit să se înalțe spre mai înalte și nobile ale vieții. Într-o asemenea lume, nu există loc pentru dragoste și susținere deoarece oamenii sunt în totalitate obsedați de plăcerile lor carnale. Ei sunt conduși orbește de plăcerile lor. Cum reușesc ei în asemenea context să aibă aspirații înalte sau chiar să aprecieze sentimentele sincere ale omului?
Omul într-o asemenea lume fără îndoială câștigă unele profituri materiale. Dar cât de utile sunt când oamenii se ceartă constant pentru ele, fiecare fiind pregătit să taie gâtul fratelui său dacă este o oportunitate pentru propria sa bunăstare materială.
Materialismul afectează viața atât de mult încât realizările materiale ale omului sunt transmise fără sens și fără nicio folosință. Oamenii sunt înrobiți de lăcomie, capricii și avariție. Ei nu au absolut niciun control asupra lor. Nici nu pot spera vreodată să se elibereze de aceste dificultăți. În mod similar, națiunile, datorită unor asemenea cauze, sunt implicate în războaie devastatoare care afectează toată armonia vieții. știința cu toate armele sale cumplite este implicată în exterminarea rasei umane și distrugerea sa, mai degrabă decât în a ajuta omul și a contribui la bunăstarea sa.
Privită din acest context, religia înseamnă limitarea orizontului mintal al omenirii, deoarece viața nu face parte din această lume, dar continuă chiar după ea – o eternitate. Acest lucru aduce speranță în inima omului și îl încurajează să lupte cu fermitate împotriva răului și asupririi. Religia ne învață să iubim, să apreciem și frăția universală și este astfel singura cale de pace, prosperitate și progres care ea însăși constituie un motiv suficient pentru conservarea sa. Înzestrează omul în cele mai bune maniere pentru lupta dură a vieții. Mai mult, este credința și numai credința care poate inspira omul să se autodepășească și să sufere pentru susținerea idealurilor nobile și înalte. Odată îndepărtate de el nu îi este lăsat nimic spre care să tânjească și în care să își pună speranțele. El se schimbă brusc într-o brută. Mulți oameni caută să lupte pentru cauze nobile ale adevărului petrecându-și întreaga viață luptând și cu toate astea, nu au obținut nimic din punct de vedere material. Ce le-a inspirat pe aceste suflete nobile să lupte pentru o cauză care nu le-a adus nicio răsplată materială, și pentru care mai mult au pierdut și puținul pe care îl aveau? Fără îndoială, a fost unul dintre multele miracole ale credinței, pentru care, în privința motivațiilor egoiste, avariția, lăcomia, capriciile etc acestea niciodată nu pot face omul să obțină ceva într-adevăr bun, nobil sau de o valoare permanentă. De aceea, triumfurile materiale dobândite prin avariția egoistă sunt atât de puțin trăite și temporare încât stimulentul pentru un câștig imediat nu poate înzestra omul cu o personalitate, nici nu îi poate oferi curajul să aibă răbdarea în fața suferinței îndelungate pentru o cauză cu adevărat înaltă și nobilă.
– finalul părții întâi –
Sursa: Grupul Resurse Islamice