Eliberarea de prejudecati – partea 1

Majoritatea oamenilor acceptă tot ceea ce aud de la oamenii de ştiinţă ca fiind perfect adevărat. Nici măcar nu le trece prin minte că aceşti oameni de ştiinţă ar putea avea, la rândul lor, unele prejudecăţi filozofice sau ideologice. Problema care se pune aici este faptul că oamenii de ştiinţă evoluţionişti îşi impun propriile lor prejudecăţi şi viziuni filozofice asupra publicului, sub pretextul ştiinţei. Spre exemplu, deşi ei sunt perfect conştienţi de faptul că evenimentele întâmplătoare nu generează decât iregularitate şi confuzie, cu toate acestea, ei susţin că această extraordinară ordine, cât şi planificarea şi structura ce sunt vizibile în univers şi în organismele vii, au apărut ca rezultat al întâmplării.

Spre exemplu, un asemenea biolog observă cu uşurinţă că există o copleşitoare armonie în molecula unei proteine, cărămida vieţii, şi că nu există nicio probabilitate ca aceasta să fi apărut la întâmplare. Cu toate acestea, el pretinde că această proteină a apărut la întâmplare, în urmă cu milioane de ani, în condiţiile primitive ce ar fi existat atunci pe pământ. Şi el nu se opreşte aici; mai susţine de asemenea, fără nicio ezitare, că milioane de proteine s-au format la întâmplare şi că acestea, într-un mod uluitor, s-au adunat pentru a crea prima celulă vie. Mai mult decât atât, el îşi apără propria viziune cu o încăpăţânare oarbă. Iar această persoană este un om de ştiinţă „evoluţionist“.

Dacă acelaşi om de ştiinţă ar găsi, în timp ce s-ar plimba de-a lungul unui drum drept, trei cărămizi aşezate una deasupra celeilalte, cu siguranţă nu s-ar gândi niciodată că acele cărămizi au ajuns în acelaşi loc din pură întâmplare şi că apoi s-au urcat una deasupra celeilalte din nou, din pură întâmplare. Şi într-adevăr, orice om care ar face o asemenea presupunere ar fi considerat nebun.

Atunci, cum este oare posibil ca oameni care sunt capabili să evalueze raţional evenimente obişnuite, să adopte o asemenea atitudine iraţională atunci când este vorba de evaluarea propriei lor existenţe?

Nu este posibil să pretinzi că ai adoptat această atitudine în numele ştiinţei: o abordare ştiinţifică necesită ca oricând există două alternative cu şanse egale în ceea ce priveşte un anumit caz, să se ia în considerare ambele alternative. Iar dacă probabilitatea uneia dintre cele două alternative este mult inferioară, spre exemplu, de doar un procent, atunci, ceea ce trebuie făcut din punct de vedere ştiinţific şi raţional este să se ia în considerare cealaltă alternativă, a cărei probabilitate este de 99 de procente, ca fiind cea validă.