Cei care păstrează mereu vii în sufletele lor aceste sentimente de siguranță și de pace, nu pot săvârși decât fapte bune, iar acțiunile lor sunt înconjurate numai de bunătate, știind că Cel Iertător le va oferi iubire în schimb:

Acelora care cred și săvârșesc fapte bune, Cel Milostiv le va arăta iubire. [Maryam 19:96]

Oamenii credincioși se gândesc la cei din jurul lor, la o bună înțelegere cu semenii lor. Ei refuză să acționeze împotriva lor sau să se răzbune și chiar și în momentele cele mai grele încearcă să nu se lase pradă mâniei și furiei și răspund răului cu bunătate, pentru că știu că răutatea este o caracteristică a lui Sheitan, audhu billeh. Credinciosul luptă continuu cu propriile trăiri, astfel încât, in shaa Allah, să reușească să fie o persoană mai bună. De aceea, nu are timp să observe și să se intereseze de acțiunile celor din jurul lui, nu are timp să judece acțiunile celorlalți, pentru că este mult prea preocupat de propria bătălie interioară. Un om pios ar trebui să încerce în primul rând să se întoarcă spre sine însuși și să încerce să se cunoască pe sine înainte să se întoarcă spre ceilalți și să analizeze faptele celorlalți. În zilele noastre, este greu să apelăm la autocritică, să observăm propriile noastre slăbiciuni, să redescoperim abilitățile, să analizăm lucrurile câștigate și pe cele pierdute; deși, numai astfel ne putem apropia de Allah subhanahu wa ta’ala.

Credinciosul nu se teme de momentele în care ordinea și echilibrul său sunt distruse, pentru că el știe că această lume este un loc al rezistenței, în care el trebuie să fie răbdător. În orice situație s-ar afla, el vede dincolo de greutatea acesteia, nu își pierde speranța în ajutorul lui Allah subhanahu wa ta’ala și rămâne răbdător, căutând soluții. Răbdarea (as-sabr) reprezintă o virtute pe care musulmanul o cultivă în tot ceea ce face și pe care o are sădită adânc în interiorul sufletului său. El știe că acest sentiment este unul dintre cele mai importante caracteristici ale credinței sale, reprezentând una dintre cele două jumătăți ale credinței sale, alături de slăvirea și mulțumirea lui Allah subhanahu wa ta’ala.

Răbdarea este asemenea unei călăuze în viața unui musulman, care luminează ca o torță printre numeroasele sale probleme. Ea înseamnă acceptarea voinței lui Allah Preaînaltul cu capacitatea de a îndura suferința. Allah subhanahu wa ta’ala nu a creat această lume pentru a oferi doar mulțumire, fericire și liniște, ci El, Preaînaltul, a lăsat pe acest pământ nenumărate ispite, prin care cei credincioși sunt încercați permanent. Timpul pe care omul îl petrece în această viață este o permanentă căutare și o continuă luptă cu diversele probleme pe care viața le provoacă. Întreaga sa existență este presărată cu o multitudine de experiențe, unele pozitive, altele negative. El trece dintr-o experiență în alta, numai astfel el putând evolua spre adevărata cunoaștere, care este drumul cel mai sigur spre credință.

Așa cum în cazul relațiilor interumane trebuie să apară anumite evenimente care determină cunoașterea persoanei de lângă tine, așa și credința musulmanului este permanent încercată de către Allah subhanahu wa ta’ala. El trebuie să fie încercat, să aibă parte de cele mai grele încercări, pentru a se putea distinge adevăratul credincios. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Sfânt:

Veți fi încercați [în privința] bunurilor voastre și [în privința] sufletelor voastre. Veți auzi de la cei cărora cartea le-a fost dăruită înaintea voastră și de la idolatri multe sudălmi. Iar dacă sunteți răbdători și sunteți evlavioși, [cu siguranță] acesta este unul dintre lucrurile cele mai de preț. [Aal-‘Imran, 3:186]

De asemenea, tot în Coranul cel Sfânt stă scris:
Oare socotesc oamenii că vor fi lăsați [în pace], dacă vor spune «Noi credem!» și că ei nu vor fi încercați? ~ Noi i-am încercat pe cei dinaintea lor și Allah îi cunoaște pe cei care spun adevărul și îi cunoaște pe cei care mint [în privința credinței]. [Al-‘Ankabut, 29:2-3]