Societatea a fost purtată pe aripile istoriei, trăind epoci diverse, care au adus cu sine numeroase schimbări privind modul de comportare și de gândire al oamenilor. În prezent, trăim o perioadă de mari căutări, în care umanitatea este împresurată de știință și tehnologie, iar valorile și tradițiile străvechi au fost cu totul uitate. Multă lume se îndepărtează de valorile spirituale și de Calea cea Dreaptă pe care Allah subhanahu wa ta’ala ne-a arătat-o, bazându-și existența pe raționamente greșite, dominate de gândire și de logică.
Oamenii ar trebui să devină conștienți că trecerea lor pe acest Pământ este asemeni unei adieri de vânt și, de aceea, este de dorit să se îndrepte permanent spre căutarea mulțumirii lui Allah Preaînaltul, îndeplinindu-și îndatoririle pe care El, subhanahu wa ta’ala, le-a lăsat, fiind motivați de bucuriile cerești și de mulțumirea Creatorului lor. Cu toții ar trebui să reușim să găsim un echilibru între puterea gândului și spirit, să unim inima cu gândirea, acordând o foarte mare importanță conștiinței și valorilor morale, devenind astfel liberi în căutarea Drumului cel Drept și slujindu-L în totalitate numai pe Allah subhanahu wa ta’ala.
În căutarea acestui echilibru, este necesar ca omul să realizeze faptul că Allah Preaînaltul a creat totul, atât această lume, cât și Viața de Apoi și că lucrurile materiale, precum banii, averea, confortul – lucruri prețuite de foarte multe persoane în prezent – nu înseamnă nimic, nu au nicio valoare și că doar propriile fapte și bunătatea sunt căi sigure pentru a avea parte de Casa cea Veșnică, fiecare având parte în Viața de Apoi doar de ceea ce a agonisit în scurta perioadă pe acest Pământ:
Ci caută cu ceea ce ți-a dăruit Allah Casa cea veșnică! Și nu uita partea ta din această viață! Și fă bine, așa după cum și Allah ți-a făcut ție bine! Și nu umbla după stricăciuni pe pământ, fiindcă Allah nu-i iubește pe cei care fac stricăciune. [Al-Qasas 28:77]
În această lume, omul este dator să urmeze modelul de perfecțiune pe care Allah Preaînaltul ni l-a lăsat prin persoana Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care simțea Lumea de Apoi în timp ce trăia în această lume, potolind durerile pe care această lume le aducea cu binefacerile promise pentru Viața de Apoi, simțind Cerurile înainte de a se îndrepta spre Paradis, prin măreția credinței sale.
Doar credința sinceră și de nezdruncinat este cea care îl apropie pe om de forma sa desăvârșită, cu care a fost creat. Allah Preaînaltul a creat ființa umană cu cea mai frumoasă înfățișare, din toate punctele de vedere, atât material, cât mai ales spiritual. Omul este forma perfectă a Creației Divine și trebuie să fie conștient de darul minunat pe care I l-a făcut Cel Milostiv, altfel, răsplata lui fiind Focurile Iadului:

Noi l-am creat pe om cu cea mai frumoasă înfățișare, ~ Apoi îl întoarcem pe el în locul cel mai de jos, ~ Fără de aceia care cred și împlinesc fapte bune, căci ei vor avea parte de răsplată neîntreruptă. [At-Tin 95:4-6]
Credinciosul se încrede total în Allah Preaînaltul şi Preaslăvitul, pentru că știe că nu există altcineva care merită să fie slujit cu excepția Sa, că El este Creatorul și Singurul care poate judeca omul. Nu există nimic asemenea Lui, tot ceea ce se petrece în această lume, văzut sau nevăzut, este cunoscut doar de Allah subhanahu wa ta’ala. De aceea, orice om își îndreaptă gândurile sale și cere iertare numai de la Allah:
Deci să știi că nu există altă Divinitate afară de Allah și cere iertare pentru păcatele tale și pentru dreptcredincioși și dreptcredincioase! Allah cunoaște umbletul vostru pe Pământ și odihna voastră. [Muhammed, 47:19]

Astfel, ființa umană trebuie să fie devotată numai lui Allah subhanahu wa ta’ala, să caute cu toată inima sa Mulțumirea Lui. În ciuda tuturor circumstanțelor în care se găsește, faptele credinciosului trebuie să fie în concordanță numai cu ceea ce dorește Allah subhanahu wa ta’ala. Prefăcătoria, ipocrizia, habotnicia, excesele în exprimarea credinței sunt doar câteva dintre faptele care amenință credința. Sunt persoane care vor să pară foarte credincioase, își manifestă religiozitatea doar în forma exterioară sau se preocupă mai mult de nevoile celor străini decât de nevoile celor care le sunt aproape, iar acest tip de comportament nu face altceva decât să îi îndepărteze de Creatorul a Tot și a Toate. Între toate acestea, trebuie să existe o balanță care să echilibreze relația omului cu lumea și relația lui cu cei apropiați.