app

Al-Barzakh

Al-Barzakh

 

Stadiul prin care trebuie să treacă fiecare persoana după ce viata de pe acest pământ se încheie, are mai multe denumiri, cum ar fi: Al-Qiyaamah as-Sughra (mica înviere), al-Barzakh (intervalul) şi al-Mawt (moartea).

 

În limba arabă barzakh înseamnă o barieră între două lucruri. Allah spune:

 

„…Şi a făcut între ele un perete şi un baraj de netrecut.”

(Coran 25: 53)

 

În terminologia de specialitate, barzakh se referă la perioada de timp dintre moarte şi Ziua Judecăţii. Allah spune:

 

„…Iar în urma lor este o despărţire, până în ziua când vor fi sculaţi din morţi”

(Coran 23: 100)

 

Mujaahid a spus: Acesta (intervalul) este ceea ce se afla între moarte şi Ziua Judecăţii. Lui Ash-Shaa’bi i-a fost spus că cutare şi cutare a murit. Acesta a spus ca ei nu se află nici în lumea asta nici în Lumea de Apoi.

 

Ibn al-Qayyim a spus: „Chinurile şi binecuvântările mormântului reprezintă o altă denumire pentru chinurile şi binecuvântările barzakh-lui, care la rându-i reprezintă perioada de timp dintre moarte şi Ziua Judecăţii. Allah spune:

 

„…Iar în urma lor este o despărţire, până în ziua când vor fi sculaţi din morţi”

(Coran 23: 100)

şi oamenii din acest barzakh pot vedea şi această lume şi Lumea de Apoi.”

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Se încarcă...

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.