Adnan Ash-Shareef
“ŞI PE CELE CARE POARTĂ POVARA”
Norii acoperă în fiecare moment întinse suprafeţe ale pământului şi, indiferent dacă sunt nori joşi, mijlocii sau înalţi, ei reprezintă un rezervor de energie compusă din apă şi căldură, aflate în mişcare, pe care vânturile îi risipesc în diverse zone ale globului pământesc, în funcţie de voinţa lui Allah. Se cunoaşte că toţi norii care acoperă pământul la un moment dat conţin doar o miime din apa pământului, adică şase mii de milioane de tone apă (în cifre aproximative, greutatea pământului este de şase mii de miliarde de tone, iar apa reprezintă o miliardime din greutatea pământului, adică şase mii de miliarde de tone, iar norii reprezintă într-o singură zi o miime din greutatea apei de pe pământ, adică şase mii de miliarde de tone).
Până în secolul al XVII-lea, predomina convingerea că norii nu ar exista decât în strat gros de aer rece, însă, savantul francez Descartes a afirmat pentru prima oară că aerul şi vaporii de apă sunt două lucruri diferite. Coranul cel Sfânt a făcut o distincţie clară între vânturi şi nori în zeci de versete şi a evidenţiat rolul pe care vânturile îl au în apariţia norilor, în deplasarea lor, în adunarea şi distribuţia lor, în producerea ploii şi a frigului.
Meteorologia nu a adăugat nimic în plus la acestea, în afara unor detalii. Coranul Cel Sfânt a rezumat descrierea norilor cumulus, a norilor care provoacă tunete sau produc zăpadă şi ploaie, în următoarele cuvinte ale lui Allah PreaÎnaltul:
“Nu ai văzut tu (omul a văzut acest lucru abia în a doua jumătate a secolului XX) că Allah mână norii, apoi îi împreună pe ei, apoi îi face grămadă şi apoi vezi tu ploaia (apa) ivindu-se din ei? Şi El face săcoboare din munţii Lui, grindină (omul nu a văzut acest lucru, decât în secolul XX, cu ajutorul avioanelor, dirijabilelor şi al sateliţilor artificiali, că norii cumulus, aducători de ploaie, şi tunete, seamănă cu nişte munţi şi că ei sunt reci, adică sunt compuşi din apă îngheţată) şi loveşte cu ea pe oricine voieşte El. Iar scăpărarea fulgerului ei aproape că răpeşte vederea” (An-Nur: 43).
Această descriere a forţei luminii fulgerului este confirmată de piloţii care întâlnesc furtuni cu tunete.
“Allah este Cel care trimite vânturile şi ele ridică norii, iar El îi risipeşte pe cer, aşa după cum voieşte, şi îi face pe ei bucăţi şi vezi atunci ploaia cum iese din mijlocul lor” (Ar-Rum: 48).
Cuvântul “ridică” înseamnă “stârnesc”, “fac să apară”, “înalţă”, “risipesc” şi acestea sunt câteva caracteristici ale vânturilor care fac să se ivească, risipesc şi stârnesc norii, căci, nu există nori fără vânt.
În următorul hadis nobil găsim informaţii uluitoare despre tipurile de vânturi şi rolul pe care ele îl joacă în privinţa norilor, iar ştiinţa nu a descoperit aceste lucruri decât după trecerea a treisprezece secole de la Revelaţie:
“Vânturile sunt opt: patru dintre ele sunt pedeapsă şi patru dintre ele sunt îndurare. Pedeapsă sunt vijelia, vântul violent şi rece, vântul neaducător de ploaie şi cel care vine doar cu tunete. Îndurare sunt cele care împrăştie, cele vestitoare, cele trimise şi cele care risipesc. Allah le trimite pe cele trimise şi ele agită norii, apoi le trimite pe cele vestitoare care fecundează, apoi le trimite pe cele care risipesc şi care poartă norii ce provoacă ploaia, apoi le trimite pe cele care împrăştie pentru a împrăştia ceea ce voieşte El”.
sursa: Revista franceză „Știința și viața”, martie 1991