Adnan Ash-Sharif
Din punct de vedere lingvistic, cuvântul „aid” înseamnă ”putere” şi face parte din aceeaşi familie cu verbele”wada”şi ”aiiada”, care înseamnă ”a întări”. Acest sens al cuvântului “azd” îl deducem şi din cuvintele Lui ALLAH Preînaltul:
Şi adu-ţi aminte de robii Noştri Avraam, Isaac şi Iacob cei cu putere (în adorare şi credinţă) şi cu pricepere. (Sad: 45); ”Adu-ţi aminte de robul Nostru David, stăpânul puterii, cel care a arătat căinţă!’ (Sad: 17),
ca şi din versetele duble ale Lui ALLAH Preaînaltul, care le explică pe acestea:
Oare nu văd cei care nu cred, că cerurile şi pământul au fost toate împreună şi că Noi le-am despărţit? (Al-Anbiya: 30);
Sunteţi voi mai greu de făcut sau cerul pe care l-a înălţat EL?/ EL a ridicat bolta lui şi l-a orânduit pe deplin. (An-Nazi’at: 27-29).
Aceasta pentru că, separarea cerurilor şi a pământului generează în mod obligatoriu expansiunea lor. În lumina trecerii în revistă a istoriei descoperirii Universului, devin vizibile sensurile miraculoase ascunse în versetele cele sfinte, de mai sus.
În anul 1912, cercetătorul Melvin Slipher a constatat că celelalte galaxii se îndepărtează în mod crescând de galaxia noastră.
În anul 1916, Einstein a formulat teoria relativităţii generale, care confirmă expansiunea Universului.
În anul 1929, savanţii Humason şi Hubble au elaborat teoria expansiunii Universului, iar Hubble a stabilit regula care-i poartă numele sau legea creşterii distanţei dintre celelalte galaxii şi galaxia noastră, şi graţie acestei legi s-a putut calcula vârsta Universului .
O dată cu progresul fizicii moderne a devenit posibil prin studierea spectrului luminii aştrilor şi galaxiilor şi schimbarea lor spre roşu, calcularea vitezei cu care se îndepărtează galaxiile unele de altele (pe măsură ce aştrii şi galaxiile se îndepărtează de noi, spectrul lor se schimbă spre roşu). Grupul de stele cunoscut sub numele de constelaţia Gemenilor se îndepărtează de galaxia noastră, numită Calea Lactee, cu o viteză de 1200 kilometri pe secundă. Constelaţia Hidrei, separată de noi de o distanţă de aproximativ două miliarde de kilometri, se indepărtează de noi cu 60000 de kilometri pe secundă. În general, galaxiile şi ansamblurile de galaxii se aseamănă cu nişte mase de gaze şi fum uriaşe, care continuă să se extindă şi să se risipească. O dată cu aceasta, se extinde şi Universul, începând din momentul în care s-a produs explozia fantastică în masa primară de gaze. Savantul astronom contemporan Hubert Reeves compară Universul cu un calup de budincă – pudding – peste care s-au presărat boabe de strugure, care sunt asemenea galaxiilor. Acest calup se extinde într-un spaţiu pe care şi-l creează, aşa cum se extinde calupul de budincă în cuptor. 
Răspunzând unei întrebări care i-a fost adresată în legătură cu teoria expansiunii Universului şi dacă aceasta este un adevăr ştiinţific, acest astronom a spus: ”Astăzi putem afirma că expansiunea Universului este cvasicertă.
În plus, savanţii astronomi afirmă ca explozia masei gazoase primare şi expansiunea neîntreruptă a Universului, rezultată din această explozie, reprezintă cauza logică a întunericului din Univers, care este cvasigol, în pofida milioanelor de miliarde de aştri care plutesc prin el.
Marea explozie şi expansiunea Universului se află, de asemenea, la originea răspândirii luminii, după ce a fost reţinută în interiorul masei gazoase primare, neputând să se elibereze din ea, datorită forţei gravitaţionale existente în acea masă.
În Cartea cea Sfântă a Lui ALLAH, citim următoarele cuvinte care explică acest lucru:
”Sunteţi voi mai greu de făcut sau cerul
pe care l-a înălţat EL?/ El a ridicat bolta lui şi l-a orânduit pe
deplin” (An-Nazi’at: 27-28).
Cosmologia a dovedit astăzi că înălţarea cerului şi orânduirea lui s-au datorat ridicării grosimii Universului, adică prin expansiunea lui, rezultată din marea explozie.
”El a făcut întunecată noaptea lui şi a scos la iveală ziua lui” (An-Nazi’at: 29).
Universul a fost, timp de trei sute de mii de ani, după apariţia sa, întunecos. După trei sute de mii de ani de la formarea Universului, a apărut lumina. Acest lucru s-a întâmplat când particulele de lumină (fotonii), din care ea este constituită, au putut să părăsească masa iniţială a Universului după ce forţa de împingere, rezultată din explozia care s-a produs în masa primară a Universului, a izbutit să învingă forţa gravitaţiei din interiorul ei, care ţinea particulele de lumină şi le împiedică să apară şi să se răspândească. Aşadar, lumina nu a apărut decât cu trei sute de mii de ani în urmă, după apariţia Universului, iar aceasta datorită marii explozii şi expansiunii care s-au produs în masa primară a Universului. Întunericul a fost în existenţa sa, anterior luminii, aşa după cum a confirmat fizica modernă, dar şi Coranul cel Sfânt s-a referit la acest lucru, căci ALLAH Preînaltul a grăit:
Laudă Lui ALLAH, care a creat cerurile şi pământul şi a rânduit întunericurile şi lumina. (Al-An’am: 1).
De ce este noaptea neagră?
Astronomii s-au întrebat, de sute de ani, care este cauza întunericului nopţii, în pofida miliardelor de stele şi galaxii, care strălucesc în timpul nopţii, dar nu au putut să dea un răspuns ştiinţific la această întrebare, decât în secolul al XX-lea, prin prisma teoriei expansiunii Universului, care îndepărtează şi dispersează lumina stelelor şi a galaxiilor. Noaptea este neagră, din cauză că nu există suficiente stele pentru a umple cerul cu lumină. Cu cât Universul se extinde mai mult, cu atât se dispersează lumina stelelor şi ajunge şi mai slabă şi din această cauză apare noaptea neagră. În Cartea Lui ALLAH se face o referire clară referitoare la faptul că sporirea grosimii cerului, adică expansiunea Universului este cea care a orânduit cerul şi i-a făcut noaptea întunecoasă şi a scos lumina lui, aşa cum s-a explicat cu câteva rânduri mai sus.
O dată cu acordul majorităţii astronomilor asupra expansiunii Universului în a doua jumătate a secolului al XX-lea, a căzut ipoteza eternităţii şi a vechimii Universului şi s-a confirmat ştiinţific că Universul are început şi sfârşit. Ultimii care au acceptat acest adevăr – după ce i s-au opus cu înverşunare aşa cum am atătat mai sus, au fost astronomii materialişti, ateişti, ale căror doctrine au pretins vechimea şi eternitatea Universului. Laudă Lui ALLAH, a cărui promisiune s-a adeverit, obligându-i pe cei trufaşi să recunoască implicit existenţa Sa, în pofida voinţei lor, adeverindu-se spusele Lui ALLAH Preaînaltul:
Vedeţi voi? Dacă el (Coranul) este de la ALLAH şi voi îl tăgăduiţi, atunci cine se află în rătăcire mai mare decât acela care este într-o schismă adâncă?/ NOI le vom arăta semnele Noastre (în cele mai îndepărtate) zări (ale pământului) şi în sufletele lor înşişi, astfel încât să le fie limpede că el (Coranul) este Adevărul. Oare nu este de ajuns că Domnul tău este martor la toate?/ Ei sunt în îndoială în privinţa întâlnirii cu Domnul lor, dar El este Cel care cuprinde toate lucrurile (cu ştiinţa Sa). (Fussilat: 52-54).
islamulazi.ro