Auzul şi aparatul auditiv

 

“Şi El este Acela care v-a creat vouă auzul şi văzul şi inimile, însă voi doar puţin Îi aduceţi mulţumire”.

Allah Preaînaltul a menţionat în şaisprezece versete sfinte auzul şi văzul şi în toate aceste versete cuvântul auz apare înaintea
cuvântului văz. De asemenea, cuvântul Cel care Aude – una din calităţile lui Allah Măreţul – apare însoţind calităţile Atoateştiutorului
şi Văzătorul, precedându-le de fiecare dată. Ceea ce ignoranţii şi tendenţioşii şi-au închipuit a fi doar o repetiţie este în realitate o
atenţionare a cercetătorului să mediteze asupra sensurilor adânci ascunse în aceste versete asemănătoare, care se explică şi se
completează unul pe altul.

De ce auzul apare înaintea văzului în Coranul Cel Sfânt?

Unele surse referitoare la embriologie (vezi în Enciclopedia Medicală Franceză, articolul: Urechea ), plasează începutul formării auzului înaintea formării văzului, situându-l în cea de a treia săptămână de sarcină, în vreme ce începutul formării ochilor este plasat în săptămâna a patra de sarcină. Poate că aceste surse să fie cele mai corecte – Allah ştie cel mai bine! Alte surse afirmă că formarea simţului auzului începe în săptămâna a patra de sarcină şi ia sfârşit în luna a patra de la începutul ei.

Fetusul aude şi reacţionează la sunetele exterioare şi interioare, aşa cum sunt bătăile inimii mamei, încă din luna a şasea de viaţă, dar
nu le înţelege. Simţul văzului, în schimb, începe să se formeze din săptămâna a treia şi se încheie la începutul lunii a şasea.

urechea
Capacitatea de a vedea şi de a distinge lucrurile începe în luna a treia de viaţă. Unii autori afirmă că fetusul ar înţelege sunetele pe care le aude şi le-ar distinge încă din luna a şasea de sarcină, dar acest fapt nu este decât un reflex condiţionat, fără să presupună nici un fel derecunoaştere. Revelaţia lui Allah Preaînaltul, cuvântul hotărâtor în ceea ce priveşte corectitudinea ştiinţelor, este în opoziţie cu aceste teorii ştiinţifice:

Allah v-a scos pe voi din pântecele mamelor voastre, fără ca voi să aveţi ştire de ceva, şi v-a dat vouă auzul şi văzul şi inimile, pentru ca voi să fiţi mulţumitori”(An-Nahl:78).

Din punct de vedere fiziologic, simţul auzului este mai important decât simţul văzului pentru dezvoltarea capacităţilor mentale şi afective ale copilului. Nefuncţionarea organului auzului la noul-născut şi la copil este unul din motivele principale (30% din cazuri, conform datelor statistice) ale înapoierii mintale congenitale, în vreme ce pierderea vederii în copilărie este doar rareori însoţită de înapoierea mintală, ba mai mult decât atât, multe genii din domeniul literaturii şi artelor sunt dintre aceia care şi-au pierdut vederea în timpul copilăriei. Aparatul auditiv este într-atât de precis, de complex şi de minunat alcătuit că nu vrem să-l facem pe cititor să rătăcească labirinturile detaliilor care-i interesează pe specialişti.

Este de ajuns să amintim că urechea poate să deosebească patruzeci de mii de tonuri diferite ca intensitate şi frecvenţă, pe care
urechea exterioară şi medie le transmit urechii interioare care le transformă într-un flux nervos, transmis de nervul auditiv sistemului nervos central, care le programează, le descifrează şi le raţionalizează, pentru ca după aceea toate organele corpului omenesc să răspundă şi să acţioneze în funcţie de conţinuturile mesajelor. Şi toate aceste operaţiuni au loc în numai câteva fracţiuni de secundă. Ne vom limita în cele ce urmează la prezentarea liniilor principale ale simţului auditiv din punct de vedere anatomic şi fiziologic.

Simţul auzului începe cu urechea exterioară şi sfârşeşte în creier. În mod foarte simplu, simţul auditiv este alcătuit din urechea externă, urechea medie şi urechea internă care se termină cu nervul auditiv care transformă oscilaţiile sonore în flux nervos, pe care centrul auzului din creier îl preschimbă într-un limbaj inteligibil. Acest lucru se întâmplă în câteva fracţiuni de secundă, aşa după cum am spus. Principalele secţiuni ale urechii sunt:  pavilionul, canalul auditiv extern şi timpanul.

– este o mică încăpere osoasă care conţine trei oscioare numite după forma lor: ciocanul, scăriţa şi nicovala, legate între ele prin ligamente şi muşchi extrem de mici. Urechea medie comunică la rândul ei cu faringele printr-un canal numit trompa lui Eustache şi cu urechea internă printr-o deschizătură rotundă, iar de urechea externă este legată prin membrana timpanului. Are forma unei cochilii osoase şi de aceea se mai numeşte şi melc. Volumul ei nu depăşeşte un centimetru cub. Din ea derivă trei cadre osoase incomplete – canale semicirculare. În interiorul cochiliei se află un lichid limfatic în care plutesc aproximativ o sută de mii de celule auditive care alcătuiesc nervul auzului ce se sfârşeşte în creier, iar cochilia este înconjurată de un alt lichid.  Cităm descrierea lui de la pagina 394 până la pagina 397 – Allah să-l răsplătească numai cu bine pentru ea! – şi recomandăm tuturor musulmanilor să o citească, precum şi tuturor acelora care caută calea

credinţei ştiinţifice ferme:

“Pe scurt, îţi spun că dacă nu ar fi existat aceste orânduieli perfecte care pornesc de la partea exterioară numită pavilion, spre
timpan şi apoi spre urechea medie şi mai departe spre urechea internă, ajungând la nervul auditiv, sunetele nu ar fi putut ajunge la creier într-o manieră suportabilă sau inteligibilă niciodată. Toate aceste cartilagii în zig-zag şi coridoare sinuoase, încăperi care se întrepătrund, canale neîntrerupte, membrane întinse, orificii blocate, oase suspendate, plăci întinse, scări care coboară şi urcă, lichide care curg sau stau pe loc, pungi mici şi pietricele mărunte, toate acestea au fost create şi îmbinate perfect, pentru distribuirea vibraţiilor sonore într-o manieră care le slăbeşte pe cele puternice şi le întăreşte pe cele slabe, pentru ca aparatul auditiv să fie protejat de orice zguduire şi de orice şoc, simţind cea mai plăcută melodie şi cel mai slab sunet. Dacă nu crezi în hazard, întreabă celulele boţului de carne care a creat urechea, căci ele, după câte se pare, sunt inteligente şi înţeleg, înţelepte şi cunoscătoare ale naturii lucrurilor, ale particularităţilor, legilor şi tainelor lor.

Sunetele ajung la noi cu undele de aer, unele din aceste unde sunt puternice, acute şi aspre, iar altele sunt slabe şi blânde; unele cad
vertical şi altele vin lateral. 
Hazardul a creat pavilionul urechii, pe care l-a făcut din cartilagiu, între os şi carne, iar în interiorul lui a făcut cute şi îndoituri pentru a primi undele sunetelor şi a le reflecta de pe o cută pe alta, conducându-le la canalul auditiv.

Hazardul a ştiut că vânturile care poartă sunetele pot să fie violente şi pot purta particule de praf şi insecte şi de aceea a făcut
canalul cotit şi arcuit în sus pentru a apăra cu cotirea lui de izbirea vânturilor şi cu gardul şi lichidul lui cleios de corpurile şi particulele dăunătoare, împiedicându-le să ajungă la membrana delicată şi slabă a timpanului.

Unele sunete sunt slabe, şoptite şi de aceea a făcut canalul auditiv în forma unei grote umplute pentru întărirea şi amplificarea
sunetelor prin ecou, aşa cum auzim în băi şi în grote sunetele slabe repetate de ecou.

A ştiut că membrana întinsă ca o tobă este cel mai bun corp solid pentru transmiterea sunetului şi a creat membrana timpanului,
membrana orificiului ovaloid şi celelalte membrane din urechea internă.

A ştiut că dacă un corp solid mic se fixează la capătul unei membrane întinse, încordate, aceasta transmite mai bine vibraţiile
sonore şi a creat cele trei oscioare pe care le-a legat între membrana timpanului şi membrana orificiului ovaloid. A ştiut că orice corp solid înconjurat de un mediu diferit de el în esenţa sa trimite vibraţiile în esenţa lui cu o putere mai mare decât le
trimite în mediul care-l înconjoară şi de aceea a făcut ca cele trei oscioare să stea suspendate în aer, înconjurându-le şi separându-le de oasele capului.

A făcut acest lucru în placa helicoidală, pe care a înconjurat-o cu un lichid cu o compoziţie diferită de a ei, astfel încât vibraţiile care trec prin oscioare şi prin placa helicoidală să nu fie transmise oaselor cutiei craniene şi să se risipească în ele.

A ştiut că oscioarele pot fi afectate, împiedicându-li-se acţiunile de transmitere a sunetului de la membrana timpanului la membrana orificiului ovaloid şi a creat orificiul circular pe care l-a acoperit cu o membrană care ajută la conducerea sunetului în urechea internă şi a făcut pentru fiecare din cele două orificii o cale-scară în interiorul cochiliei.

A ştiut că forma helicoidală este cea mai potrivită pentru dispunerea fibrelor nervoase acustice pe o suprafaţă largă în cadrul
unui corp mic, îngust şi de aceea a creat cochilia şi a făcut în ea canalul helicoidal cu două scări: una care urcă în formă de coridor din orificiul ovaloid iar a doua care coboară la orificiul circular, iar în canalul helicoidal a plasat acea suprafaţă osoasă cu membrană care secretă lichidul limfatic.

A ştiut că unele sunete vin din cutia craniană şi a creat canalele semicirculare care favorizează adunarea undelor sonore care vin din ea şi orientează mersul sunetelor după direcţia cavităţilor ei sinuoase şi le conduc spre nervii auditivi dispuşi în lichidul lor şi în lichidele cochiliei. A creat două burdufuri din membrană pline cu limfă şi într-unul din ele a aşezat cele două pietre cristalizate pentru a spori cu ecoul lor forţa vibraţiilor sonore.

A ştiut, pe deasupra, acele celule inteligente, înţelegătoare că aerul are o presiune exterioară violentă care poate deranja embrana
timpanului, dacă nu este întâmpinat din interiorul urechii medii de un curent de aer egal, care să-i opună rezistenţă şi să păstreze echilibrul presiunii aerului şi temperaturii lui. Acest lucru îl cunoşti şi tu, căci dacă se întâmplă să-ţi izbească urechea un vânt sau un răget adânc şi prelung şi ai nasul şi gura astupate, membrana timpanului se încordează şi se curbează spre exterior la vânt şi spre interior la răget şi auzul este bruiat. Dar a creat trompa lui Eustache şi prin interiorul ei împinge aerul spre urechea mijlocie. A făcut din această trompă în acelaşi timp un mijloc de clarificare a sunetelor, aşa cum orificiile instrumentului muzical clarifică sunetele lui, după cum a făcut din ea şi un spaţiu de trecere pentru mucozităţile secretate din interiorul timpanului. Oare nu sunt aceste celule inteligente, înţelepte, ştiutoare şi capabile, de vreme ce au reuşit să cunoască toate aceste secrete şi rânduieli pe care savanţii le-au aflat de-abia astăzi, după ce a trecut multă vreme de la crearea omului şi au creat aparatul complex al urechii în concordanţă cu cerinţele acestor taine? Nenorocirea să se abată asupra nepăsătorilor care “sunt asemenea dobitoacelor, ba ei sunt chiar şi mai rătăciţi”(Al-‘A’raf:179). ”

În legătură cu o postare