Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo, în Transkei (sud-est), în clanul regal Thembu al etniei xhosa.

Ulterior, el s-a mutat în satul vecin Qunu, unde a petrecut, conform spuselor sale, “anii cei mai fericiţi” – o copilărie liberă la ţară probabil idealizată -, după care a primit o bună educaţie.

În timp ce învăţătorul său l-a numit Nelson, tatăl său îl striga Rolihlahla (“cel care creează probleme”, în xhosa). Mandela s-a manifestat foarte devreme ca un spirit rebel.

Lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituţionalizeze segregaţia în Africa de Sud, Mandela, în vârstă de 94 de ani, a petrecut 27 de ani în detenţie, în perioada 1964-1990.

Din spatele gratiilor, el a devenit simbolul oprimării poporului său, în timp ce lumea întreagă manifesta pentru a fi eliberat.

Însă, chiar înainte să fie eliberat, el a învăţat să-şi înţeleagă adversarii – cunoscându-le limba, afrikaans, şi poezia – să-i ierte şi să lucreze cu ei. Aceasta i-a adus Premiul Nobel pentru Pace în 1993.

Într-un discurs în Consiliul Legislativ (Parlementul) palestinian, în Fâşia Gaza, în prezenţa Yasser Arafat, el i-a îndemnat pe palestinieni să nu se descurajeze în lupta lor pentru un stat, afirmând:

”Ştim foarte bine  că libertatea noastră nu e completă fără libertatea palestinienilor”şi acuza statul israelian de apartheid.”

În 2001, îi scria multi-laureatului Pulitzer, Thomas L. Friedman, editorialistul de la New York Times:

”Apartheidul e o crimă împotriva umanităţii. Israelul a privat de libertatea şi proprietăţile lor milioane de palestinieni. A perpetuat un sistem grosolan de discriminare rasială şi inegalitate. A încarcerat şi torturat sistematic mii de palestinieni, în pofida legislaţiei internaţionale”.

Sub culorile Congresului Naţional African (NAC), Mandela a fost primul preşedinte al noii “naţiuni curcubeu”, în perioada 1994-1999.

Sosit la Johannesburg, tânărul impetuos ia atitudine împotriva segregaţiei faţă de persoanele de culoare. El se întâlneşte cu Walter Sisulu, care îi devine mentor şi un prieten apropiat, şi intră prin intermdiul său în ANC.

Împreună cu Oliver Tambo şi alţi lupi tineri, Mandela fondează Liga de Tineret a ANC şi preia rapid conducerea unui partid considerat prea slab în faţa unui regim care a instituţionalizat apartheidul în 1948.

După interzicerea ANC în 1960, Nelson Mandela, arestat în numeroase rânduri, trece în clandestinitate, prezidând crearea unei aripe armate a ANC.

Arestat din nou în 1962, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă doi ani mai târziu.

În timpul procesului, Mandela pronunţă o pledoarie sub forma unei profesiuni de credinţă. “Eu am luptat împotriva dominaţiei albilor şi am luptat împotriva dominaţiei negrilor. Idealul meu cel mai scump a fost cel al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie cu şanse egale. Sper să trăiesc suficient de mult pentru a-l atinge. Însă, dacă este necesar, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor”, a spus el.

El a petrecut 18 din cei 27 de ani de închisoare pe Robben Island, o insulă mică din largul oraşului Cape Town.

În cele din urmă, “deţinutul 46664” a fost eliberat la 11 februarie 1990. Fotografia de la ieşirea din închisoare, alături de soţia sa Winnie, muza rezistenţei faţă de regim, face înconjurul lumii.

Africa de Sud se apropie de un război civil, dar adeversarii de ieri reuşesc să se înţeleagă şi organizează alegeri democratice la 27 aprilie 1994. Ele sunt câştigate detaşat de ANC.

Adulat de către persoanele de culoare, câştigând puţin câte puţin afecţiunea albilor uimiţi de lipsa dorinţei de răzbunare, preşedintele a devenit pentru o naţiune întreagă “Madiba”, numele său de clan şi apelativ afectuos.

Mandela s-a retras din activitatea politică în 1999, urmând să-şi împartă timpul între Johannesburg şi Qunu.

Mandela, care nu a mai apărut în public din 2010, a devenit un fel de erou mitic, de neatins…